Date generale
Județul Buzău este situat în partea de sud-est a României, intre 44°44′ și 45°49′ latitudine nordică și între 26°04′ și 27°26′ longitudine estică, având ca vecini județele Brașov și Covasna la nord-vest; Vrancea la nord-est, Brăila la est; Ialomița la sud și județul Prahova la vest.
Suprafața județului este de 6.102,6 km2 (17% din suprafața Regiunii Sud-Est și 2,6% din suprafața țării).
Județul Buzău se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului Buzău care izvorăște din curbura Carpaților.
După mărime, județul Buzău ocupă locul 3 pe Regiune (după Tulcea și Constanța) și locul 17 pe țară.
Din punct de vedere al provinciilor istorice, Buzăul se află în Muntenia, învecinându-se cu celelalte două mari provincii românești – Moldova și Transilvania, poziție geo-politică care a influențat de-a lungul timpului evoluția și dezvoltarea județului.
Legătura județului cu celelalte regiuni din țară se face prin:
- DE 85 (sau DN 2) dinspre București spre Suceava, Bacău, Focșani;
- DN 1B spre Ploiești;
- DN 10 spre Brașov;
- DN 2B spre Brăila.
Județul este străbătut de magistrala feroviară – linia 500 – de importanță europeană pe ruta București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Suceava.
Încă din secolul XIX gara Buzău era un important nod feroviar, cu linii naționale spre Brăila, Galați, Constanța și Brașov, precum și o linie locală spre Nehoiu.
Resurse naturale
Principala bogăție montană o constituie lemnul. Pădurile alcătuiesc una dintre importantele bogății naturale ale județului, zona montană concentrând cea mai mare parte din suprafața acoperită cu păduri și totodată cel mai însemnat volum de masă lemnoasă, flora și fauna caracteristice acestei zone.
Masivele forestiere închegate se extind din vârful Lăcăuț și până în culmea Siriului.
Din produsele secundare ale pădurii sunt valorificate plantele medicinale și fructele de pădure.
Potențialul hidrografic este reprezentat de râul Buzău, pe cursul căruia există două amenajări hidroenergetice: barajul Siriu, cu centrala hidroelectrică Nehoiașu și barajul Cândești, cu amenajarea hidroenergetică Cândești-Vernești-Simileasca. Pe lângă acestea mai există 5 centrale hidroelectrice de mică putere, amplasate pe râurile Bâsca fără Cale, Bâsca cu Cale, Bâsca și Slănic.
Județul Buzău are al doilea potențial eolian al țării, dupa zona Dobrogea, neexploatat până în prezent.
Subsolul este bogat în depozite de origine organică (petrol, cărbune, chihlimbar, calcar) și minerală (sare, gresie, argilă, nisipuri, pietrișuri).
Petrolul constituie în prezent principala bogăție a județului, în zonele Berca și Monteoru găsindu-se singurul depozit la suprafață din Europa.
În sud-estul județului se găsesc gaze naturale, exploatate de peste 40 de ani.
Cărbunele are putere calorică slabă, găsindu-se în cantități mici, ceea ce îl face neexploatabil.
Calcarele din zona subcarpatică (Istrița Măgura) au fost exploatate în numeroase cariere, cele mai mari fiind la Ciuta și Viperești.
În zona Pătârlagele se extrag nisipuri cuarțoase și diatomita.
La nord-est de municipiul Buzău (Simileasca), la Berca (Sătuc) și în sud-vestul municipiului Râmnicu Sărat se exploatează argila, de calitate superioară, folosita în industria materialelor de construcție.
În albia Buzăului, a Râmnicului și a altor râuri se găsesc rezerve importante de pietrișuri și nisipuri, în multe locuri existând balastiere.
Zăcaminte de sare se găsesc la Mânzălești, Bisoca, Brătilești, Goidești; alături de acestea se află gipsuri și chihlimbar. Chihlimbarul, datorită varietății de nuanțe și a dimensiunilor mari ale bucăților extrase, a fost căutat încă din secolul trecut, fără a constitui o operație permanentă. Se găsește în depozitele oligocene din perimetrul Mlăjet – Sibiciu – Colți – Bozioru – Ploștina – Terca. Dimensiunile elementelor variază de la câteva grame până la câteva kilograme, cele mai mari exemplare fiind găsite în albia Sibiciului, în apropiere de Colți.
Ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice, uneori bogate în iod, se află la Siriu, Nehoiu, Monteoru, Fișici, Balta Albă, Străjeni, Nifon, Lopătari. Izvoarele de la Siriu-Băi, cu o temperatură medie de 30 grade Celsius și un debit de aproape 4000 l/h oferă posibilități de tratament în boli reumatismale. Nămolul de la Balta Albă, cu un procent redus de substanțe organice, cu o concentrație în săruri de 12471,9 mg/kg (în care predomină ionii de clor, sodiu, magneziu), deși cunoscut de foarte mult timp pentru valoarea sa terapeutică, este în mai mică măsură folosit.
Flora
Prezintă variații și elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief: câmpie, deal, munte.
La câmpie se dezvoltă o vegetație caracteristică stepei și silvostepei.
În stepă, vegetația a fost înlocuită pe mari întinderi prin plante cultivate. Terenurile, cu excepția islazurilor, văilor și sărăturilor, sunt cultivate cu cereale, floarea soarelui, leguminoase și, mai puțin, cu pomi fructiferi și viță de vie. Vegetația naturală este reprezentată de specii ierboase: pelinița, pălămida, pelinul, ciulinul, coada șoricelului, colilia, scaietele, spinul, brusturul. Vegetația lemnoasă este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud, ulm, plop, tei și arbuști ca măceșul.
În silvostepă, pe lângă terenurile ocupate de culturi, apar păduri limitate la arii mai restrânse, rămășițe ale codrilor de altădată, cum sunt cele de la Rușețu, Brădeanu, Văleanca, Crângul Buzăului, Frasinu, Spătaru și cele de la nord-est de orașul Râmnicu Sărat. La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru, rezervație floristică cu o suprafață de 165 ha, unde predomină frasinul pufos (Fraxinus pallisae), stejarul (Quercus robur), stejarul pedunculat (Quercus pedunculiflora), jugastrul (Acer campestre), părul pădureț (Pirus piraster), arțarul tătăresc (Acer tataricum). Specii asemănătoare vegetează și în pădurea Frasinu, rezervație cu suprafața de 158 ha. Pădurea este de tip frăsinet de depresiune din silvostepă, numai aici găsindu-se împreună cele două specii de frasin: Fraxinus palissae și Fraxinus angustifolia. Pădurea Brădeanu, rezervație forestieră cu suprafața de 2,1 ha, reprezintă un rest al vegetației lemnoase din silvostepa Munteniei, aparținând, din punct de vedere fitogeografic, pădurilor de stejar brumariu.
Zona dealurilor subcarpatice și zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor și etajul tufărișurilor sau subalpin. Zona subcarpatică este acoperită predominant de stejar în amestec cu fagul. Sub influența fohnului și datorită unor condiții topoclimatice specifice, în zona colinară se întâlnesc specii de nuanță submediteraneeană-pontică: cărpinița (Carpinus orientalis), scumpia (Cotinus coggygria), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), mojdreanul (Fraxinus ornus), stejarul pufos (Quercus pubescens), cerul (Quercus
cerris), garnița (Quercus fraenetto), aliorul de stepă (Euphorbia steposa), migdalul pitic (Amigdalus nana), cârcelul (Ephedra distachia), jaleșul plecat (Salvia nutana), unghia găii (Astragalus dasyantus), măciuca ciobanului (Echinops ruthenicus).
Între 600 -1200 m altitudine se găsește regiunea dealurilor înalte unde cresc fagul, carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul, darmozul (Viburum lantana), crușinul (Rhamnus frangula) și lianele Hedera helix și Clematis Vitalba. În luminișuri se află speciile de flori săbiuță (Gladiolus imbricatus), pana zburătorului (Cynanchum vincetoxicum), sânziana (Galium odoratum), aliorul (Euphorbia amigdaloides), trepădătoarea (Mercurialis perennis); în fânețele de pe Bâsca Mare: murul (Rubus sulcatus), fragul (Fragaria vesca), năvalnicul (Pteridium aquilinum) ș.a.
În pădurile de fag și de brad, în locuri umbroase și umede, cresc diverse specii de ciuperci, mușchi și ferigi (Driopteris filix-mas, Equisetum). În unele sectoare peste jumătate din arboret îl constituie bradul. La această altitudine, în pădurea de fag cresc anemone, pochivnic (Asarum europaeum), leurda (Allium ursinum), socul rosu. În locuri cu exces de umiditate se pot întâlni Athyrium filix-femina, Myosotis palustre, Filipendula ulmaria, Equisetum silvaticum, briofitele Mnium punctatum, Fissidens cristatus – plante hidrofile.
Etajul zonei subalpine este reprezentat de pajiști întinse cu ierburi și tufărișuri. Pe versanții nordici predomină ienupărul pitic (Juniperus communis). Pe versanții sudici și sud-estici cresc afinul (Vaccinium myrtillus), merisorul (Vaccinium vitisidaea) și spre poale, pe terenuri abrupte și umede, arinul verde (Alnus viridis), care formează aici grupuri masive, cu sistem radicular bine dezvoltat, care oprește declanșarea eroziunilor și alunecărilor de teren.
(Creative Image foto)
(Creative Image foto)
(Creative Image foto)
Fauna
Județul Buzău nu prezintă specii caracteristice, dar fauna este foarte variată. Printre nevertebratele terestre întâlnite aici se numără o serie de moluște (Helicella, Helix pomatia, Ena montana), insecte, arahnide diverse, printre care o mențiune aparte o merită scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus). Vertebratele terestre sunt reprezentate de amfibieni (broasca brună de pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roșie de munte), reptile (șopârla cenușie, gușterul, șopârla de munte, șerpi neveninoși și, mai rar, vipere), păsări (vrabia, bufnița, cucuveaua, șoimul, grangurul, gaița, pupăza, pițigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriță, ciocănitoarea verde românească, mai rar întâlnită în restul țării, privighetoarea, mierla, forfecuța, corbul (Corvus corax) ocrotit de lege, eretele, acvila de munte (Aquila chrysaetos) ocrotită de lege, cocoșul de munte ocrotit de lege, mamifere (orbetele, popândăul, hârciogul, cârtița, liliacul, șoarecele de câmp, șoarecele de pădure, dihorul, iepurele, veverița, pisica sălbatică, râsul (Lynx Lynx), bursucul, lupul, vulpea, mistrețul, cerbul, ursul (Ursus arctos) ocrotit de lege, de asemenea.
În apele curgătoare și în lacuri sunt multe specii de viermi, moluște, crustacee, amfibieni și pești (caras, crap, biban și chiar păstrăv și lipan).
(Creative Image foto)