Prezentare economică

Resurse naturale

Principala bogăţie montană o constituie lemnul. Subsolul este bogat în depozite de origine organică (petrol, cărbune, chihlimbar, calcar) şi minerală (sare, gresie, argilă, nisipuri, pietrişuri). De asemenea se mai pot aminti: gaze naturale, nisipuri cuarţoase şi diatomită, importante izvoare minerale, soluri fertile, păduri, pajişti, fond cinegetic, potenţial hidroenergetic şi eolian.

Pădurile alcătuiesc una dintre importantele bogăţii naturale ale judeţului. Zona montană concentrează cea mai mare parte din suprafaţa acoperită cu păduri şi totodată cel mai însemnat volum de masă lemnoasă, flora şi fauna caracteristice acestei zone. Masive forestiere închegate se extind din vârful Lăcăuţ şi până în culmea Siriului.

Nu este de neglijat nici potenţialul hidrografic, reprezentat de râul Buzău, pe cursul căruia există două amenajări hidroenergetice: barajul Siriu, cu centrala hidroelectrică Nehoiaşu şi barajul Cândeşti, cu amenajarea hidroenergetică Cândeşti-Verneşti-Simileasca (care alimentează cu apă “Sistemul de irigaţii Câmpia Buzăului Est şi respectiv Vest”). Pe lângă acestea mai există 5 centrale hidroelectrice de mică putere, amplasate pe râurile Bâsca fără Cale, Bâsca cu Cale, Bâsca şi Slănic.

Dintre resursele subsolului, petrolul constituie în prezent principala bogăţie a judeţului. Alături de petrol, în sud-estul judeţului sunt cantonate însemnate zăcăminte de gaze naturale, exploatate de aproximativ 40 de ani.

 

Cărbunele existent este de slabă putere calorică, în cantităţi mici, ceea ce îl face neexploatabil. Prezenţa în subcarpaţi (Istriţa Măgura) a calcarelor a permis de mult luarea lor în exploatare. Există numeroase cariere, multe de interes local. Cele mai mari sunt la Ciuta şi Vipereşti.

În zona localităţii Pătârlagele se extrag nisipuri cuarţoase şi diatomita.

La nord-est de municipiul Buzău (Simileasca), la Berca (Sătuc) şi în sud-vestul municipiului Râmnicu Sărat se exploatează argila, de calitate superioară, larg folosită în industria materialelor de construcţie. În albia Buzăului, a Râmnicului şi a altor râuri se găsesc rezerve importante de pietrişuri şi nisipuri, în multe locuri existând balastiere de mare productivitate.

Prospecţiunile geologice şi lucrările de foraj efectuate pentru depistarea de noi rezerve de petrol, au evidenţiat prezenţa zăcămintelor de sare, la diferite adâncimi, la Mânzăleşti, Bisoca, Brătileşti, Goideşti, care pot fi exploatate în viitor. Alături de acestea, în subsolul judeţului sunt semnalate gipsuri şi chihlimbar.

Ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice, uneori bogate în iod, se află la Siriu, Nehoiu, Monteoru, Fişici, Balta Albă, Străjeni, Nifon, Lopătari. Izvoarele de la Siriu-Băi, cu o temperatură medie de 300C şi un debit de aproape 4000 l/h oferă posibilităţi de tratament în boli reumatismale. Nămolul de la Balta Albă, cu un procent redus de substanţe organice, cu o concentraţie în săruri de 12471,9 mg/kg (în care predomină ionii de clor, sodiu, magneziu), deşi cunoscut de foarte mult timp pentru valoarea sa terapeutică, este în mai mică măsură folosit.

Printre bogăţiile naturale ale judeţului se mai numără potenţialul hidroenergetic şi eolian, solurile fertile, pajiştile şi fondul cinegetic.

 

Flora

Flora prezintă variaţii şi elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief : câmpie, deal, munte.

La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În stepă vegetaţia a fost modificată de om şi înlocuită pe mari întinderi prin plante cultivate. Terenurile, cu excepţia islazurilor, văilor şi sărăturilor, sunt cultivate cu cereale, floarea soarelui, leguminoase şi, mai puţin, cu pomi fructiferi şi viţă de vie.

Vegetaţia naturală este reprezentată de specii ierboase: peliniţa (Artemisia austriacă), pălămida, pelinul, ciulinul, coada şoricelului, colilia (Stipa capillata), scaietele, spinul, brusturul.

Prin şi pe lângă terenurile cultivate cresc şi plante cu flori frumoase: macul, neghina, cicoarea, muşeţelul, păpădia, codiţa-şoricelului, unele dintre ele având virtuţi terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda şi traista ciobanului.

(Creative Image foto)

În stepă vegetaţia lemnoasă este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud, ulm, plop, tei şi arbuşti ca măceşul.

(Creative Image foto)

În silvostepă, pe lângă terenurile ocupate de culturi, apar păduri limitate la arii mai restrânse, rămăşiţe ale codrilor de altădată, cum sunt cele de la Ruşeţu, Brădeanu, Văleanca, Crângul Buzăului, Frasinu, Spătaru şi cele de la nord-est de oraşul Râmnicu Sărat.

La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru, rezervaţie floristică cu o suprafaţă de 165 ha. Aici predomină frasinul pufos (Fraxinus pallisae). Alături de el vegetează stejarul (Quercus robur), stejarul pedunculat (Quercus pedunculiflora), jugastrul (Acer campestre), părul pădureţ (Pirus piraster), arţarul tătăresc (Acer tataricum).

(Creative Image foto)

Specii asemănătoare celor din pădurea Spătaru vegetează şi în pădurea Frasinu, altă rezervaţie, cu suprafaţa de 158 ha, pădure de tip frăsinet de depresiune din silvostepă. Numai aici se găsesc împreună cele două specii de frasin : Fraxinus palissae şi Fraxinus angustifolia.

Pădurea Brădeanu, rezervaţie forestieră cu suprafaţa de 2,1 ha, reprezintă un rest al vegetaţiei lemnoase din silvostepa Munteniei, aparţinând, din punct de vedere fitogeografic, pădurilor de stejar brumăriu.

Zona dealurilor subcarpatice şi zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor şi etajul tufărişurilor sau subalpin.

Zona subcarpatică este acoperită predominant de stejar în amestec, pe măsută ce altitudinile cresc, cu fagul. Sub influenţa föhnului şi datorită unor condiţii topoclimatice specifice, în zona colinară se întâlnesc specii de nuanţă submediteraneeană-pontică : cărpiniţa (Carpinus orientalis), scumpia (Cotinus coggygria), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), mojdreanul (Fraxinus ornus), stejarul pufos (Quercus pubescens), cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus fraenetto), aliorul de stepă (Euphorbia steposa), migdalul pitic (Amigdalus nana), cârcelul (Ephedra distachia), jaleşul plecat (Salvia nutana), unghia găii (Astragalus dasyantus), măciuca ciobanului (Echinops ruthenicus).

De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte şi, totodată, în etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m. Aici, pe lângă Fagus silvatica, cresc carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul, dârmozul (Viburum lantana), cruşinul (Rhamnus frangula) şi lianele Hedera helix şi Clematis Vitalba.

Dacă în deşişul pădurilor de fag sunt puţine plante cu flori, în luminişuri se află o abundenţă de specii: săbiuţa (Gladiolus imbricatus), pana zburătorului (Cynanchum vincetoxicum), sânziana (Galium odoratum), aliorul (Euphorbia amigdaloides), trepădătoarea (Mercurialis perennis); în fâneţele de pe Bâsca Mare: murul (Rubus sulcatus), fragul (Fragaria vesca), năvalnicul (Pteridium aquilinum) ş.a. Pe terenuri defrişate se instalează adevărate covoare de zburătoare (Chamaenerion angustifollium).

În pădurile de fag şi de brad, în locuri umbroase şi umede, cresc diverse specii de ciuperci, muşchi şi ferigi (Driopteris filix-mas, Equisetum).

În unele sectoare peste jumătate din arboret îl constituie bradul. La această altitudine, în pădurea de fag cresc anemone, pochivnic (Asarum europaeum), leurda (Allium ursinum), socul roşu. În locuri cu exces de umiditate se pot întâlni Athyrium filix-femina, Myosotis palustre, Filipendula ulmaria, Equisetum silvaticum, briofitele Mnium punctatum, Fissidens cristatus – plante hidrofile.

Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajişti întinse cu ierburi şi tufărişuri. Pe versanţii nordici predomină ienupărul pitic (Juniperus communis). Pe versanţii sudici şi sud-estici cresc afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinium vitisidaea) şi – spre poale, pe terenuri abrupte şi umede – arinul verde (Alnus viridis), care formează aici grupuri masive, cu sistem radicular bine dezvoltat, care opreşte declanşarea eroziunilor şi alunecărilor de teren.

 

Fauna

Fauna Buzăului nu prezintă specii caracteristice, despre care s-ar putea afirma că sălăşluiesc numai aici, dar, favorizată şi de faptul că judeţul concentrează în limitele sale toate formele de relief, este foarte variată, alcătuind un interesant tablou ecologic şi cinegetic.

Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie de moluşte (Helicella, Helix pomatia, Ena montană), insecte, arahnide diverse, printre care o menţiune aparte o merită scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus).

(Creative Image foto)

Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca brună de pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roşie de munte), reptile (şopârla cenuşie, guşterul, şopârla de munte, şerpi neveninoşi – Natrix n. şi, mai rar, vipera), păsări (vrabia, bufniţa, cucuveaua, şoimul, grangurul, gaiţa, pupăza, piţigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriţă, ciocănitoarea verde românească, mai rar întâlnită în restul ţării, privighetoarea, mierla, forfecuţa, corbul (Corvus corax) – ocrotit de lege, eretele, acvila de munte (Aquila chrysaetos) – ocrotită de lege, cocoşul de munte (Tetrao urogallue – ocrotit), mamifere (orbetele, popândăul, hârciogul, cârtiţa, liliacul, şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, dihorul, iepurele, veveriţa, pisica sălbatică, râsul (Lynx Lynx), bursucul, lupul, vulpea, mistreţul, cerbul, ursul (Ursus arctos–ocrotit).

În apele curgătoare şi în lacuri sunt multe specii de viermi moluşte, crustacee, amfibieni şi peşti (caras, crap, biban şi chiar păstrăv şi lipan).