Muzeul Județean Buzău- Colecții inedite. Colecția Dumitru Dan

MUZEUL JUDEŢEAN BUZĂU

Colecţii inedite

Colecţia globe-trotterului Dumitru Dan

“Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”

 

Un patrimoniu inedit, unic în ţară, legat de personalitatea primului globe-trotter român, Dumitru Dan, o personalitate marcantă a istoriei turismului a cărei performanţă apare consemnată în Cartea Recordurilor din 1985 este adus în atenţia vizitatorilor de Expoziţia “Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci” de la Muzeul Judeţean Buzău.

Colecţia ne introduce în atmosfera începutului de secol XX când, la 1 aprilie 1910, din Bucureşti, când Dumitru Dan împreună cu alţi 3 tineri români, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu şi Paul Pîrvu, au pornit într-o călătorie în jurul lumii, însoţiţi de câinele ciobănesc, Harap.

Au străbătut pe jos, în opinci şi în costume naţionale peste 1500 de localităţi din 74 de ţări, de pe 5 continente, au parcurs pe puntea vapoarelor mii de kilometri, rupând 497 perechi de opinci şi 28 de costume naţionale.

Pe tot parcursul călătoriei, pentru a se putea susţine material, globe-trotterii români au ţinut mici conferinţe-spectacol interpretând poezii, cântece şi dansuri româneşti în marile oraşe şi capitale ale lumii, unele dintre ele adevărate spectacole.

În expunere se află scrise în diverse limbi străine: documente (manuscrise, dactilografiate, tipărite), articole apărute în presă despre vizita globe-trotterilor în diverse oraşe ale lumii, afişe de spectacole, cărţi poştale ilustrate, contracte teatrale, fotografii, cât și bunuri etnografice, obiecte de medalistică şi sigilografie, insigne şi medalii, cocarde emise de societăţi de ajutor care funcţionau în cadrul comunităţilor de români din Statele Unite ale Americii, înregistrări audio ale lui D. Dan din anii ‘70 și filme documentare, reconstituiri.

 

Cine a fost Dumitru Dan?

Dumitru Dan a activat timp de 30 de ani ca profesor de geografie la Brăila şi Buzău. El s-a născut la Buhuşi, pe 14 iulie 1890 şi a decedat la Buzău pe 4 decembrie 1978. A fost geograf, profesor de geografie şi călător român, fiind absolvent al Facultăţii de Geografie la Paris.

În perioada 1910-1916, 1923 a luat parte la concursul organizat de Touring Club de France, concurs întrerupt din cauza primului război mondial şi finalizat în 1923 la Paris, unde i s-au înmânat premiul şi titlul de campion mondial. A mai călătorit în perioada interbelică prin Europa: în Italia (1924, 1927, 1930), Elveţia (1927) etc.

Dumitru Dan, primul globe-trotter român, a plecat pe jos în jurul lumii împreună cu alţi 3 colegi, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu, Paul Pârvu şi au fost însoţiţi aproape 90.000 km de câinele ciobănesc Harap. Călătoria celor 4 tineri români avea să îi poarte pe meridianele globului, întâlnind, la început de secol XX, diverse personalităţi, culturi, populaţii şi confruntându-se cu tot felul de situaţii amuzante ori de-a dreptul periculoase.

 

Întreaga construcţie tematică a Colecţiei are ca „voce” principală relatările globe-trotterului despre această temerară călătorie. Expunerea este una angajantă (la nivel auditiv, vizual, tactil, motric, chiar şi olfactiv) şi urmăreşte să reliefeze importanţa acestui lung traseu efectuat pe jos, efortul permanent al personajului principal, Dumitru Dan şi situaţiile critice trăite de acesta.

Expoziţia are o structură narativă configurată pe 15 teme diferite și redă prin intermediul unor diorame unele dintre cele mai dificile momente din timpul traseului. În zona centrală, se află amplasate pe scenă cele 4 manechine personalizate ale tinerilor globe-trotteri reconstituindu-se astfel, într-o atmosferă de spectacol, unul dintre momentele lor de glorie. Reconstituirea s-a făcut pornindu-se de la singura fotografie cunoscută a celor patru români, fotografie actualmente dispărută.

În sală sunt expuse, de asemenea, 497 de perechi de opinci realizate de meşterul popular Doina Mușat, pentru a evidenția efortul fizic extraordinar, totodată şi perseverenţa, voinţa, rezistenţa fizică şi trăsăturile psiho-morale ieşite din comun ale celui care a finalizat această călătorie în jurul lumii pe jos.

Sunt expuse bunuri care i-au aparținut lui Dumitru Dan, cele mai multe fiind documente din timpul călătoriei, emise de instituţii prestigioase sau personalităţi ale perioadei respective: guvernatori, primari de mari oraşe, preşedinţi de state etc. Expunerea este completată cu informații despre cele mai importante momente din întâlnirile cu diverse popoare ale lumii, mai mult sau mai puţin prietenoase, cu întâmplări haioase sau primejdioase cu băştinaşi şi animale sălbatice sau alte evenimente trăite pe diverse mări şi oceane la bordul unor vapoare, întâmplări din porturi şi incidente de tot felul.

 

Expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului personalitatea lui Dumitru Dan şi performanţa sa sportivă unică până la acea vreme, să evidenţieze rolul de „ambasador al României” şi de purtător de valori tradiţionale româneşti pe toate meridianele globului, pe care acesta l-a avut la început de secol XX.

Una dintre cele mai frumoase cugetări ale sale surprinde, poate cel mai bine, esenţa acestei temerare aventuri: “Călătorind, depărtându-te cât mai mult de hotarele ţării şi cunoscând alte popoare, ajungi să înţelegi mai bine sufletul neamului tău”, afirma Dumitru Dan în 1978.

Pornind de la tematica expozițională, în sală se derulează periodic lecții interactive de storytelling Călătorie pe glob și ateliere meșteșugărești, Semne tradiționale cusute.

 

Expoziția Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci a fost realizată în cadrul proiectului cu același nume, finanțat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Guvernul României, derulat între 2015-2016.

 

Indicaţii de orientare :

Municipiul Buzău, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, până în Parcul Crâng, se intră pe Aleea Castanilor

Distanţe:

     70 km – de Ploieşti

   160 km – de Braşov

   115 km – de Bucureşti

 

Informaţii utile

Pagină Facebook  – Dumitru Dan globe-trotter – Proiectul Muzeului Judeţean Buzău

Canal YoutubeDumitru Dan Globe-trotter

 

MUZEUL JUDEŢEAN BUZĂU

Adresa: Aleea Castanilor, nr. 1, municipiul Buzău, jud. Buzău, cod 120360

Tel.: 0238-710561

Tel./Fax: 0238-710638
www.muzeubuzau.ro

Program de vizitare

  • 9:00 – 17:00 (1 octombrie – 30 aprilie), ultima intrare 16:15
  • 10:00 – 18:00 (1 mai – 30 septembrie), ultima intrare 17:15
  • Marți – duminică – deschis
  • Luni – închis

 

Centrul de Informare Turistică Buzău

http://www.citbuzau.ro

 

Ştiaţi că…

… Performanța lui Dumitru Dan a fost omologată în ”Cartea Recordurilor” în anul 1985, graţie demersurilor făcute de prof. univ. dr. Silviu Neguț, buzoian de fel – decan (2008-2012) şi prodecan (1993-2008) al Facultăţii de Relaţii Economice, ASE Bucureşti, vicepreşedinte al Societăţii de Geografie din România.

… Dumitru Dan a fost declarat post-mortem “Cetăţean de onoare” al municipiului Buzău, în anul 2015.

… Colecţia expozițională a fost nominalizată la premiile Academiei Europene a Muzeelor în anul 2017.

… Mormântul lui Dumitru Dan se află în Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău şi a fost reamenajat în octombrie 2017, ca urmare a donației nepotului exploratorului, domnul  Gheorghe Dan – profesor de marketing la Universitatea din Constanţa.

 

Galerie foto:

Foto – sursa : arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti