Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) anunță organizarea Campionatului Național Rally Start – „România Pitorească”, o nouă competiție de raliuri menită să îmbine adrenalina motor sportului cu frumusețea peisajelor și autenticitatea satelor românești.
Campionatul debutează pe 5-6 aprilie, la Sărata Monteoru în județul Buzău și va cuprinde cinci etape desfășurate în diferite zone pitorești ale țării, pe parcursul sezonului 2025.
Noul format oferă atât piloților experimentați, cât și tinerelor talente, oportunitatea de a concura într-un cadru competitiv accesibil, punând accent pe dezvoltarea viitoarei generații de campioni și pe promovarea patrimoniului rural al României.
Noua competiție va fi o rampă intermediară de lansare către Campionatul Național de Raliuri (CNR).