Casa Vergu-Mănăilă situată pe strada Războieni, reprezintă unul din puținele locuri care mai vorbesc astăzi de istoria Buzăului. Cea mai veche construcție feudală păstrată (sec.XVIII) atestată documentar în 1794, a fost naționalizată în 1948. Ajunsă în paragină, a fost reconstruită în perioada 1971-1974 pe vechea fundație. Ca stil arhitectural, clădirea îmbină stilul vechi, popular cu cel brâncovenesc. Numele casei este dat de cele două familii boierești, Vergu și Mănăilă, unite printr-o căsătorie, familii cu bogate tradiții în comerțul local și dregătorii. Cei doi soți au fost proprietarii conacului Vergu- Mănăilă, a cărui curte cuprindea străzile Războieni, Tudor Vladimirescu și Independenței.
Din 1976, aici funcționează Colecția de Etnografie și Artă Populară, care este o secție a Muzeului Județean Buzău. Casa Vergu-Mănăilă, una dintre cele mai vechi clădiri din Buzău, este locul cel mai potrivit pentru a adăposti una dintre cele mai valoroase colecții etnografice, alcătuită din obiecte originale specifice Buzăului.
Astăzi, după ample acțiuni de igienizare și reparații care au durat mai mulți ani, patrimoniul etnografic este pus în valoare într-un nou concept, care valorifică nu numai patrimoniul etnografic specific secolelor XVIII-XIX din zona Buzăului ci și imobilul care găzduiește expoziția. Acest lucru este posibil prin echiparea tematică a camerelor clădirii, precum și prin amenajări muzeotehnice dedicate.
Patrimoniul. Prezentarea expoziţiei
Actuala Colecţie de Etnografie şi Artă Populară cuprinde 3.869 artefacte, achiziţii şi donaţii din spaţiul buzoian, şi acoperă domeniile: costum popular (femeiesc şi bărbătesc), mobilier, obiecte de uz casnic, obiecte decorative (ţesături, lemn, metal etc.), unelte (metal şi lemn) şi icoane.
Noua expoziţie permanentă, intitulată Locuinţa tradiţională din spaţiul buzoian, oferă publicului elemente complete privind ambientul dintr-o gospodărie ţărănească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Spaţiul expoziţional creează premisele familiarizării vizitatorului cu modul tradiţional de înţelegere a vieţii, în care aspectele legate de divinitate, de natură şi de locurile natale ocupă locurile de frunte. Artefactele sunt expuse în cinci săli ce corespund spaţiilor unei locuinţe tradiţionale: bucătăria, cămara, camera de locuit, camera de lucru şi casa mare.
Prin modurile de expunere şi prin pluralitatea artefactelor, expoziţia valorizează de novo bogatul patrimoniu etnografic buzoian și se dorește a fi o lecție de etnografie, tradiție și istorie locală.
Informații utile:
Vizitarea expoziției se face cu respectarea măsurilor de securitate sanitară. Accesul este permis grupurilor de maxim 10 persoane, dar nu mai mult de 3 persoane într-o sală în același timp.
Adresa: Strada Războieni nr.8, municipiul Buzău, județul Buzău
Contact: 0238435604
e-mail: home@muzeubuzau.ro
web:www.muzeubuzau.ro
Program vizitare:
9.00-17.00 (1 oct.-30 apr),
10.00-18.00 (1 mai-30 sept) ,
Marți-Duminică deschis,
Luni-închis ,
Vizitare expoziție de bază: bilet intrare individual 6 lei, elevi și studenți individual și/ sau grup 2 lei