Ansamblul Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat, prin bogăția sa decorativă cu dantelă de piatră, este unul din monumentele definitorii pentru stilul arhitectural numit brâncovenesc.
Ansamblul cuprinde o mănăstire și o curte administrativă, începute în timpul lui Constantin Brâncoveanu, dar completate timp de mai multe secole. Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului, iar mănăstirea și curtea domnească, fortificate, au fost ridicate drept citadelă a micii cetăți de vamă care era Râmnicu Sărat la granița cu Moldova.
Construcțiile, initiate de velspătarul Mihail Cantacuzino, unchiul lui Brâncoveanu au durat intre anii 1691 și 1697, iar ansamblul cuprindea la acea vreme o mănăstire, cu biserică, stăreție și chilii și o reședință domnească.
Casa brâncovenească de la Râmnic este compusă dintr-un edificiu central, construit în stilul neoromânesc al secolului XVII, un pridvor amplu şi ferestre cu chenare largi, care sfârşesc în arc trilobat. În sala mare, bolţile arcuite au ca punct central de sprijin statui din piatră, printre care şi celebra piesă „Samson şi leul“, aflată în prezent la Palatul Mogoşoaia. Complexul brâncovenesc de la Râmnicu Sărat stă mărturie unor vremuri înfloritoare din istoria poporului român, dar şi rolului strategic pe care l-a avut oraşul de pe râul Râmnic.
Nicolae Iorga venea deseori la Râmnicu Sărat, doar şi pentru simplul motiv de a admira aceste capodopere, pe care marele învăţat le considera „mari amintiri, opere de artă ce nu se pot lăuda îndeajuns“. Iată cum descrie marele savant biserica brâncovenească:
„La început un strălucit pridvor. Are şase stâlpi în faţă, câte trei pe laturi. Nicăieri ei nu sunt aşa de frumoşi ca aici. Fiecare aproape îşi are forma originală, pe lângă cei cu flori, frunze, viţe suitoare, sunt alţii pe care se văd foi de dafin ori linii late ca galoanele de aur de pe vechile veştminte. Uşa se deschide într-un cadru sculptat, ca la Colţea, la Sinaia, mai mică aceasta. Iarăşi chipurile animalelor simbolice, care înfăţişează pe Evanghelişti, sfărâmate cu ciocanul, la cele patru colţuri. Inscripţia care cuprinde numele lui Mihai Cantacuzino cu al Brâncoveanului a rămas din cauza acestuia din urmă, căci pomenirea lui Mihai, ucis ca hain, a fost osândită de turci şi Nicolae Vodă Mavrocordat a îndeplinit osânda. În ea se vede înnoire interesantă: slovele nu se înşiră în linii drepte, ci alcătuiesc arcuri ca pe un văl ce s-ar ţine cu mâna de amândouă capetele. Pronaosul, «tinda femeilor», cuprinde chipul lui Brâncoveanu şi altele…naosul e larg şi luminos, strănile au unghiuri de exagon. O catapeteasmă de zid, zugrăvită din nou la 1806 de meşterul călugăr Isaiia din Sinai desparte de altarul foarte încăpător, care are în dreapta şi în stânga – cum nu mai aflăm aiurea – o proscomidie şi veşmântărie, destul de mari. La amândouă, duc uşi împodobite cu frumoase şi originale sculpturi în piatră“.
În anul 1700, Constantin Brâncoveanu dă un hrisov prin care închină Mănăstirea Râmnicului Sfântului Munte Sinai. Hrisovul, conceput împreună cu boierii divanţi, include două principii care vor fi urmate de-a lungul timpului şi de ceilalţi domnitori, poate şi datorită crudului blestem cu care este întărit. În actul fundaţional, Constantin Vodă Brâncoveanu aruncă asupra urmaşilor săi, care nu vor respecta această închinare, următorul înfricoşător blestem: „Domnul Dumnezeu să-i judece la înfricoşata lui venire!“.
Primul principiu prevedea că Mănăstirea Râmnic se închină Muntelui Sinai, care va primi din venitul general două părţi. Cel de-al doilea, scuteşte mănăstirea râmniceană de toate dăjdiile, numeroase şi înrobitoare în acele vremuri, fiind investită totodată cu numeroase privilegii.
Istoria medievală a Râmnicului va fi influenţată în mod fundamental de acest aşezământ religios, călăuzindu-se după privilegiile şi prestigiul de care se bucura orice mănăstire domnească închinată Sfântului Munte. Fundaţiunea Brâncovenească a atras, la rândul său, numeroase danii din partea boierilor mari şi mici din zonă, dar a grăbit şi stabilirea definitivă a reperelor oraşului actual. Sursa: Dorin Ivan – Slam Ramnic, Repere culturale şi istorice, Editura TEMPUS Bucureşti, 2003
Din anul 1978, Muzeul din Râmnicu Sărat funcţionează într-o parte a Complexului Brâncovenesc (fosta mânăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului) din Râmnicu Sărat, iar din anul 2007 și-a mutat o parte din expoziţiile de bază în Casa Domnească din acelaşi ansamblu. În urma lucrărilor de restaurare a Complexului Brâncovenesc, finanţate din fonduri structurale, prevăzute pentru perioada 2013-2015, instituţia şi-a refăcut expoziţiile de bază, avându-se în vedere şi marcarea generozităţii donatorilor.
În prezent în Casa Domnească funcționează secția de artă și secția de etnografie a Muzeului Municipal “ Octavian Moșescu”. În sălile muzeului , vizitatorii pot admira numeroase lucrări expuse într-o concepție care urmărește să constituie o istorie a plasticii românești a sec. XX și XXI.
Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat are un patrimoniu valoros şi diversificat, constituit în parte prin donaţii şi colectări. În prezent muzeul are cinci secţii : artă plastică, etnografie, științe naturale, memorialistică şi istorie (două dintre ele reprezentate cel mai bine prin expozițiile permanente existente în sediul actual al muzeului și Casa Domnească – artă plastică și etnografie).
Informații utile:
Adresa: Muzeul Municipal „Octavian Moșescu”RâmnicuSărat,strada Primăverii 4, Râmnicu Sărat, cod 125300, județul Buzău, România.e-mail: muzeulrms@yahoo.com, website: http://muzeulrms.ro/
Expoziția este deschisă pentru publicul vizitator alături de sediul muzeului – fosta stăreție, de marți până vineri între orele 9.00-16.00 și sâmbăta și duminica între orele 9.00- 13.30.
Prețul unui bilet de intrare este de 2 lei pentru adulți și 1 leu pentru elevi și studenți.
Știați că…
…În perioada comunistă s-a pus problema desfiinţării şi chiar a demolării Casei Domneşti care, deşi rivaliza cu marile ctitorii brâncoveneşti, devenise o piedică în calea dezvoltării urbanistice a blocurilor de locuinţe din cartierul Piaţa Halelor. Nu se ştie din ce considerente, proiectul a fost abandonat, iar clădirea a trecut în conservare.
… În anii ’50, în clădirea fostei Stăreţii a funcţionat Securitatea.
Galerie foto:
