Comuna Pietroasele (Dealul Istrița)

 

Scurtă descriere

În extremitatea sudică a Subcarpaților Buzăului, în apropierea graniței cu județul Prahova, se află Dealul Istriței, un areal cu o încărcătură istorică, culturală și arheologică deosebită.

Comuna Pietroasele este localizată în sudul Dealului Istrița și a căpătat vizibilitate, atât pe plan național, cât și internațional, datorită tezaurului numit „Cloşca cu puii de aur”, vinului de Pietroasele şi sitului arheologic roman. La acestea se adaugă și cetatea dacică de la Pietroasa Mică – Gruiu Dării. Datorită prezenței acestor monumente de mare importanță istorică aceasta este supranumită și ,,comuna-muzeu”.

Tezaurul de la Pietroasele sau „Cloșca cu puii de aur” a fost descoperit întâmplător în primăvara anului 1837 de către Stan Avram și Ion Lemnaru în timp ce efectuau lucrări de extragere a pietrei din zonă. De la descoperirea acestuia și până astăzi, a stârnit interesul istoricilor și imaginația celor care l-au văzut. Pentru a afla povestea tumultoasă a celui mai important tezaur arheologic descoperit în țara noastră, vă rugăm să accesați http://cjbuzau.ro/tezaurul-de-la-pietroasele/.

Situl arheologic roman este compus din castru, therme, patru necropole cu arme romane și o așezare civilă. În momentul de față sunt vizibile doar castrul şi thermele romane (denumite de specialişti „Edificiul cu hypocaust”).

Castrul Roman a fost descoperit întâmplător în timpul cercetărilor asupra locului în care a fost găsit tezaurul „Cloșca cu puii de aur”, după ce vreme de două milenii a fost îngropat (în anul 360 d.Hr acesta încetându-și existenţa).

Castrul a fost construit de către împăratul Constantin cel Mare, în perioada campaniei de apărare a Constantinopolului din anul 332 d.Hr. și a adăpostit „Legiunea a XI-a Claudia” venită de la Durostorum (astăzi Silistra, în N-E Bulgariei).

Construirea acestui castru, aici, la frontiera nordică a imperiului a avut scopul de  a monitoriza și semnaliza avansul cetelor migratoare care se apropiau de imperiu, dar și pentru a oferi o primă apărare împotriva acestora.

Incinta castrului avea formă rectangulară (cu laturile de 130 x 160 m), iar zidurile acestuia aveau o grosime de 3 m, fiind construite din blocuri de piatră cioplite.

În iulie 1976, la o distanţă de 400 metri Est de castru, au fost descoperite thermele romane sau edificiul cu hypocaust. Au fost identificate și cercetate parțial 7 încăperi, cercetarea în totalitate a edificiului fiind îngreunată de faptul că partea de nord a acestuia se află în întregime sub Șoseaua Greceanca – Șarânga. Sălile cercetate s-au dovedit a avea funcționalități diferite, printre care: laconicum (încăpere cu abur fierbinte), caldarium (bazinul cu apă caldă), apodyterium (vestiarul) și tepidarium (camera de transpirație ușoară).

Specialiștii susțin că băile romane de la Pietroasele au fost o construcţie impresionantă atât din punct de vedere al tehnicii de construire, cât și ca aspect. Culoarele şi încăperile erau pardosite cu plăci de marmură albă, iar pereţii erau decoraţi cu frescă multicoloră în culori de albastru, roşu, galben și alb (păstrată în unele locuri în sit).

Până în prezent au fost descoperite patru necropole romane. Inventarul mormintelor cercetate este bogat și variat și este compus din: vase de ceramică, accesorii vestimentare (catarame și fibule), obiecte de podoabă (cercei, brățări), unelte de uz caznic (cuțite), monede romane și arme de factură romană.

Ruinele Cetăţii dacice fortificate de la Gruiu Dării, din satul Pietroasa Mică, sunt considerate ca fiind unul din cele mai importante monumente ale geto-dacilor, reflectând aspecte importante din viaţa lor spirituală. Cetatea reprezintă un important centru regional de cult pentru comunităţile de geto-daci din zona de curbură a Carpaţilor, un loc special în care aveau loc diverse ritualuri şi depuneri de ofrande dedicate zeilor şi celor trecuţi în nefiinţă.

Arheologii au scos la lumină zidurile de apărare, pereții unor locuințe şi mai multe moviliţe în care se aflau ofrande aduse zeilor: vase de lut, podoabe, unelte şi arme.

Valoarea deosebită a sitului este dată de faptul că zona ascunde vestigii din perioade istorice diferite. La o adâncime de 3 – 3,5 metri sub cetatea dacică se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500 – 5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu. Una dintre piesele importante descoperite aici este biberonul din epoca pietrei. Vechimea aşezării neolitice și a biberonului a fost confirmată de un laborator de specialitate din Germania. Cercetătorii consideră că satul neolitic descoperit la Gruiu Dării face parte din extremitatea sudică a culturii Cucuteni, una dintre cele mai avansate civilizații europene de acum cinci-șase milenii. 

Comuna Pietroasele este celebră în România, cât și în afara ei și datorită vinurilor obținute aici. Comuna este localizată în cadrul uneia dintre cele mai mari podgorii din țara noastră (cea de la Dealul Mare), tot aici aflându-se și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa.

Cel mai apreciat sortiment de vin este reprezentat de „Tămâioasa Românească”, fiind și cel care a obținut cele mai multe premii la concursurile naționale și internaționale. În urma participării la „Concursul Internațional de vinuri aromate Muscats du Monde” din Franța, Stațiunea de Cercetare Pietroasa a obținut Medalia de Aur cu Tămâioasa Românească din anul 1986. Această medalie internațională are o mare importanță atât pentru Pietroasa, cât și pentru România.

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa a fost înfiinţată în anul 1893 şi a fost prima unitate de acest fel din România. Aceasta oferă tuturor pasionaților de vin și de istorie viti-vinicolă tururi complete prin linia veche de vinificație, prin linia modernă, în vinoteca stațiunii și prin viile care se întind pe Dealul Istrița.

 

Informații utile:

  • Locul unde a fost descoperit Tezaurul poate fi vizitat. Aici a fost amenajat un amfiteatru care are drept lait-motiv piese reprezentative ale tezaurului sculptate în piatră albă de Năeni. Pentru vizionarea unui material video despre amfiteatru, vă rugăm să accesați următorul link: https://youtu.be/II_jSe2n0i8
  • Castrul roman se află în centrul satului Pietroasele (la Nord de șoseaua Greceanca – Șarânga).
  • Pentru informații suplimentare despre istoria, activitatea de cercetare sau despre tururile și degustările oferite de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, vă rugăm să accesați site-ul https://www.pietroasaveche.ro/ sau să contactați Stațiunea de cercetare la unul din numerele de telefon: 0786716825 și 0238 512 317.
  • Cetatea dacică de la Pietroasa Mică – Gruiu Dării este sit arheologic activ al Muzeului Județean Buzău și nu poate fi vizitată de către turiști.

 

Știați că…

  • Situl de la Pietroasele este unic în România, fiind şi singurul ansamblu roman de amploare din Câmpia Română?
  • Ruinele sistemului de băi publice din Pietroasele sunt asemănătoare celor de la Roma, caracteristica acestor therme fiind egalată doar de cele de la Pompei şi Herculaneum?
  • Originile satului Pietroasele datează din 10 februarie 1494 într-un hrisov al lui Vlad al IV-lea Călugărul?

 

Galerie foto: