Oportunități regionale

 

Comunicate de presă ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR):

Lista comunicatelor de presă emise de AFIR


Fondurile alocate intervenției DR-16 Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi au fost epuizate înainte de termenul limită de închidere a sesiunii pentru toate cele trei componente ca urmare a solicitărilor de finanțare depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În intervalul 19 ianuarie – 02 februarie 2026, prin intervenția DR-16 s-au depus online pe www.afir.ro 251 de proiecte în valoare totală de 358,5 milioane de euro (358.518.589 €). Alocarea financiară totală pentru finanțarea proiectelor depuse cadrul acestei sesiuni a intervenției DR-16 este de peste 151 de milioane de euro (151.383.529 €).

 „Am primit la AFIR cereri de finanțare în procent de 240% din alocarea disponibilă pentru finanțarea investițiilor din sectorul legume și cartofi, iar acest fapt reconfirmă interesul major pentru acest tip de finanțare, precum și nevoia de modernizare și de creștere a competitivității fermelor. În același timp, este și un argument concret privind necesitatea continuării și majorării finanțărilor acordate de Comisia Europeană pentru investiții în sectorul agroindustrial, ceea ce ne va permite să asigurăm o dezvoltare durabilă a industriei agroalimentare pe termen mediu și lung”, a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

 Sesiunea pentru intervenția DR-16 a fost deschisă în data de 19 ianuarie 2026 și pentru două dintre componentele intervenției, respectiv „Legume – ferme individuale” și „Cartof” s-a închis în data de 24 ianuarie 2026, în primele 5 zile de la deschiderea sesiunii, ca urmare a depășirii plafonului maxim de depunere stabilit.

 Menționăm că pentru componenta „Legume – ferme individuale”, cu o alocare de 70.383.529 euro, au fost depuse 132 cereri de finanțare în valoare totală de 209.449.762 euro. Pentru componenta „Cartof”, cu o alocare de 51.000.000 euro, au fost depuse 94 cereri de finanțare, însumând 103.579.504 euro.

Totodată, pentru componenta „Forme asociative – legume” din cadrul intervenției DR-16 s-au depus 25 de cereri de finanțare în valoare de 45.489.323 euro, alocarea fiind de 30.000.000 de euro.

Finanțarea proiectelor prin intervenția DR-16 este asigurată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 cu fonduri europene acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cu fonduri naționale acordate de la Bugetul de Stat.


În vederea lansării sesiunii de primire a cererilor de finanțare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-19 Investiții neproductive la nivel de fermă din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

„Finanțarea acordată pentru perdele de protecție este extrem de utilă pentru dezvoltarea durabilă a exploatațiilor agricole, în mod special pentru cultura de câmp care are cea mai mare nevoie de un astfel de sistem având în vedere expunerea ridicată la efectele schimbărilor climatice. Cu o alocare de peste 11,7 milioane de euro prin intervenția DR-19, vom putea finanța aproximativ 60 de proiecte de înființare a perdelelor de protecție la nivelul fermelor pentru combaterea factorilor climatici nefavorabili, în același timp cu îmbunătățirea managementului apei și conservarea solului și a biodiversității.” a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Valoarea finanțării acordate prin intervenția DR-19 va fi de maximum 200.000 euro/ beneficiariar sprijinul public va fi 100% nerambursabil raportat la costurile eligibile.

Beneficiarii eligibili pentru intervenția DR-19 sunt fermierii și formele asociative precum instituții de cercetare – dezvoltare, regii autonome, societăți agricole, cooperative agricole, grupuri de producători și organizații de producători, composesorateobști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor în calitate de fermieri. În cazul formelor asociative, pentru a fi eligibil în cadrul acestei intervenții, proiectul trebuie să fie depus în nume propriu, iar investiția va fi realizată pe terenurile deținute în proprietate sau folosință de către acestea.

Investițiile care se vor finanța prin intervenția DR-19 vizează înființarea de perdele naturale de protecție pentru culturile agricole la nivelul fermelor inclusiv pentru plantațiile pomicole și viticultură, în baza costurilor standard (prevăzute în Anexa 6 la Ghid), completarea golurilor în anii II și III, conform costurilor standard aferente acestei operațiuni, achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului prin rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar.

Sunt, de asemenea, eligibile, costurile generale direct legate de investițiile prevăzute prin proiect, prin rambursarea costurilor eligibile suportate de beneficiar, în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Toți cei interesați să pregătească documentația în vederea depunerii pot consulta Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-19 și anexele aferente, disponibile pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, în secțiunea Finanțare – Intervenția DR-19 sau accesând direct link-ul Ghid și anexe DR-19.


Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea oficială a platformei informatice destinată Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), parte a angajamentului asumat de AFIR pentru modernizarea și eficientizarea accesului la fondurile europene dedicate dezvoltării rurale.

Începând cu data de 20 iunie 2025, platforma poate fi accesată la adresa https://gal.afir.ro, devenind canalul unic și oficial de lucru pentru GAL-urile care implementează proiecte finanțate prin intervenția DR-36 LEADER – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

„Această platformă digitală, concepută și dezvoltată la nivelul departamentului IT din cadrul AFIR, fără niciun efort bugetar suplimentar, reprezintă un instrument esențial pentru gestionarea eficientă, transparentă și în timp real a proiectelor locale, oferind funcționalități moderne care simplifică procesele administrative și sporesc capacitatea operațională a GAL-urilor. Prin acest demers, AFIR continuă procesul amplu de digitalizare a serviciilor publice, susținând transformarea modului în care comunitățile rurale accesează și utilizează finanțările disponibile” a precizat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Platforma permite gestionarea completă a etapelor de implementare a Strategiilor de Dezvoltare Locală, de la depunerea cererilor de finanțare până la monitorizarea proiectelor, într-un spațiu securizat și intuitiv. Accesul în platformă se realizează prin utilizarea datelor digitale de autentificare (utilizator și parolă) deja utilizate de către GAL-uri în etapa de depunere a strategiilor, dar va permite și beneficiarilor accesul, atât cu cont gmail personal cât și cu cont creat în cadru Platformei RoeID – dezvoltată de către Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Utilizarea acestei platforme devine obligatorie pentru toate GAL-urile începând cu acest moment, constituind un pas concret către profesionalizarea administrației locale și întărirea parteneriatelor dintre stat și comunitățile locale


Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează toți beneficiarii că, începând cu data de 25 martie 2025, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 284/ 2025, care reglementează implementarea versiunii a treia a Clasificării activităților din economia națională – CAEN Rev.3.

Conform actului normativ menționat, actualizarea codurilor CAEN se realizează treptat, pe o perioadă de 18 luni, care se încheie la data de 25 septembrie 2026. În această perioadă de tranziție sunt recunoscute și acceptate atât codurile CAEN din versiunea anterioară (Rev.2), cât și cele din versiunea actualizată (Rev.3), în relația cu autoritățile și instituțiile publice, precum și în relațiile dintre persoane fizice și juridice.

AFIR va accepta pe toată perioada de tranziție ambele versiuni ale codurilor CAEN, cu condiția ca acestea să reflecte activitatea reală a beneficiarului și să fie conforme cu scopul investiției finanțate.

Reamintim că noua versiune a codurilor CAEN a fost aprobată prin Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 377/ 2024, fiind aplicabilă de la 1 ianuarie 2025. Modificările aduse implică, în anumite cazuri, redefinirea obiectului de activitate, fiind necesară actualizarea corespunzătoare în documentele oficiale ale operatorilor economici.

AFIR recomandă tuturor beneficiarilor să analizeze cu atenție noile prevederi și să actualizeze codurile CAEN aferente activităților desfășurate, acolo unde este cazul, în termenul legal prevăzut. Pentru proiectele în curs sau pentru cele depuse în cadrul sesiunilor de primire a cererilor de finanțare, este importantă asigurarea unei corelări clare între activitatea desfășurată și codul CAEN aferent, conform noii clasificări.

Pentru mai multe informații privind modificările aduse de CAEN Rev.3 și procedura de actualizare, vă recomandăm consultarea Hotărârii Guvernului nr. 284/2025 și a Ordinului INS nr. 377/2024