Rafting & caiac pe râul Buzău

 Rafting & caiac pe râul Buzău

 

Scurtă descriere

Considerat de specialiști drept cel mai bun traseu de rafting şi caiac din România atât pentru începători cât şi pentru experimentaţi, traseul de pe râul Buzău (de nivel mediu, cu zone repezi ce alternează cu zone line) porneşte de la Hidrocentrala Nehoiaşu, foarte aproape de confluenţa Bâscii cu Buzăul, spre Nehoiu şi ajunge în zona Valea Lupului – oraş Pătârlagele. El este, an de an, locul unde se desfăşoară numeroase concursuri, campionate naţionale şi europene. 

Pe această porţiune ideală pentru rafting, râul Buzău are o albie mai îngustă, cu valuri mai mari și învolburate şi cu stânci care răsar din apă ca nişte jaloane ce trebuie ocolite.

Pe porţiunile mai liniştite se poate admira peisajul de o frumuseţe aparte. Există şi o porțiune dedicată doar celor experimentaţi, denumită de iubitorii de rafting “Maşina  de Spălat” din zona Chirleşti, cu vârtejuri, valuri învolburate  şi stânci ce pun la încercare priceperea de a mânui barca.

Şi râul Bâsca Rozilei este atractiv mai ales pentru caiaciştii experimentaţi ethnic şi mai puţin pentru rafting.

Pentru iubitorii de turism activ există cluburi şi instructori specializaţi. Parcurgerea  unui astfel de traseu poate dura între 3 și 4 ore (cu tot cu instructaj). Deja pensiunile turistice din zonă au inclus în pachetele turistice şi practicarea  raftingului (oferind inclusiv instructor), traseele de coborâre propuse variind  de la 10 la 30 km.

Locaţii:  Baraj Siriu, Gura Siriului, Siriu, Gura Teghii, Lunca Priporului, Nehoiaşu, Nehoiu, Chirleşti, Mlăjet, Valea Lupului, Pătârlagele.

 

Evenimente la care vă invităm

  • Rafting Euro Cup Romania (Dracula Race) – Rafting & Kayaking, Cupa Europeană de Rafting, etapă – Sprint, Head To Head (H2H), Slalom şi Downriver –  se desfăşoară anual la Nehoiu
  • Campionatul Naţional de Rafting – Nehoiu  
  • Competiţia Buzău X Race – Concurs de whitewater pe râul Buzău – Nehoiu

 

Indicaţii de orientare :

–  DN 10 (Buzău – Braşov) – drum paralel cu râul Buzău, de la km 80 la km 65

 

Distanţe:

– 80 km de municipiul Buzău

– 80 km de municipiul Braşov

– 150 km de Bucureşti

 

Informaţii utile:

Structuri de cazare: Pensiuni şi case de vacanţă în Siriu, Gura Teghii, Nehoiu şi Pătârlagele

– Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) NEHOIU: Telefon/Fax –  0238 555 066; Adresă – Str. Calea Mihai Viteazul, nr. 43b, oraş Nehoiu; e-mail – cniptnehoiu@yahoo.comwww.cniptnehoiu.ro; Facebook – Info Turism Nehoiu; Coordonator CNIPT Nehoiu: Florina Florea – 0762.061.945

 

Operatori de rafting:

  • RAFTING CLUB NEHOIU – loc. Păltineni, Nehoiu, judeţ Buzău, Telefon: 0741 049 383, Facebook: Rafting Club Nehoiu

 

Ştiaţi că…

  • Buzăul este cea mai importantă apă curgătoare care străbate judeţul Buzău. Izvorăşte din Carpaţii de Curbură, din Munţii Ciucaş, şi se varsă în Siret, traversând judeţele Braşov, Covasna, Buzău, Brăila.
  •  Râul Buzău (vechea denumire Mousaios) este singura apă curgătoare din România în care a fost martirizat un creştin. Este vorba despre Sfântul Sava Gotul (născut în anul 334 d.Hr.) – ocrotitorul spiritual al Buzăului, pe care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte anual pe 12 aprilie.

 

Informaţii:  Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică oraş Nehoiu

Foto:  Rafting Club Nehoiu