Registrul pentru evidența dispozițiilor Președintelui

2024

162 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință casarea unor mijloace fixe și licențe aflate în patrimoniul DGASPC Buzău

161 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui dlui Zaharia Neculae

160 Aprobarea Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotare și reabilitarea Cabinetului de Planificare Familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău” finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta C12- Sănătate, Investiție, Dezvoltarea Infrastructurii medicale prespitalicești- 11.5 Cabin. de planificare familială, apelul de proiecte MS-0015

159 Aprobarea programului de achiziții publice al programului ”Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă- Plaiul Nucului județul Buzău” finanțat prin Programul Regional S-E 2021-2027

158 Organizarea procedurii de achiziție publică, procedură simplificată privind serviciile de propietate asistență tehnică și lucrări de execuție capacități de producție energie electrică regenerabilă aferente obiectivului de investiții ”Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile pentru autoconsumul la UAT jud. Buzău”

157 Completarea Anexei nr 2 a Programului anual de achiziție publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2024

156 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie purtat de dna Cucor Geacomina

155 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2024

154 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii mai în data de 28 mai 2024 ora 10:00

153 Constituirea unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul SJU Buzău, în contextul pandamiei de Covid 19” propus pentru finanțare pe Programul Sănătate, Apelul PS/324/PS_P4/OP4/RS04.5/PS_P4_RS04.5_A8

152 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2024

151 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2024

150 Actualizarea componenței unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi(electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din Județul Buzău” în cadrul PNRR

149 Actualizarea VI a componenței unității de implementare a proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar precum și a unor unități conexe”

148 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată în data de 16 mai 2024 ora 10:00

147 Aprobarea continuării activității dlui Catinca Ion, inspector clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Administrație Publică- DJAPL

146 Aprobarea continuării activității doamnei Neagu Adriana, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Contabilitate financiar

145 Completarea Dispoziției nr. 12/2024 privind actualizarea componenței Comisiei de negociere pentru soluționarea pe cale amiabilă a diferendumurilor asumate prin Contractele de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport

144 Actualizarea componenței echipei de implementare a proiectului ”Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă- Plaiul Nucului, județul Buzău”

143 Organizarea procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă, pentru atribuirea contractului de furnizare pentru implementarea proiectului ”Dotare cu microbuze școlare verzi(electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău”

142 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Panait Alina- Florentina

141 Organizarea procedurii de achiziție publică licitație deschisă privind furnizarea de mobilier pentru implementarea proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din Județul Buzău”

140 Reluarea activității, după încetarea suspendării contractului individual de muncă al dnei Căprăruș Adriana, consilier, gr I A, gradația 2 la Compartimentul Sisteme de gestionare deșeuri

139 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Labă George Lucian

138 Numirea domnișoarei Iordache Alina Elena în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradația 2 la 5 la serv. Promovarea și Dezvoltarea Turismului a imaginii județului, Cooperare Internațională și Mass-media din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

137 Numirea dlui Mocăniță Claudiu Emilian în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 2 la 5 la serv. Promovarea și Dezvoltarea Turismului a Imaginii Județului, Cooperare Internațională și Mass-media din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

136 Numirea domnișoarei Bogdan Raluca Adina în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 3 la serv. SRUMUS din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

135 Numirea dlui Blaga Costel Laurențiu în funcția de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5 la Biroul Transport public prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

134 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții ”Conectare rețea gaze medicale SJU Buzău cu rețea gaze medicale clădire UPU”

133 Aprobarea unor măsuri organizatorice pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău, în aplicarea prevederilor HG nr. 1307/2023 privind stabilirea zilei de 2 mai 2024 ca zi liberă

132 Numirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor privind ”Modernizarea DJ220 km 87+400- 93+700, Valea Salciei- Sărulești, jud Buzău”

131 Completarea Anexei nr. 1 a Programului anual de achiziții publice a Consiliului Județean Buzău pentru anul 2024

130 Modificarea unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu ale jud. Buzău aprobat pe anul 2024

129 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Modernizare DJ 202E km 0+000- 3+800, DJ 202(Rm. Sărat) limita județului Vrancea, județul Buzău”

128 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Haret Loredana

127 Aprobarea completării strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Buzău 2021-2027 pentru un nou orizont de timp și a Strategiei Integrate de Dezvoltare și Promovare a Turismului în județul Buzău 2021-2030

126 Prelungirea angajării dlui Bârlă Fănică cu contract individual de muncă pe durată determinată cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate grad profesional IA, gradația 5, în cadrul structurii ”Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă”

125 Aprobarea sumei de 125.000 lei de la bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2024 în vederea marcării Sărbătorilor Tradiționale de Paști

124 Constituirea echipei de implementare/management a proiectului ”Dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat al SJU Buzău” în cadrul Programului de Sănătate, Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor sprijinite prin POR 2014-2020

123 Modificarea formei actualizate I a Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din județul Buzău” cod F-P.N.R.R.- Dotări 2023-2601

122 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii aprilie 2024

121 Desemnarea împuterniciților cu verificarea existenței obligațiilor de plată aferente proiectului ”Dotarea și reabilitarea cabinetului de planificare familială din cadrul SJU Buzău”

120 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Extinderea și dotarea UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău” și ”Lucrări suplimentare pentru extindrea și dotarea UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău”

119 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Burducea Cristina

118 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui doamnei Onica Geta

117 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(prima evaluare) a managementului Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

116 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(prima evaluare) a managementului la teatrul ”George Ciprian” Buzău

115 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(prima evaluare) a managementului la Muzeul Județean Buzău

114 Aprobarea procedurii de plată de către DGASPC Buzău a unor sume de bani stabilite prin titlu executiv

113 Aprobarea continuării activității dnei Pană Gabriela, consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

112 Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2024

111 Acordarea unui ajutor de urgență(financiar) pentru motive medicale deosebite dlui Marian Oprea

110 Acordarea sporului de 15% dlui Baltă Gabriel Dragoș, consilier clasa I, grad profesional, gradația 5 la compartimentul Admnistrație și investiții în infrastructură rutieră- DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

109 Aprobarea Regulamentului privind acordarea voucherelor de vacanță în format electronic personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

108 Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești de către Președintele Consiliului Județean Buzău pentru minorul Diacănu Alexandra Gabriela

107 Trecerea la gradația 4 corespunzătoare vechimii în muncă a dlui Gomoescu Cristian Flavian, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Compartimentul administrare rețea IT și suport tehnic, Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

106 Modificarea Anexei nr. 1 precum și pentru modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2024

105 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2024

104 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui domnului Badea Ioan

103 Asumarea unor responsabilități financiare pentru acțiuni de interes public

102 Aprobarea Planului anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici în anul 2024 și a Planului de măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

101 Numirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor la obiectivul -Lucrări de deviere și relocare rețea telefonie la obiectivul de investiții ”Modernizare DJ203K, km 38+000- 75+000, Mărăcineni- Podu Muncii”

100 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al jud. Buzău aprobat pe anul 2024

99 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiați titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2024

98 Aprobarea continuării activității dlui Lungu Marcel, consilier clasa I, grad profesional superior gradația 5 la Compartimentul inf. pub. și secretariat ATOP- DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

97 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al dnei Tănase Ana- Maria, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul investiții edilitare DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

96 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Turcu Luminița- Gabriela, director de îngrijiri interimar, gr II, la Spitalul Județean Buzău, conform prevederilor art.I alin(1) din OUG nr. 19/2024

95 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rusen Cristina, director financiar-contabil interimar, gradul II, la Spitalul Județean de Urgență Buzău conform prevederilor art.I alin(1) din OUG nr. 19/2024

94 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Damian Claudiu Constantin, manager la Spitalul Județean de Urgență Buzău, conform prevederilor art.I alin(1) din OUG nr. 19/2024

93 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii martie 2024

92 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții: ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandamiei de Covid-19”

91 Prelungirea preluării prin detașare a dlui Staicu Constantin de la serv. Domenii Prest Serv SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 3 la Serviciul adm. și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

90 Numirea comisiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

89 Numirea comsiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la teatrul ”George Ciprian Buzău”

88 Numirea comisiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Muzeul Județean Buzău

87 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2024

86 Aprobarea scoaterii din funcțiune/ folosință, casarea unor mijloace fixe și licențe aflate în patrimoniul DGASPC

85 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat pe anul 2024

84 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Ungureanu Nicolae Andrei

83 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie al domnișoarei Ungureanu Ana-Maria

82 Respingerea cererii de finanțare a activității sportive a Clubului Sportiv”Asociația Ronin Dyn” Buzău- copii și juniori

81 Respingerea cererii de finanțare a activității sportive a clubului sportiv Municipal Rm. Sărat- copii și juniori

80 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin HG nr. 276/2013 aflate în gestiunea DGASPC Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

79 Constituirea Comisiei de predare-primire a imobilului proprietate publică a județului Buzău situat în municipiul Buzău, Bdul Nicolae Bălcescu nr. 40, cu destinația Centrul muzeal I.C. Brătianu

78 Trecerea la gradația 5 corespunzătoare vechimii în muncă a dlui Andrei Sorin- Ionel, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, la Compartiment administrația domeniului public și privat, DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

77 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a dlui Sîngeorzan Elian Remus, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la Compartiment baze de date și administrare website oficial, Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

76 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a dlui Pătrașcu George- Adrian, inspector de specialitate grad profesional IA, gradația 4, la Serviciul Administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

75 Trecerea la gradația 2 corespunzător vechimii în muncă a dlui Lupu Doru, consilier gr. profesional IA, gradația 1, la Cabinet consilieri vicepreședinte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

74 Trecerea la gradația 2 corespunzător vechimii în muncă a dnei Iordache Alina-Elena, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gr. 1, la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, a imaginii județului cooperare internațională și mass media din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

73 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a dlui Bârlă Fănică, inspector de specialitate grad profesional IA, gradația 4, la posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

71 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

70 Stabilirea componenței Comisiei de reevaluare a activelor fixe corporale aflate în domeniul public și privat al județului Buzău care nu se amortizează și a activelor fixe corporale din domeniul privat amortizate integral și care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin HG. 276/2013 care se trec la categoria mat. de natura obiectelor de inventar

69 Aprobarea formei actualizate a Programului de Achiziții Publice al proiectului ”Renovarea/modernizarea a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din județul Buzău”

68 Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2024

67 Completarea Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învătământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din județul Buzău ” cod F-PNRR-Dotări- 2023-2601

66 Convocarea Consiliului Județean în ședință extraordinară de îndată în data de 13 martie 2024

65 Aprobarea completării Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi(electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău” cod 9- PNRR 2023/C15/MEDU/I10

64 Constituirea Comitetului de monitorizare a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Buzău 2021-2027

63 Aprobarea continuării activității dlui Mîndruță Niculai, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date- DAPI

62 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu cu Județul Buzău aprobat pe anul 2024

61 Acordarea unui ajutor de înmormântare dlui Petre Iulian pentru decesul fiului Petre Cosmin Florentin

60 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului”Furnizarea dotări medicale și nemedicale în cadrul proiectului Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău -reluare lot rămas neatribuit în urma derulării Proced.(lot 1,3,9,10,16,18)”

59 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Clubului Sportiv ”Luceafărul”Buzău- seniori

58 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Club Sportiv Pheonix Buzău- seniori

57 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Club Sportiv Pheonix Buzău- copii și juniori

56 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Club Sportiv After School Karate Buzău- copii și juniori

55 Acordarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Clubului Sportiv Palatul Copiilor Buzău- copii și juniori

53 Actualizarea componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi(electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău în cadrul PNRR componenta C15: Educație  ”

52 Acordarea unui ajutor de înmormântare dlui Brătucu Constantin Marius pentru decesul mamei Brătucu Daniela

51 Alocarea de la bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2024 a unei sume aferente organizării de activități dedicate zilelor de 1-8 Mrtie

50 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Club Sportiv HC Juniori BB- copii și juniori

49 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Club Sportiv Handbal Club Buzău 2012- copii și juniori

48 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Sportive Fotbal Club Metalul Buzău- copii și juniori

47 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Sportive Fotbal Club Buzău- copii și juniori

46 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive a Asociației Club Sportiv ”Voința Limpeziș”- copii și juniori

45 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Club Sportiv ”Voința Limpeziș”- seniori

44 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Fotbal Club ”Metalul Buzău”- seniori

43 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Sportive”Fotbal Club Buzău”- seniori

42 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației ”Club Sportiv Handbal Club buzău 2012”- seniori

41 Acordarea unui ajutor de înmormântare domnului Iosif Mihăiță pentru decesul tatălui Iosif Mihăiță

40 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Florescu Vlad-Ștefan

39 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară de îndată în data de 28 februarie 2024

38 Constituirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Execuție rețele de canalizare și alimentare cu apă, inclusiv branșamente pentru Liceul Tehnologic Special pentru Deficiențe de Auz și Liceul Special pentru Deficiențe de Vedere Buzău”

37 Constituirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Lucrări de amenajare incintă la Liceul Special pentru Deficiențe de Vedere Buzău și lucrări de modernizari alee de acces- Liceul Special pentru Deficiențe de Vedere Buzău”

36 Aprobarea formei actualizate I a componenței echipei de management a proiectului ”Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C1- Centrul Militar județul Buzău” propus spre finanțare prin PR SE 2021-2027

35 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară a lunii februarie 2024 în data de 26.02.2024, ora 10:00.

34 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale deosebite

33 Modificarea formei actualizate I a Programului de achiziții publice al proiectului ”Extinderea și dotarea Unității de primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău”

32 Actualizarea componenței echipei de implementare/management a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din județul Buzău”

31 Aprobarea componenței echipei de elaborare, implementare și monitorizare a proiectului ”Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C1- serviciul de Ambulanță Buzău propus spre finanțare în cadrul PR SE 2021-2027”

30 Aprobarea componenței echipei de elaborare, implementare și monitorizare a proiectului ”Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C1- Centrul Militar Județean Buzău” propus spre finanțare în cadrul PR SE 2021-2027

29 Aprobarea componenței echipei de elaborare implementare și monitorizare a proiectului Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirilor C1 și C14- Spitalul județean Buzău propus spre finanțare în cadrul PR SE 2021-2027

28 Acordarea unui ajutor de înmormântare dnei Răileanu Laura pentru decesul soțului Răileanu Carmen George

27 Aprobarea componenței echipei de elaborare, implementare și monitorizare a proiectului ”Consolidare și eficientizarea energetică a clădirii corp C16- Pârscov- Secția exterioară a SJU Buzău”, propus spre finanțare în cadrul Programului Regional SE 2021-2027

26 Încetarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă al domnului Rîmniceanu Costel, inspector de specialitate , gradul I A, gradația 5 la Serviciul administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, cu acordul părților

25 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie pentru Dîngălas Gina- Rafaela

24 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul ”Modernizare DJ 203A, km 55+900- 60+000, Amara-Stăvărăști, limita Județului Brăila, Județul Buzău”

23 Trecerea la gradația 3 corespunzătoare vechimii în muncă a dnei Albu Mădălina- Iuliana, consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent gradația 2, la Compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră- DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază lunar

22 Trecerea la gradația I corespunzător vechimii în muncă a dlui Badea Sebastian, inspector specialitate grad profesional II, gradația 0, la Compartimentul relații internaționale , DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază lunar

21 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară, în data de 09 februarie 2024

20 Aprobarea modificării Programului de Achiziții Publice al proiectului ”Renovarea/ modernizarea a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 biblioteci locale din județul Buzău”

19 Numirea dnei Rusen Cristina în funcția de Director financiar- contabil interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

18 Numirea dnei Turcu Luminița- Gabriela în funcția de Director de îngrijiri interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

17 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dnei Burlacu Stela

16 Modificarea art.1 alin 2 din Dispoziția nr. 437/2023 privind stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ardeleanu Romeo, Director executiv gradația II la DJEP Buzău conform OUG nr. 115/2023

15 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru achiziția de servicii de asistență tehnică și supervizare pentru lucrările la obiectivul de investiții ”Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă- Plaiul Nucului”

14 Aprobarea continuării activității dnei Grigore Rodica, consilier, clasa I, grad superior gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL

13 Completarea dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 129/31.05.2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău, în mandatul 2020-2024

12 Actualizarea componenței nominale și a atribuțiilor Comisiei de negociere pentru soluționare pe cale amiabilă a diferendumurilor și remedierea obligațiilor asumate prin Contractele de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria de competență a UAT județul Buzău

11 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al dnei Dumitrache Ioana Roxana, consilier clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal, pentru interes personal

10 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al dnei Aldea Sorina Monica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la compartimentul administrare și investiții în infrastructura rutieră, DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

9 Aprobarea completării Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi(electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din Județul Buzău” cod 9- P.N.R.R./2023/C15/M.E.D.U./I10

8 Actualizarea II a componenței echipei de elaborare și implementarea proiectului ”Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenabile, necesară clădirii UAT județul Buzău”, promovat de Consiliul Județean Buzău în cadrul Fondului pentru modernizare în România. Programul-cheie 1: Surse regen. de stocarea energiei: Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum

7 Modificarea componenței echipei de implementare/management al proiectului ”Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană” Vasile Voiculescu Buzău””

6 Constituirea Comisiei pentru determinarea activelor fixe cu valori de 2500 RON aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău care îndeplinesc condițiile pentru casare, scoatere din funcțiune/demolare/reevaluare

5 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Liceului Special pentru deficienți de Vedere Buzău

4 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii ianuarie 2024

3 Aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitului secțiunii de dezvoltare stabilit în anul 2023

2 Nominalizarea persoanei responsabile pentru activitatea de deținere și transfer a aparatului mobil de radiologie Optima XR240AMX achiziționat în cadrul proiectului ”Extindere și dotare U.P.U a spitalului Județean de Urgență Buzău” SMIS 119587, în vederea obținerii autorizațiilor de deținere și transfer de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

1 Aprobarea continuării activității d-lui Lungu Marius, director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

 

2023

636 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Damian Claudiu Constantin, manager la Spitalul Județean de Urgență Buzău, conform OUG nr. 115/2023

635 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Vrînceanu Simona- Daniela, consilier la Serviciul contabilitate financiar- Direcția Economică, conform OUG nr. 115/2023

634 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Voicu Cristina Lucica, consilier la serviciul Managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

633 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Vlăduț Magdalena, consilier achiziții publice la Compartimentul achiziții publice- Serviciul achiziții publice și contracte, conform OUG nr. 115/2023

632 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Vlad Florentina Marilena, consilier la Biroul disciplină în construcții DATU, conform OUG nr. 115/2023

631 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Vărzaru Andrei Alin, referent de specialitate la Compartiment autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

630 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Vârlan Georgian, consilier la Serviciul buget, impozite, taxe- Direcția economică, conform OUG nr. 115/2023

629 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ungureanu Adriana- Monica, consilier la Serviciul buget, impozite, taxe- Direcția economică, conform OUG nr. 115/2023

628 Stabilirea salariului de bază al dlui Toader Gabriel, consilier la Biroul adm. publică DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

627 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Tescaru Mihaela, consilier la serviciul promovarea turismului, conform OUG nr. 115/2023

626 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Tache Luminița, consilier la serviciul managementul documentelor și relații publice- DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

625 Stabilriea salariului de bază lunar al dnei Șulă Steliana, consilier la Serviciul managementul documentelor și relații publice- DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

624 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stîlpeanu Anca- Elena, consilier la Serviciul managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

623 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ștefănescu Nicolae, consilier la Compartimentul administrare și investiții în infrastructura rutieră- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

622 Stabilirea salariului de bază al dnei Stănică Liliana, consilier la Comp investiții edilitare DAPI, conform OUG nr. 115/2023

621 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Stanciu Adrian- Valentin, consilier la Comp relații internaționale DDR conform OUG nr. 115/2023

620 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stanciu Cristina Veronica, consilier la Comp Unitatea jud. de monitorizare a serv. publice și de mediu DAPI, conform OUG nr. 115/2023

619 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stana Violeta, consilier la Comp administrare și investiții în infrastructură rutieră DAPI conform OUG nr. 115/2023

618 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Stan Marius, consilier la Biroul disciplină în construcții DATU, conform OUG nr. 115/2023

617 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Sîngeorzan Elian Remus, consilier la Comp baze de date și adm. website oficial- Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

616 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Simion Alexandru Ion, inspector la Comp control- Biroul de transport public- DAPI conform OUG nr. 115/2023

615 Stabilirea salariului de bază lunar al dra Șerban Daniela- Florentina consilier la Comp. strategii, program, prognoze și dezv rurală DDR, conform OUG nr. 115/2023

614 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Sava Cătălina Flavia, consilier la serv. managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

613 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Sava Ion-Dan, consilier juridic la Serviciul juridic- contencios DJAPL conform OUG nr. 115/2023

612 Stabilirea salariului de bază al dnei Sandu Iuliana, consilier la biroul coordonare și colaborare instituții publice DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

611 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rotaru Alina- Claudia, consilier la Comp. autorizații, avize, doc și bază de date în infrastructura rutieră DAPI, conform OUG nr. 115/2023

610 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Robu Ica Roxana, șef serviciu la Serviciul managementul doc. și relații publice conform OUG nr. 115/2023

609 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Rînja Cristian, consilier la comp. administrare domeniu public și privat DAPI conform OUG nr. 115/2023

608 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Răileanu Laura, consilier achiziții publice la comp. achiziții pub- Serviciul achiziții publice și contracte conform OUG nr. 115/2023

607 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Răican Viorica Mariana, consilier la Serviciul managementul doc. Și relații publice conform OUG nr. 115/2023

606 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Răican Doinița-Elena, consilier juridic la serviciul juridic- contencios DJAPL conform OUG nr. 115/2023

605 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rădulescu Mădălina, consilier la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu DAPI, conform OUG nr. 115/2023

604 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rădulescu Florica, șef serviciu la Serviciul resurse umane și management unitați sanitare conform OUG nr. 115/2023

603 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Radu Ioana, șef serviciu la Serviciul juridic contencios- DJAPL conform OUG nr. 115/2023

602 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Preda- Tudor Vali, consilier la Serviciul managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

601 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Prahoveanu Vetuța, consilier la Serviciul contabilitate- financiar- Direcția economică, conform OUG nr. 115/2023

600 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Popovici Maria, șef serviciu la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU, conform OUG nr. 115/2023

599 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Popescu Romeo- Gheorghe, șef birou la Biroul transport public DAPI, conform OUG nr. 115/2023

598 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Pîrvu Oana- Mihaela, referent la Serviciul buget, impozite, taxe- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

597 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Pîrvu Simona Claudia, consilier la Serviciul Managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

596 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Petre Gabriela Alina, consilier la Compartimentul Unitatea Județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu DAPI, conform OUG nr. 115/2023

595 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Petre Iulian, director executiv la Direcția pentru adm. patrimoniului și investiții conform OUG nr. 115/2023

594 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Păun Ionel, consilier la Compartimentul adm și investiții în infrastructură rutieră DAPI, conform OUG nr. 115/2023

593 Stabilirea salariului de bază lunar al dne Pătrățanu Valerica, consilier la Compartimentul strategii, prognoze, programe și dezvoltarea rurală DDR, conform OUG nr. 115/2023

592 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Pană Gabriela, consilier la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU, conform OUG nr. 115/2023

591 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Păduraru Teodora- Elena, Consilier la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

590 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Oprea Marian, șef birou la Biroul administrație publică, DJAPL conform OUG nr. 115/2023

589 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Oprea Mirela- Eugenia, director executiv la Direcția juridică și administrație publică locală, conform OUG nr. 115/2023

588 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Olaru Liviu- Cosmin, consilier la biroul administrație publică DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

587 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Noja Mirela, consilier la Compartiment Unitatea jud. de monitorizare a serviciilor pub. și de mediu DDR, conform OUG nr. 115/2023

586 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Nițulescu Mihaela Carmen, consilier la compartimentul baze de date și administrare website oficial la Direcția Economică, conform OUG nr. 115/2023

585 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Nicolescu Răzvan Ionuț, consilier la Biroul disciplina în construcții DATU, conform OUG nr. 115/2023

584 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Nicolae Cătălina, consilier juridic la Biroul de transport public- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

583 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Nicolae Liliana Mioara, Director executiv la DDR conform OUG nr. 115/2023

582 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Negraru Carmen- Ramona, consilier, la serviciul managementul doc. Și relații publice DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

581 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Negoiță Pîrvu Mihaela, consilier Compartiment Unitatea jud. de monitorizare a serviciului public și de mediu DAPI conform OUG nr. 115/2023

580 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Necula Cristina- Cătălina, consilier Serviciul buget, impozite taxe, evidență patrimoniu- Direcția Economică, conform OUG nr. 115/2023

579 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Bălan Lili- Iulia, consilier la Serviciul managementul proiectelor DDR conform OUG nr. 115/2023

578 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Adriana, consilier la serviciul contabilitate- financiar- Direcția Economică, conform OUG nr. 115/2023

577 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Roxana, Serviciul Buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu- Direcția Economică, conform OUG nr. 115/2023

576 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Mariana, inspector la Serviciul Buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu- Direcția Economică, conform OUG nr. 115/2023

575 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Nae Constantin, consilier la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

574 Stabilirea salariului de bază lunar al doamnei Moise Valentinta, inspector la Compartiment stategii, programe, prognoză și dezvoltare rurală- DDR, conform OUG nr. 115/2023

573 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mocăniță Claudiu Emilian, consilier la serviciul promovare și dezvoltare a turismului, conform OUG nr. 115/2023

572 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mitran Carmen Adriana, consilier la Serviciul Contabilitate financiară- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

571 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mirgoace Janeta, consilier la Serviciul managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

570 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mîndruță Cosmin Octavian, consilier clasa I, la compartiment autorizații avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră DAPI conform OUG nr. 115/2023

569 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mîndruță Niculai, consilier la Compartiment autorizații avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră DAPI conform OUG nr. 115/2023

568 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mihalache Constantin Lazăr la Compartimentul administrare rețea IT și suport tehnic- Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

567 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mihalache Cristina, consilier la Serviciul Contabilitate- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

566 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mihalache Tanța, consilier la Serviciul contabilitate financiar- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

565 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mihai Alexina Doinița, consilier la Serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

564 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mateeșescu Virginia Petria, consilier la Compartamentul strategii programe prognoze și dezvoltare regională DDR conform OUG nr. 115/2023

563 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Măntoiu Ioana Andreea, consilier juridic la Compartimentul achiziții directe și contracte, conform OUG nr. 115/2023

562 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Manolache Maria, consilier la Serviciul resurse umane și managementul unități sanitare conform OUG nr. 115/2023

561 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Manea Florin Dragoș, inspector la Compartimentul relații internaționale DDR, conform OUG nr. 115/2023

560 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Manea Claudia- Monica, consilier la Compartimentul informații publice și secretariat ATOP conform OUG nr. 115/2023

559 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Lungu Marius, Director Executiv adjunct la Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

558 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Lungu Aneta, consilier la Serviciul resurse umane și management unități sanitare conform OUG nr. 115/2023

557 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Lungu Marcel, consilier la Compartimentul informații publice și secretariat ATOP DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

556 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Lungu Mirela Roxana, inspector la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

555 Stabilirea salariului de bază lunar dlui Lăzărescu Iulian, consilier la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

554 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Iuga Alina, consilier la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

553 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Iordache Alina Elena, consilier la Serviciul promovarea și dezvoltarea turismului conform OUG nr. 115/2023

552 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ioniță Valentin, inspector la Biroul disciplină în construcții DATU conform OUG nr. 115/2023

551 Stabilirea salariului de bază lunar al dui Ionescu Alexandru Sebastian, consilier la Serviciul resurse umane și managementul unității sanitare conform OUG nr. 115/2023

550 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ionescu Lăcrămioara Ionela, consilier la serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

549 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ion Diana Teodora, auditor la Biroul public intern din cadrul CJ Buzău conform OUG nr. 115/2023

548 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Iamandi Nicușor, consilier juridic la Serviciul juridic contencios DJAPL conform OUG nr. 115/2023

547 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Iacob Mihaela, consilier la Serviciul Resurse Umane și management unități sanitare conform OUG nr. 115/2023

546 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Hurlup Oana, inspector la Serviciul buget, impozite taxe evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

545 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Haret Ioanina Loredana, consilier la Serviciul urbanism autorizări și planificare teritorială DATU conform OUG nr. 115/2023

544 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Haralambie Elena, consilier la Serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

543 Stabilirea salariului de bază lunar al Grigore Iulian Florentin, consilier achiziții publice la Compartiment achiziții directe și contracte conform OUG nr. 115/2023

542 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Grigore Rodica, consilier la serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

541 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Grigore Cristinela Mirela, consilier la Compartiment informații publice și secretariat ATOP conform OUG nr. 115/2023

540 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Grasu Paula, auditor la Biroul Audit public intern conform OUG nr. 115/2023

539 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Gomoescu Cristian Flavian, consilier la Compartimentul administrare IT ți suport tehnic- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

538 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gîrboiu Andreea, consilier la Compartimentul relații internaționale DDR conform OUG nr. 115/2023

537 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gîlmeanu Nicoleta, consilier la Serviciul promovarea și dezvoltarea turismului conform OUG nr. 115/2023

536 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gîdei Gabriela- Nicoleta, șef serviciul salarizare monitorizare cheltuieli de personal- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

535 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ghiță Ion, consilier juridic la Compartiment calitate, informații clasificate și protecția datelor cu caracter personal conform OUG nr. 115/2023

534 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheorghiu Maria-Eliza, șef serviciu la Serviciul Buget- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

533 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Gheorghiu George Marian, consilier la Compartiment adm. domeniului public și privat DAPI conform OUG nr. 115/2023

532 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheorghe Alexandrina, consilier Serviciul Managementul documentelor și relații publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

531 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheață Mihaela, consilier juridic la Serviciul juridic contencios Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

530 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Găzdaru Florin Ștefan, consilier achiziții publice la Serviciul achiziții publice și contracte conform OUG nr. 115/2023

529 Stabilirea salariului de bază al dlui Gavrilă Mihai- Laurențiu, secretarul general al județului conform OUG nr. 115/2023

528 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Florea Florentina- Daniela, consilier la Compartimentul relații internaționale DDR conform OUG nr. 115/2023

527 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ene Vali, consilier la Serviciul Urbanism autorizări și planificare teritorială DATU conform OUG nr. 115/2023

526 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ene Ana- Daniela, consilier la Compartimentul bază de date și administrare website oficial- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

525 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Enache Mihail Florin, consilier la Serviciul managementul proiectelor DDR conform OUG nr. 115/2023

524 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Enache Luiza, consilier la Serviciul contabilitate- financiar- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

523 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dumitrașcu Aurelia- Adina, consilier la Serviciul Salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

522 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Drăgulin Liliana, consilier la compartimentul programe naționale pentru infrastructură DAPI conform OUG nr. 115/2023

521 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Drăgulescu Gabriela, consilier la Serviciul managementul proiectelor DDR conform OUG nr. 115/2023

520 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Dragomir Marian, șef serviciu la Serviciul contabilitate- financiar- Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

519 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dodan Cătălina- Ileana, consilier la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU conform OUG nr. 115/2023

518 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dobrescu Ana-Maria, șef serviciu la Serviciul promovarea turismului a imaginii județului, cooperare inter. Și mass media conform OUG nr. 115/2023

517 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dobre Lorena, consilier juridic la Serviciul juridic contencios DJAPL conform OUG nr. 115/2023

516 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Dinu Carolică- Alexandru, șef serviciu la Serviciul Achiziții publice și contracte conform OUG nr. 115/2023

515 Stabilirea salariului de bază lunar dlui Cristea Adrian, consilier la Serviciul buget, impozite, taxe- Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

514 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Crăciun Cosmin Gabriel, consilier juridic la Serviciul juridic contencios DJAPL conform OUG nr. 115/2023

513 Stabilirea salariului de bază al dlui Constantin Mihnea Savin, consilier juridic la Biroul disciplină în construcții DATU conform OUG nr. 115/2023

512 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Constantin Alina- Mihaela, consilier juridic la Serviciul juridic contencios DJAPL conform OUG nr. 115/2023

511 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Condrache Virgil Sorin, auditor la Biroul Audit public intern conform OUG nr. 115/2023

510 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Coleașă Luminița, consilier la Compartimentul investiții edilitare, DAPI conform OUG nr. 115/2023

509 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Cojocea Dragoș, Director executiv adjunct DDR conform OUG nr. 115/2023

508 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ciolan Mihail- Liviu, Director executiv, la Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

507 Stabilirea salariului de bază lunar dnei Chipriu Mioara Alina, consilier la Serviciul Buget, impozite, taxe- Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

506 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Chiagă Vetuța, consilier la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

505 Stabilirea salariului de bază lunar la dlui Cefălan Dragoș Ionuț, șef birou la Biroul de audit public intern conform OUG nr. 115/2023

504 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Catinca Ion, inspector la Biroul administrație publică DJAPL conform OUG nr. 115/2023

503 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Căpățână Cristina, consilier juridic la Serviciul managementul proiectelor DDR conform OUG nr. 115/2023

502 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Burada Raluca Ioana, consilier la Serviciul Managementul Proiectelor DDR conform OUG nr. 115/2023

501 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Buga Anișoara, consilier la Biroul Transport public DAPI conform OUG nr. 115/2023

500 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Brătucu Constantin Marius, consilier la Compartimentul administrare domeniu public și privat DAPI conform OUG nr. 115/2023

499 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Bostan Cătălina, consilier Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU conform OUG nr. 115/2023

498 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Bogdan Raluca- Adina, consilier la serviciul resurse umane și management unității sanitare conform OUG nr. 115/2023

497 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Blejeru Laurențiu, consilier la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală DDR conform OUG nr. 115/2023

496 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Blagă Costel Laurențiu, consilier la Biroul de transport public- DAPI conform OUG nr. 115/2023

495 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Bedreagă Raisa- Luminița, consilier la Serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială- DATU- conform OUG nr. 115/2023

494 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Barbu Bogdan- Virgil, consilier juridic la Serviciul achiziții publice și contracte conform OUG nr. 115/2023

493 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Banu Ionela Liliana, consilier la Serviciul managementul documentelor și relații publice- DJAPL, conform OUG nr. 115/2023

492 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Baltă Gabriel Dragoș, consilier la Compartimentul administrare și investiții în infrastructura rutieră DAPI conform OUG nr. 115/2023

491 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Baciu Mirela, consilier la Biroul adm publică DJAPL conform OUG nr. 115/2023

490 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Băcanu Luminița Georgeta, director executiv adjunct la DAPI conform OUG nr. 115/2023

489 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Avram Diana Luminița, consilier la biroul transport public DAPI conform OUG nr. 115/2023

488 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ardeleanu Andreea Liliana, consilier la Serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL conform OUG nr. 115/2023

487 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ardeleanu Valentin, consilier la Biroul Administrație publică DJAPL conform OUG nr. 115/2023

486 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Anton Badea Daniel, consilier achiziții publice la Serviciul achiziții publice și contracte conform OUG nr. 115/2023

485 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Androne Constantin Marius, referent de specialitate la Compartimentul programe naționale pentru infrastructură DAPI conform OUG nr. 115/2023

484 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Andrei Sorin, consilier la Compartimentul administrarea domeniului public și privat- DAPI conform OUG nr. 115/2023

483 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Andrei Marilena, consilier la serviciul contabilitate- financiar- Direcția economică conform OUG nr. 115/2023

482 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Andrei Adrian, consilier juridic la Biroul coordonare și colaborare instituții și serv pub- DJAPL conform OUG nr. 115/2023

481 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Aliman Stelian, referent la Compartimentul adm rețea IT și suport tehnic Direcția Economică conform OUG nr. 115/2023

480 Stabilirea salariului de bază al dnei Alexe Daniela, auditor la biroul audit intern conform OUG nr. 115/2023

479 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Alexandru Andreea , consilier la Serviciul salarizare monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică conform OUG 115/2023

478 Stabilirea salariului de bază al dnei Aldea Sorina Monica, consilier, la Compartimentul administrare și investiții în infrastructura rutieră- DAPI conform OUG nr. 115/2023

477 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Aldea Cristian, consilier, la serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL conform OUG 115/2023

476 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Albu Mădălina Iuliana, consilier juridic Compartimentul autorizații, avize, doc și bază de date în infrastructura rutieră- DAPI conform OUG 115/2023

475 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Agapi Dumbravă Mihaela, inspector la Compartiment investiții edilitare, DAPI conform nr. 115/2023

474 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ralea Ruxandra Iulia, inspector de specialitate la Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă conform OUG 115/2023

473 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Bârlă Fănică, inspector de specialitate la Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă conform OUG 115/2023

472 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Rădulescu Marian, inspector de specialitate la Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă conform OUG 115/2023

471 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Pătrașcu George Adrian, inspector de specialitate la biroul gestiuni și aprovizionare conform OUG nr. 115/2023

470 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Iosif Mihăiță, inspector de specialitate la biroul gestiuni și aprovizionare conform OUG nr. 115/2023

469 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Marcu Mădălin, inspector de specialitate la Biroul Gestiuni și aprovizionare conform OUG nr. 115/2023

468 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Purnavel Vasile, inspector de specialitate la Biroul Gestiuni și aprovizionare conform OUG nr. 115/2023

467 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Bonciu Daniil, șef birou la Biroul gestiuni și aprovizionare conform OUG nr. 115/2023

466 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stanciu Mădălina, inspector de specialitate la Biroul Gestiuni și aprovizionare conform OUG nr. 115/2023

465 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Banu Nicolae, sofer I, la Serviciul adm. și protocol conform OUG nr. 115/2023

464 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Hrițuleac Constantin Victor, sofer I, la Serviciul adm. și protocol conform OUG nr. 115/2023

463 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Leu Alexandru, sofer I, la Serviciul adm. și protocol conform OUG nr. 115/2023

462 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Toma Marin, sofer I, la Serviciul adm. și protocol conform OUG nr. 115/2023

461 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Staicu Constantin, șofer I la Serviciul adm. și protocol conform OUG nr. 115/2023

460 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Rîmniceanu Costel, inspector de specialitate la Serviciul adm și protocol, conform OUG nr. 115/2023

459 Stabilirea salariului de bază al dlui Badea Valentin, șef serviciu la Serviciul administrativ și protocol conform OUG nr. 115/2023

458 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Milea Maria Mădălina, inspector de specialitate la Serviciul turism conform OUG nr. 115/2023

457 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Badea Sebastian, inspector de specialitate la Compartimentul relații internaționale DDR, conform OUG nr. 115/2023

456 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Anghel Zizi Zoica, inspector de specialitate la serviciul managementul proiectelor DDR, conform OUG nr. 115/2023

455 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Radu Viorel, consilier la Compartimentul sistem de gestionare a deșeurilor- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

454 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ene Dinu Ramona, consilier la Compartimentul sistem de gestionare a deșeurilor- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

453 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Stavride Sorin, consilier Compartimentul sistem de gestionare a deșeurilor- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

452 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ștefan Florian, consilier Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

451 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Florescu Raul Ioan, inspector de specialitate la Compartimentul control- Birou transport public- DAPI, conform OUG nr. 115/2023

450 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Șulă Adrian, inspector de specialitate la DJAPL conform OUG nr. 115/2023

449 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Partal Cristina Maria, inspector de specialitate la DJAPL conform OUG nr. 115/2023

448 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Lupu Doru, consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte, conform OUG nr. 115/2023

447 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheorghe Daniela Elena, consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte, conform OUG nr. 115/2023

446 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Grigoraș Cosmin Ovidiu, consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte, conform OUG nr. 115/2023

445 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stroe Marinescu Mălina Andreea, consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte, conform OUG nr. 115/2023

444 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Frățilă Răzvan Ionuț, consilier la Cabinet consilieri Președinte, conform OUG nr. 115/2023

443 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Crăciun Daniela Camelia, consilier la Cabinet consilieri Președinte, conform OUG nr. 115/2023

442 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Suditu Alexandra, consilier la Cabinet consilieri Președinte, conform OUG nr. 115/2023

441 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Tănase Alice Iuliana, consilier la Cabinet consilieri Președinte, conform OUG nr. 115/2023

440 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ioniță Maria Mirela, Director executiv adjunct la DGASPC Buzău conform OUG nr. 115/2023

439 Stablirea salariului de bază lunar al dnei Cojocea Mihaela, Director executiv adjunct(economic) la DGASPC Buzău conform OUG nr. 115/2023

438 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dorobanțu Loredana Elena, director executiv la DGASPC Buzău conform OUG nr. 115/2023

437 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ardeleanu Romeo, direcotr executiv la DJEP Buzău conform OUG nr. 115/2023

436 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Oancea Ion-Cosma, manager la Centrul județean de Cultură și Artă Buzău Conform OUG nr. 115/2023

435 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Chivulescu Gina, manager la Teatrul ”George Ciprian” Buzău conform OUG nr. 115/2023

434 Stabilirea salariului de bază al dlui Costache Bolocan Daniel, manager la Muzeul Județean conform OUG nr. 115/2023

433 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Burlacu Sorin, manager la Biblioteca județeană Vasile Voiculescu conform OUG nr. 115/2023

432 Stabilirea indemnizației lunare brute a vicepreședintelui CJ Buzău, domnul Rache Aurelian Felix, conform OUG nr. 115/2023

431 Stabilirea indemnizației lunare brute a vicepreședintelui CJ Buzău, domnul Petre Adrian Robert, conform OUG nr. 115/2023

430 Stabilirea indemnizației lunare brute a Președintelui CJ Buzău domnul Neagu Petre Emanoil conform art. I alin 2, din OUG nr. 115/2023

429 Aprobarea continuării activității dnei Pătrățanu Valerica, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la compartimentul strategii Programe, prognoze și dezvoltare rurală Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău

428 Aprobarea programării efectuării concediilor de odihnă pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău pe anul 2024

427 Aprobarea continuării activității dnei Popovici Maria, șef serviciu , gr II, la Serviciul urbanism și planificare teritorială DATU din cadrul ap de specialitate al Consiliului Județean Buzău

426 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Bibliotecii ”Vasile Voiculescu” Buzău

425 Încetarea raportului de serviciu al dnei Miftode Mirela Ortensia, consilier clasa I, grad profesional superior, gr 4, la Compartimentul relații internaționale DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin pensionare pt limita de vârstă

424 Aprobarea schimbării pe cale administrtivă a numelui de familie al dl Grosu Alin Mihai

423 Aprobarea schimbării numelui pe cale administrativă a numelui de familie a doamnei Botteron Ana Maria

422 Monitorizarea Componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotare cu microbuze verzi pentru unități de învățământ preuniversitar din jud. Buzău” în cadrul PNRR, componența C15: Educație, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ, pentru a asigura standarde ecologice de proiectare construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar Investiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi

421 Actualizarea I a componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotare și reabilitarea cabinetului de planificare familială din cadrul spitalului Județean de Urgență Buzău” promovat de CJ Buzău în cadrul PNRR Componentă C12- Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești

420 Desemnarea împuterniciților cu verificarea obligațiilor de plată aferente proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocromiale la nivelul Spitalului județean de Urgență Buzău”

419 Constituirea comisiei de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de licitație organizate în vederea înființării unor spații în imobilul aflat în proprietatea publică a Județului Buzău, situat în municipiul Buzău, situat în municipiul Buzău, strada Chiristigii nr. 3, jud. Buzău

418 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

417 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată în data de 21 decembrie 2023

416 Modificarea Dispoziției nr. 318/2023 privind organizarea procedurii simplificate derulată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări de intervenție de ”Eficientizare energetică a clădirii administrative C3-N. Bălcescu nr. 48”

415 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău

414 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Modernizare DJ203K, km 38+000- 75+000 Mărăcineni- Podu Muncii, jud. Buzău”

413 Numirea prin concurs de promovare a dnei Radu Ioana în funcția publică de conducere de șef serviciu gr II la Serviciul Juridic- Contencios, Direcția juridică și administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău

412 Modificarea raportului de serviciu al dlui Piron Nicolae șef birou DJAPL prin transfer în interesul serviciului la Instituția Prefectului Buzău în funcția de consilier juridic clasa I la serviciul Controlul Legalității și aplicării Actelor Normative

411 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat în timpul căsătoriei de dna Juretclii Andreea

410 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui purtat de dl Mateo Laurențiu Florentin

409 Aprobarea planului de audit public intern al Consiliului Județean Buzău pe anul 2024 și a planului multianual de audit public intern pe anii 2024-2027

408 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2023

407 Actualizarea IV a componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul Spitalului județean de Urgență Buzău” promovat de Consiliul Județean Buzău prin PNRR

406 Numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru ”Lucrări de covoare asfaltice pe drumuri județene din Jud. Buzău- Lot 1 contract 12565/21/12.07.2023”

405 Constatarea încetării temporare a funcției publice de conducere de șef serviciu gradul II, la Serviciul Juridic- contencios, Direcția Juridică, consilier juridic, clasa I, gradul profesional gr. 5 la Serviciul Juridic- contencios, Dir. Juridică și administrația publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

404 Aprobarea programului de Achiziții publice al proiectului ”Renovarea/modernizarea a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din Jud. Buzău”

403 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2023

402 Aprobarea procedurii de plată către DGASPC Buzău a unor sume de bani stabilite prin titlu de executoriu

401 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară a lunii decembrie în data de 14.12.2023

400 Organizarea procedurii de achiziție publică deschisă privind furnizarea de mobilier pentru implementarea proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitare, precum și a unor unități conexe, jud Buzău”

399 Organizarea procedurii de achiziție publică deschisă privind furnizarea de echipamente digitale pentru implementarea proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitare, precum și a unor unități conexe, jud Buzău”

398 Organizarea procedurii de achiziție publică licitație deschisă privind furnizarea de materiale didactice pentru implementarea proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitare, precum și a unor unități conexe, jud Buzău”

397 Actualizarea componenței echipei de implementare ”Renovarea/ modernizarea bibliotecii locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale jud. Buzău”

396 Completarea ROI pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău aprobat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 439/23.12.2019

395 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al jud. Buzău aprobat pe anul 2023

394 Trecerea la grad 5 corespunzător vechimii în muncă a dnei Negoiță -Pîrvu Mihaela, consilier clasa I, grad profesional superior gradația 4 la comp DAPI din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău și stabilirea salariului de bază lunar

393 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a dnei Răileanu Laura, consilier achiziții publice clasa I, grad profesional superior gradația 4 la comp achiziții publice- Serviciul achiziții publice și contracte, aparat de specialitate al CJ Buzău și stabilirea salariului de bază lunar

392 Trecerea la gradația 1 corespunzător vechimii în muncă a dlui Frățilă Răzvan Ionuț consilier la Cabinet Președinte Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

391 Completarea componenței echipei de implementare/management al proiectului ”Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu”

390 Modificarea Anexei nr. 1 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău- pentru anul 2023 forma actualizată

389 Constituirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor pentru ”Repoziționare gard pe limita de propietate între punctul 15 și 16 din PAD- imobil Maternitatea Nouă- Strada Victoriei, nr 18, mun. Buzău ”

388 Actualizarea IV a componenței ”Unități de implementare a proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei de covid- 19”

387 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul limită jud. Brăila- Robeasca- V Pasii”

385 Constituirea Unității de implementare a programului multinanual privind finanțare a elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism

384 Actualizarea I a comp Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotare cu materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din jud. Buzău” PNRR

383 Aprobarea implementării măsurilor de aplicare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și barbăți și a HG nr. 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combatarea hărțuirii pentru criterii de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă

382 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară a lunii noiembrie

381 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2023

380 Actualizarea componenței echipei de implementare management a proiectului ”Renovare/ modernizare a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din județul Buzău”

379 Constituirea comisiei de evaluare și selecție parteneri și a comisiei de soluționare a contestațiilor în cadrul procedurii de selecție a partenerilor releveanți pentru comitetul de monitorizare a Strategiei de Dezvoltare a jud. Buzău

378 Desemnarea adminstratorului de interoperabilitate pentru gestionarea drepturilor de acces la serviciile sistemului informatic PatrimVen

377 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat pe anul 2023

376 Modificarea Dispoziției nr. 318/ 2023 privind organizarea procedurii simplificate derulată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție ”Eficientizare energetică a clădirii adminstrative C3- Consiliul Județean”

375 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară în data de 16 noiembrie 2023

374 Actualizarea IV a comp Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar” în cadrul PNRR

373 Constituirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor pentru ”Execuția lucrări de reparații acoperiș Galeriile de Artă Buzău”

372 Actualizarea componenței ecipei de implementare și monitorizare a proiectului ”Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile pentru autoconsum la UAT jud. Buzău promovat de Consiliul Județean Buzău în cadrul Fondului pentru Modernizare în România”

371 Modificarea prevederilor unor aliante în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. buzău aprobat pe anul 2023

369 Aprobarea pe cale administrativă a schimbării numelui de familie si prenumelui Pal Pavel

368 Aprobarea pe cale administrativă a schimbării numelui de familie a minorului Pal Mihail

366 Angajarea dnei Ralea Ruxandra Iulia cu contract individual de muncă pe durată determinată cu normă întreagă în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate gradul profesional I A în cadrul structurii ”Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă rerambursabile”

365 Organizarea și desfășurarea concursului de promovare în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de ”Șef serviciu” gradul II la Serviciul juridic- contencios- DJAPL constituire a comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor

363 Încetarea contractului individual de muncă durată determinată al dnei Matache Daniela, în funcția de consilier președinte

362 Încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată al dnei Ralea Ruxandra- Iulia, în funcția contractuală de consilier, la Cabinet consilieri președinte

361 Acordarea indemnizației de hrană funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău

360 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a dnei Mirgoace Janeta, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul managementul proiectelor DDR și stabilirea salariului de bază lunar

359 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a dnei Necula Cristina- Cătălina consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidența patrimoniu și stabilirea salariului de bază lunar

358 Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2023

357 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Pirchiu Adrian Florentin

356 Acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Neagu Adriana pentru decesul mamei Ifrim Floarea

355 Aprobarea documentației de achiziții aferentă derulării procedurii de achiziție publică de pe piața liberă a unui teren necesar realizării în cadrul implementării sistemului de management deșeuri a unei stații de sortare

354 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a dnei Milea Mădălina Maria, inspector de specialitate grad profesional I A, gradația 2 la serviciul promovare și dezvoltare turism

353 Modificarea prevedirilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2023

352 Organizarea procedurii de achiziție publică ”Atribuirea contractului pentru achiziția produselor aferente Programului pentru școli al României la nivelul Județean Buzău pentru anii școlari 2023- 2024 și 2024- 2025”

351 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Desființarea Corpului C5, strada Horticolei, nr. 54, municipiul Buzău”

350 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii octombrie 2023

349 Actualizarea comp de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi(electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din Județul Buzău ”

348 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

347 Modificarea și completarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023- forma actualizată I

346 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul DGASPC Buzău

345 Completarea formei actualizate I a Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat al Spitalului Județean de Urgență Buzău Cod SMIS 126730”

344 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Iuga Alina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice pentru creștere copil

343 Constituirea comisiei de analiză a Hotărârii nr. 272/14.05.2023 a Consiliului Național pentru combaterea discriminării și stabilire măsuri în consecință

342 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat pe anul 2023

341 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie a doamnei Mucică Viorica

340 Încetarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al domnului Mințoiu Aurelian, inspector de specialitate grad IA gradația 4 la compartimentul control – Biroul transport public

339 Acceptarea ofertei de donație a doamnei Ioana Patrichi, în favoarea Muzeului Județean Buzău

338 Numirea echipei de implementare a proiectului ”Eficiență energetică pentru clădiri publice din Regiunea Sud-Est (SEEE-PB)”, finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Locaal Energy Assistance – Asistență Locală Europeană pentru Energie) – Programul Orizont 2020

336 Organizarea procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Modernizare drumuri județene pentru acces Vulcanii Noroioși DJ 102F km 0+000-8+800 și DJ 220A, km 0+000-5+800, Sătuc-Policiori-Vulcanii Noroioși, Județul Buzău” 

335 Modificarea anexei nr.2 la Dispoziția nr.277/2023 privind inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău în anul 2023

334 Actualizarea componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu microbuze verzi (electrice) pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Buzău în cadrul PNRR

333 Aprobarea continuării activității doamnei Lungu Aneta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

332 Completarea Anexei nr.1 și modificarea și completarea Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023 – forma actualizată I

331 Aprobarea Programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău” cod 9 – PNRR/2023/C15/MEDIU/I10

330 Actualizarea III a componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar precum și a unor unități conexe din județul Buzău” – PNRR

329 Desemnarea împuterniciților cu verificarea existenței obligațiilor de plată aferente proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar precum și a unor unități conexe din județul Buzău”

327 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Andrei Cirpian-Nicolae

326 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale și sociale deosebite

325 Modificarea raportului de serviciu al doamnei Ion Diana-Theodora, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la compartimentul administrare domeniul public și privat prin mutare definitivă la Biroul audit public

324 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale Bugetului de venituri și cheltuieli proprii al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

323 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședințăa ordinară a lunii septembrie în dara de 28.09.2023

322 Prelungirea preluării prin detașare a domnului Staicu Constantin de la Societatea Domenii Prest Serv SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 3 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

321 Acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Nițulescu Carmen Mihaela pentru decesul tatălui Nițulescu Constantin

320 Completarea Dispoziției nr. 294/24.08.2023 privind organizarea procedurii licitației deschise pentru atribuirea contractului de furnizare Echipamente și materiale – 5 loturi în cadrul proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău”

319 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 20 septembrie 2023

318 Organizarea procedurii simplificate derulată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție pentru lucrările de intervenție privind realizarea obiectivului de investiții ”Eficientizare energetică a clădirii administrative C3 din incinta imobilului situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 48”

317 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Sportive Fotbal Club Metalul Buzău

316 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sportiv HC Juniori BB

315 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Sportive Fotbal Club Buzău

314 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sport Pheonix Buzău

313 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Clubului Sportiv Municipal Rm. Sărat Secția oină

312 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru achiziția/execuția de lucrări în cadrul contractului ”Stimularea mobilității Stimularea mobilităţii la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă – Plaiul Nucului, jud. Buzău”

311 Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

310 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Ion Mario Dragoș

309 Trecerea la gr.5 corespunzător vechimii în muncă a domnului Rânja Cristian, consilier clasa I, grad profesional superior, gr.4 la compartimentul administrare domeniu public și privat – Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

308 Completarea componenței echipei de implementare/management al proiectului ”Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău”

307 Actualizarea componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea cu microbuze școlare verzi pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Buzău” în cadrul PNRR

306 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și directe de inventar aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău

305 Trecerea activelor fixe corporale actualizate integral cu valoare de inventar mai mică de 2500 lei în gestiunea obiectelor de inventar în folosință

304 Aprobarea programului de achiziții publice al proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar precum și a unor unități conexe din județul Buzău”

303 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat după desfacerea căsătoriei de doamna Vișan Diana

302 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Cucu Alexandru Gabriel

301 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin H.G. nr.276/2013 aflatre în gestiunea DGASPC Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

300 Completarea Dispoziției nr. 249/18.07.2023 privind organizarea procedurii simplificate pentru atribuirea contractului de execuție lucrări în cadrul proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău”, respectiv componenta ”Organizare izolatoare microbiologice”

299 Stabilirea împuterniciților Președintelui Consiliului Județean Buzău și aprobarea modelului de proces verbal de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțunilor conform O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor

298 Modificarea raportului de serviciu al doamnei Hurlub Oana prin transfer în interesul serviciului de la UAT Buzău aparatul de specialitate al primarului în funcția publică de execuție de inspector de specialitate clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul buget – Direcția economică din cadrul aparatului de spcialitate al Consiliului Județeaan Buzău

297 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui doamnei Vîlcu Denisa Carmen

296 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui minorului Stanciu Alesio-Ștefan

295 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară în data de 31 august 2023

294 Organizarea procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de furnizare Echipamente și materiale-  5 loturi în cadrul proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocromiale la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău”

293 Acordarea unui ajutor financiar de urgență în beneficiul domnului Preda Dumitru Dorel

292 Acordarea unui ajutor de înmormântare dnei Andrei Marilena pentru decesul mamei Bratu Aurelia

291 Actualizarea II a componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din Județul Buzău” promovat de CJ Buzău în cadrul PNRR, Componența C15, Educație, Apel de proiecte: PNRR/2022/C15/MEDU/19./I11/I13./I14

290 Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023- forma actualizată I

289 Organizarea procedurii de achiziție publică, Furnizare, instalare și punere în funcțiune a corpurilor de iluminat arhitectural de exterior aferent clădirii de patrimoniu- Bibloteca județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău

288 Actualizarea componenței Unității de implementare a proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei cauzate de Covid-19”

287 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

286 Modificarea Anexei nr. 2 la Dispoziția nr. 277/2023 privind inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău în anul 2023

285 Actualizarea echipei de implementare/ management a proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înființării Centrului Muzeal I.C. Brătianu” finanțat în cadrul programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, prioritatea de investiții 5.1- Conservarea protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural

284 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

283 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dnei Sporiș Mihaela Andreea Nicoleta

282 Organizarea procedurii de achiziție sectorială- licitație deschisă pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport Județean de persoane prin curse regulate la nivelul Jud. Buzău pentru perioada 2023-2028, reluare Grupă de trasee/ lotul nr. 5 rămasă neatribuită în urma derulării procedurii de achiziție sectorială conform Anunțului de participare CN1045900/11.08.2022

281 Organizarea procedurii de achiziție publică- licitație deschisă pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate la nivelul jud. Buzău pentru perioada 2023- 2028, reluare grupă de trasee/ lotul nr. 4, rămasă neatribuită în urma derulării procedurii de achiziție sectorială conform Anunțului de participare CN 1045900/11.08.2022

280 Aprobarea continuării acitivității dlui Androne Constantin Marius, referent de specialitate cls II, grad profesional superior, gr 5 la Compartimentul Programe naționale pentru infrastructură, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul ap. De specialitate al Consiliului Județean Buzău

279 Aprobarea continuării activității dnei Oprea Mirela- Eugenia, Director executiv, gr II, la Direcția Juridică și administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

278 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Spitalului Județean de Urgență Buzău

277 Constituirea Comisiei centrale și a subcomisiilor de inventariere a bunurilor materiale și bănești aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău în anul 2023

276 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară în data de 16 august 2023

275 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

274 Constituirea comisiei de predare- primire a terenului proprietate publică a Jud. Buzău dat în administrarea Consiliului local al comunei Ulmeni

273 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin HG nr. 276/2013 aflate în gestiunea Spitalului Jud. de Urgență Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

272 Modificarea Dispoziției nr. 249/18.07.2023 privind organizarea procedurii simplificate pentru atribuirea contractului de execuție lucrări în cadrul proiectului ”Reducerea Riscului de infecții nosocomiale la nivelul Spitalului Jud. de Urgență Buzău” respectiv componenta ”Organizări izolatoare microbiologice”

271 Completarea Programului Annual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

270 Numirea d-lui Blejeru Laurențiu în funcția publică de execuție de consilier, cls I, grad profesional superior, gradația 2 la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală, prin promovare în grad profesional

269 Numirea dnei Moise Valentina în funcția publică de execuție de inspector, cls I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală, prin promovare în grad profesional

268 Numirea dnei Petre Gabriela- Alina, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul Unitatea Județeană de monitorizare a serv. Publice și de mediu prin promovare în grad profesional

267 Numirea dnei Păduraru Teodora Elena în funcția publică de execuție de consilier, cls I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal prin promovare în grad profesional

266 Numirea d-nei Haralambie Elena, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul documentelor și relații publice prin promovare în grad profesional

265 Constituirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor pentru” Proiectare și execuție lucrări pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului de investiții: construcție modulară de tip container cu funcțiunea de Centrul Militar Județean ”- Minicipiul Buzău, str Bistriței nr. 45

264 Constituirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor pt ”Lucrări suplimentare pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului de investiții: Construcție modulară de tip container cu funcțiunea de Centrul Militar Județean- Municipiul Buzău ”

263 Constituirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor de construire la obiectivul”Construcție modulară de tip container cu funcțiunea de Centru Militar județean”- Municipiul Buzău, strada Bistriței nr. 45

262 Trecerea la gradația 4 corespunzător vechimii în muncă a doamnei Crăciun Daniela Camelia consilier gradul profesional I A, gradația 3 la Cabinet consilieri Președinte Consiliul Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

261 Modificarea componenței comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul licitației publice de bunuri proprietate privată a județului Buzău constituită prin Dispoziția nr. 247/2023

260 Aprobarea unor măsuri organizatorice pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în aplicarea HG nr. 1555/2022 prin stabilirea zilei de 14.08.2023 ca zi liberă

259 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Dumitrache Giulia Maia

258 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Dumitrache Elena Alexandra

257 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale d-lui Ștefănescu Nicolae

256 Aprobarea continuării activității doamnei Rădulescu Florica, șef serviciu, gradul III, la SRUMUS din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

255 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău pentru anul 2023

254 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară în data de 02 august 2023 ora 10.00

253 Organizarea procedurii de achiziție publică Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea circulației pe DJ 203K km 125+500, sat Bâsca Rozilei, Nehoiu”

252 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a dnei Grigore Cristinela-Mirela, consilier, clasa I, grad profesional, superior, gradația 4, la Birou coordonare și colaborare instituției și servicii publice- Secretariat ATOP- DJAPL

251 Trecerea la gradația 2 corespunzător vechimii în muncă a dnei Pîrvu Oana- Mihaela, referent cls III, grad profesional principal, gradația I la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

250 Trecerea la gradația 2 corespunzător vechimii în muncă a dlui Mîndruță Cosmin Octavian, consilier, cls I, grad profesional principal, gradația I, la comp autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră DAPI

249 Organizarea procedurii simplificate pentru atribuirea contractului de execuție lucrări în cadrul proiectului ”Reducerea riscului de infecții mosocromiale la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, respectiv componența ”Organizare izolatoare microbiologice”

248 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite domnului Peneș Nicolae, cetățean de onoare al Județului Buzău

247 Aprobarea documentației de atribuire în procedura de concesionare, respectiv, constituirea comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul licitației publice

246 Organizarea procedurii de achiziție publică proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare pod peste pârâul Sărățel pe DJ 102F, km 8+900, satul Policiori comuna Scorțoasa, jud Buzău”

245 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat cu anul 2023

244 Actualizarea componenței Comisiei speciale de inventariere a domeniului public și privat al Județului Buzău

243 Numirea Comisiei de recepție finală la obiectivul ”Reabilitare DJ 203A, km 15+000- 22+000, Batogu- Murgești- Livada, jud. Buzău”

242 Constituirea echipei de elaborare și implementare a proiectului de înființare a traseului de cicloturism ”Velo Valahia în regiunea Prahova-Buzău- Vrancea în cadrul PNRR, comp 11- Turism ți cultură”

241 Trecerea la gradația 4 corespunzător vechimii în muncă a dnei Florescu Raul Ioan, inspector de specialitate, grad profesional I A, gradația 3, la Biroul Transport public- D.A.P.I din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază

240 Constituirea Comisiei de analiză a ofertelor servicii de elaborare SF pentru ”Amenajarea infrastructurii turistice, specifice și de promenadă în scopul valorficării potențialului turistic al punctului de interes ”Dealul Murătoarea”

239 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sprotive a Asociației Club Sportiv Pheonix Buzău

238 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității asociației ”Club Sportiv Handbal Club Buzău 2012”

237 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Fotbal Club ”Metalul Buzău”

236 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Sportive ”Fotbal Club Buzău”

235 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Liceului Tehnologic Special pt Copii cu deficiențe Auditive Buzău

234 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin HG nr. 276/2013 aflate în gestiunea Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu deficiențe de Vedere Buzău la categoria obiecte de inventar

233 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiați titlu și capitol al bugetului propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

232 Organizarea procedurii de achiziție publică proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Reparație capitală pod peste râul Buzău, pe Dj 203K, km 127+ 550, Nehoiașu, jud Buzău”

231 Modificarea Anexei nr. 1 și modificarea și Completarea Anexei nr. 2 de la Programul annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pe anul 2023

230 Stabilirea valorii imobilului C5 baracă metalică Magazie+ garaj, suprafață construită 104mp, din municipiul Buzău, Strada Horticolei nr. 54, în vederea demolării

229 Constituirea Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Amenajarea infrastructurii turistice specifice și de promenadă în scopul valorificării potențialului turistic al punctului de interes ”Dealul Murătoarea””

228 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară de îndată în data de 07 iulie 2023

227 Eliberarea unor licențe de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport rutier județean de persoane prin curse regulate la nivelul jud. Buzău pt grupa de trasee 04 din Programul de transport județean

226 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Șelaru Teodar- Andreea

225 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie purtat de d-na Bîrnescu Gabriela

224 Desemnarea membrilor de rezervă ai Colectivului de lucru pentru derularea procedurilor privind delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare pentru activitățile de sortare și depozitare a deșeurilor la niv jud. Buzău

223 Desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor pentru procedura de achiziție sectorială. Negociere fără invitație prealabilă la o procedură convențială de ofertare- Servicii publice de transport județean de călători la niv județului Buzău

222 Acordarea unor ajutoare financiare pentru motive medicale și sociale

221 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Staicu Constantin preluat prin detașare de la SC Domenii PREST Serv SRL în funcția de șofer I, gradația 2, corespunzător vechimii în muncă

220 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat pe anul 2023

219 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie al dlui Făgădaru Vlad-Andrei

218 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie și a prenumelui domnișoarei Bogoi Andra-Ramona

217 Nominalizarea persoanei responsabile pentru activitățile de deținere și transfer a echipamentului ”OSteodensiometru cu raze X(DEXA) model Primus achiziționat în cadrul proiectului Dotarea Ambulatoriului de specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău”

216 Încetarea raportului de serviciu, al dlui Bănaru Ion, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială-DATU

215 Aprobarea continuării activității doamnei Băcanu Luminița- Georgeta, director ex. Adjunct la Direcția pt. administrarea Patrimoniului și investiții

214 Constituirea Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotare cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitare din județ în cadrul PNRR componența C15: Educație, reforma 6”

213 Aprobarea programului de Achiziții Publice al proiectului”Eficientizarea energetică a clădirii administrative C3 din incinta imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul N. Bălcescu nr. 48”

212 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere pod pe DJ 103P la km 5+000, comuna Chiojdu, jud. Buzău”

211 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară în data de 29 iunie 2023

210 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

209 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a unor funcționari publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate și constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor

208 Constituirea Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Dotarea și reabilitarea cabinetului de planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău prin PNRR”

207 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetelui de venituri și cheltuieli propriu al bugetului propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

206 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al dnei Dobrescu Ana Maria, șef serviciu, gradul II, la serviciul promovarea și dezvoltarea turismului, a imaginii jud. Buzău, cooperare internațională și mass-media

205 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie al domnului Dochia Nicolae

204 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie purtat în timpul căsătoriei de doamna Stoian Daniela

203 Actualizarea III a componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul SJU Buzău promovat de CJ Buzău, în cadrul PNRR- pilonul I Sănătate și reziliență instituțională, comp 12”

202 Numirea dnei Rusen Cristina în funcția de Director financiar- contabil interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

201 Numirea dnei Turcu Luminița- Gabriela în funcția de Director de Îngrijiri interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

200 Reluarea procedurii și desemnarea Comisiei de evaluare a ofertelor pentru procedura de achiziție sectorială- Negociere fără invitație prealabilă la o precedură concurențială de ofertare Serviciu public de transport județean de călători la niv Județului Buzău

199 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propria ale Județului Buzău aprobat pe anul 2023

198 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a dnei Anghel Zizi- Zoica, inspector de specialitate, gradația profesional IA, gradația 4, la serviciul managementul proiectelor DDR din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău și stabilirea salariului de bază

197 Actualizarea I a componenței echipei de elaborare și implementare a proiectului ”Realizarea sistemului  eHealth și telemedicina la niv. SJUBZ promovat de CJ Buzău în cadrul PNRR, pilonul II”

196 Numirea Comisiei de verificare a proiectului de management depus pentru perioada 2023-2028 de managerul Bibliotecii județene ”Vasile Voiculescu Buzău”

195 Modificarea anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 2 a Programului annual de achiziții publice ale Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

194 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară în data de 14 iunie 2023

193 Modificarea raportului de serviciu al dnei Radu Ioana, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul juridic contencios prin promovarea temporară în funcția de Șef serviciu- Serviciul Juridic Contencios

192 Modificarea Anexei la Programul Annual de achiziții Sectoriale ale Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

191 Desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor pentru procedura de achiziție sectorială- negociere fără inv. Prealabilă la o procedură concurențială de ofertare- Servicii pub. De transport județean de călători la nivelul jud. Buzău- Contract delegarea gestiunii serv. Pub. Județean de transport de persoane prin curse regulate la niv. Jud. Buzău- lotul 4 până la atribuirea contractelor prin procedura de licitație deschisă rămasă neatribuită în urma derulării procedurii de achiziție sect. conform Anunțului de participare CN 10459000/11.08.22

190 Modificarea și completarea Anexei nr. 1 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

189 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie al dlui Gheorghiță Tudorel

188 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere Dj203K, km 122+800 prin efectuarea de lucrări de consolidare a corpului drumului cu ziduri de elevație 3.0m, refacerea corpului drumului cumona Gura Teghii, jud. Buzău”

187 Aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului la Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău

186 Aprobarea schimbării pe cale administrative a prenumelui minorei Ghinea Bianca- Maria- Emilia

185 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dlui Frunză- Verde Răzvan

184 Aprobarea schimbării pe cale administrtivă a numelui de familie purtat după desfacerea căsătoriei de dna Dinu Andreea- Narcisa

183 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de prestări ”Servicii sociale pentru 15 persoane adulte cu dizabilități găzduite într-un centru de îngrijire și asistență cu o durată de 3 ani”

182 Reluarea procedurii de achiziție publică de dotări în cadrul proiectului ”Dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău”

181 Organizarea procedurii de achiziție sectorială- licitație deschisă- pentru atribuirea Contractului, de delegare a gestiunii Serv. Public de transport județean de persoane prin curse regulate la nivelul Județului Buzău pentru perioada 2023-2028, reluare Grupă de trasee/ Lotul nr.6, rămasă neatribuită în urma derulării procedurii de achiziție sectorială conform anunțului de participare CN 1045900/11.08.22

180 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pt anul 2023

179 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii mai 2023

178 Desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Buzău și reprezentantul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău în aplicarea prevederilor HCJ Buzău nr. 72/2023

177 Aprobarea unor măsuri organizatorice pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău, în aplicarea prevederilor H.G. nr. 1555/2022 privind stabilirea zilei de 02 iunie 2023 ca zi liberă

176 Completarea anexei nr. 2 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

175 Desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Buzău în aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr. 71/2023

174 Actualizarea componenței echipei de implementare/management a proiectului ”Modernizarea a 3 biblioteci locale pentru a deveni huburi de dezvoltare a componențelor digitale și dotare cu echipamente a 26 de biblioteci locale din județul Buzău

173 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu ale Județului Buzău aprobat pe anul 2023

172 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară de îndată de 18 mai 2023

171 Numirea comisiei de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea finală a managementului la Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău

170 Aprobarea emiterii licențelor de trasee pentru efectuarea serviciului public de transport persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a UAT jud Buzău pentru grupele de trasee din Programul de transport, 2023- 2028, în baza Contractelor de delegare

169 Actualizarea I a componenței Unității de implementare și monitorizare a proiectului”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din Județul Buzău ”promovat de CJ Buzău în cadrul PNRR Componența C15: Educație, Apelul de proiecte PNRR/2022

168 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului ”Furnizare dotări medicale și nemedicale în cadrul proiectului ”Extinderea și dotarea Unității de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău”

167 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor priv:”Lucrări de deviere/relocări conducte de apă pentru obiectivul de investiții Modernizare DJ203K km 38+000- 75+000, Mărăcineni – Podu Muncii, jud. Buzău”

166 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie al d-nei Zaharia Aurelia

165 Completarea cofinanțării acordării acordate de Consiliul Județean Buzău în baza Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr. 99/2023

164 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

163 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2023

162 Trecerea la gradația 4 corespunzător vechimii în muncă a dlui Manea Florin Dragoș, inspector clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul relații internaționale-DDR și stabilirea salariului de bază lunar

161 Organizarea și funcționarea controlului financiar preventiv propriu la autoritatea administrației publice județene

160 Acceptarea ofertei de donație a doamnei Liana Axinte- artist plastic, în favoarea Muzeului Județean Buzău

159 Desemnarea persoanelor cu atribuții de Securitate pentru componența sistemului Informatic de Comunicații, Informare și Corespondența clasificată la nivelul Consiliului Județean Buzău

158 Actualizarea II a componenței Unității de Implementare și monitorizare a proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul SJU Buzău ” promovat de CJ Buzău în cadrul P.N.R.R pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componența: 12- Sănătate, Investiția: 12 Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică; I2. A echipamentelor și materialelor destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale.

157 Aprobarea componenței echipei de elaborare și resp. implementare a proiect ”Realizare sistem de eHealth a telemedicinei la nivelul SJU Buzău” promovat de C.J. Buzău în cadrul proiectului PNRR pilonul II: Transformare digitală, Componența 7- Transformare digitală, Componența 7 ”Realizarea sistemului eHealth și Telemedicina Invest. Specifică I3.3- Inovare sisteme informatice în infrastructura digital a unității sanitare”

156 Aprobarea continuării activității dnei Mateeșescu Verginia- Petria, consilier, clasa I, gradul profesional superior gradația 5 la compartimentul strategii, programe si Prognoze și dezvoltare rurale, Direcția de Dezvoltare Regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

155 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Oprea Mirela- Eugenia, Director executive, gradul II, la Direcția Juridică și administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

154 Majorarea salariului de bază al doamnei Ioniță Maria- Mirela, Director executiv adjunct, gradul II, la Direcția Generală de Asistență social și Protecția Copilului Buzău în calitate de coordonator local al Proiectului ”Venus Impreună pentru o viață în siguranță”

153 Majorarea salariului de bază lunar al dnei Cojocea Mihaela, Director Executiv adjunct gradul II, la Direcția de Asistență Socială și protecția Copilului Buzău, în calitate de responsabil financiar al proiectului ”VENUS- Împreună pentru o viață sigură”

152 Majorarea salariului de bază lunar al dnei Dorobanțu Loredana- Elena, Director executiv, gradul II, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău în calitate de coordonator jud. al proiectului ”TEAM UP”

151 Constituirea comisiei tehnice în vederea elaborării Planului județean de menținere a calității aerului pentru indicatorii pulberi în suspensie (PM10 și PM2.5), benzen (C6H6), dioxid de sulf (SO2), monoxid de carbon (CO), plumb (Pb), arsen (As), cadmiu (Cd), nichel (Ni) și dioxid de azot și ocizi de azot (NO2/Nox) pentru perioada 2024-2028

150 Stabilirea salariului de bază lunar al domnului Petre Iulian, Director executiv, gradul II la Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

149 Stabilirea salariului de bază lunar al domnului Ciolan Mihail-Liviu, Director executiv, gradul II la Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

148 Stabilirea salariului de bază lunar al doamnei Nicolae Liliana-Mioara, Director executiv, gradul II la Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

147 Stabilirea salariului de bază lunar al domnului Gavrilă Mihai-Laurențiu, Secretar general al Județului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

146 Modificarea raportului de serviciu al dnei Stănică Liliana consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul management proiectelor DDR, prin mutare definitivă în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, gr 5 la Compartimentul investiții edilitare DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

145 Stabilirea indemnizației lunare brute a domnului Rache Aurelian Felix, Vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău

144 Stabilirea indemnizației lunare brute a Vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău domnul Petre Adrian-Robert

143 Stabilirea indemnizației lunare brute a Președintelui Consiliului Județean Buzău domnul Neagu Petre-Emanoil

142 Completarea Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

141 Angajarea dlui Bârlă Fănică cu contract individual de muncă pe durată determinată cu normă întreagă în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, gradul profesional IA, gradația 4 în cadrul structurii ”posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă”

140 Aprobarea susținerii financiare a unor persoane fizice aflate în risc maxim de vunerabilitate

139 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară în data de 26 aprilie 2023

138 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu ale Județului Buzău aprobat pe anul 2023

137 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată în data de 20 aprilie 2023

136 Componența echipei de implementare și monitorizare a proiectului ”Modernizare drumuri județene pentru acces Vulcanii Noroioși DJ 102F km 0+000 – 8+800 și DJ 220A km 0+000 – 5+800, Sătuc-Policiori-Vulcanii Noroioși

135 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Desființare clădire administrativă C1” comuna Săpoca, jud. Buzău

134 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui domnului Micu Alexandru-Cătălin

133 Aprobarea organizării de către Consiliul Județean Buzău a unor activități dedicate zilei de 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii și 2 Mai – Ziua Națională a Tineretului

132 Aprobarea sumei de 120.000 lei de la bugetul propriu al Județului Buzău pentru anul 2023 în vederea marcării Sărbătorilor Tradiționale de Paște

131 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată în data de 13 aprilie 2023

130 Actualizarea III a componenței echipei de implementare/management a proiectului ”Dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat al Spitalului Județean de Urgență Buzău în cadrul Programuilui Operațional Regional 2014-2022, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritate de investiții 8.1 – Operațiunea 8.1.A

129 Actualizarea III a componenței echipei de implementare/management a proiectului “Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău” promovat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.2, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe

128 Aprobarea rezultatului evaluării anuale (a patra evaluare) a managementului la Biblioteca județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău

127 Modificarea Anexei nr.1 și Completarea Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

126 Aprobarea componenței echipei de elaborare și respectiv, implementare a proiectului ”Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile, necesară clădirilor UAT Județul Buzău” promovat de Consiliul Județean Buzău în cadrul Fondului pentru modernizare în România Progra cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei; Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum

125 Componența echipei de elaborare a cererii de finanțare și implementare a proiectului ”Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă – Plaiul Nucului, jud. Buzău”

124 Componența echipei de implementare a proiectului ”Pasaj rutier pe DN 10, peste CF în zona UAT Vernești, jud. Buzău

123 Acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Gâlmeanu Nicoleta pentru decesul tatălui Radu Neculai

122 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extrordinară, în data de 04 aprilie 2023

121 Numirea domnului Gheorghiu George-Marian în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5 la compartimentul administrare domeniu public și privat, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

120 Numirea domnului Mîndruță Cosmin-Octavian în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal la compartimentul autorizații, avize, documentații în infrastructura rutieră, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

119 Numirea domnului Sîngeorzan Elian-Remus în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la compartimentul baze de date și administrare website oficial, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

118 Modificarea componenței nominale a comisiei de evaluare a ofertelor, prevăzute la art.2 alin.(1) al Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr.264/2022 pentru aprobarea organizăii și derulării de către Consiliul Județean Buzău a achiziției de servicii sociale de tip rezidențial pentru persoane adulte cu handicap

117 Aprobarea planului anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici în anul 2023 și a planului de măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

116 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

115 Completarea  formei actualizate I a Programului de achiziții publice al proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei cauzate de COVID 19”, cod SMIS 2014 + 151961

114 Aprobarea decontării din bugetul anual propriu al Județului Buzău a cheltuielilor cu carburantul ale Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale a Județului Buzău

113 Aprobarea deplasării unui funcționar public de conducere din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în misiune oficială în Statele Unite ale Americii, Chicago, Illinois

112 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședinșa ordinară a lunii martie 2023 în data de 30 martie 2023

111 Aprobarea Regulamentului privind acordarea voucherelor de vacanță în format electronic în anul 2023 personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

110 Constituirea echipei de management și implementare a proiectului ”Renovarea/modernizarea a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a componentelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din județul Buzău”

109 Împuternicirea SGJ Buzău pentru exprimarea în formă autentică a acordului UAT Județului Buzău în calitate de proprietar vecin, în vederea emiterii AC pentru Extindere construcție corp C5 imobil cu destinația teren și construire sit în mun. Buzău str. Libertății nr.11A

108 Aprobarea procedurii de plată de către DGASPC Buzău a unor sume de bani stabilite prin titlu executoriu

107 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

106 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Sărat – ramura oină

105 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sportiv After School Karate Buzău – ramura karate

104 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sportiv Phoenix Buzău – ramura șah

103 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Clubului Sportiv Palatul Copiilor Buzău – ramura șah

102 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sportiv HC Juniori BB – ramura handbal

101 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sportiv Handbal Club Buzău 2012 – ramura handbal

100 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Club Sportiv Voința Limpeziș – ramura fotbal

99 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Sportive Fotbal Club Metalul Buzău – ramura fotbal

98 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității sportive copii/tineret a Asociației Sportive Fotbal Club Buzău – ramura fotbal

97 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Clubului Sportiv Avicola Buzău – ramura culturism

96 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Club Sportiv After School Karate Buzău- ramura karate

95 Prelungirea preluării prin detașare a dlui Staicu Constantin, de la Societatea Domenii Prest Serv SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 2 la Serviciul Administrativ și Protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

94 Actualizarea componenței echipei  de lucru/implementare/management al proiectului
”Modernizare DJ 203K, km 38+000 – 75+000, Mărăcineni – Podu Muncii, județul Buzău, cod SMIS 124872.

93 Actualizarea III-a componenței echipei  de implementare a proiectului ”Stimularea mobilităţii la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul limită județ Brăila – Robeasca – Vadu Paşii (E85), cod SMIS 108721.

92 Actualizarea componenței echipei de implementare și monitorizare a proiectului ”  Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legatură, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare) ” SMIS 2014+143537, din partea UAT Buzău-Partener nr.3

91 Actualizarea II-a componenței echipei  de implementare/management a proiectului ” Dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău ” în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 8, Op.8.1 A-Ambulatoriu

90 Actualizarea componenței unității de implementare a proiectului ” Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei cauzate de Covid19”

89 Actualizarea componenței echipei  de implementare/management a proiectului ” Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău” promovat în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 8, Op.B-Unități primiri urgențe

88 Aprobarea Regulamentului privind stabilirea criteriilor de acordare a procentului de majorare salarială pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență

87 Majorarea indemnizației lunare a dlui Rache Aurelian Felix, Vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, pt. implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență

86 Majorarea indemnizației lunare a dlui Petre Adrian Robert, Vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, pt. implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență

85 Majorarea indemnizației lunare a dlui Neagu Petre Emanoil, Președinte al Consiliului Județean Buzău, pt. implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență

84 Numirea comisiilor de evaluare , de soluționare a contestațiilor și a secretariatului  acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Biblioteca Județeană ,, Vasile Voiculescu” Buzău

83 Constituirea unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Eficientizare energetică a clădirii adm. C3 din incinta imob. Situat în municipiul Buzău bd. N. Bălcescu, nr.48” promovat de Consiliul Județean Buzău în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, coordonat de Administrația Fondului pt. Mediu

82 Aprobarea formei actualizate a modelelor proceselor verbale de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Legii nr. 92/2007 și legii nr.51/2006

81 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău pe anul 2023

80 Actualizarea componenței echipei  de implementare/management a proiectului ” Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană ,, Vasile Voiculescu” Buzău”

79 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Centrului Județean de Cultură Buzău

78 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin H.G. nr.276/2013 aflate în gestiunea Muzeului Județean Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

77 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 20 martie 2023

76 Actualizarea componenței unității de implementare și monitorizare a proiectului ” Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău” promovat de Consiliul Județean Buzău în cadrul PNRR, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională

75 Constituirea unității de implementare și monitorizare a proiectului ” Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din jud.Buzău” promovat de Consiliul Județean Buzău în cadrul PNRR, componenta C15: Educație, Apelul de proiect

74 Nominalizarea membrilor echipei  de implementare/management a proiectului ”Restabilire structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău – etapa I- Extinderea și monitorizarea Blocului Operator”

73 Completarea formei actualizate I a Programului de achiziții publice a proiectului ” Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei cauzate de Covid19” cod SMIS 2014-151961

72 Completarea Anexei nr.1 și Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pe anul 2023

71 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău pe anul 2023

70 Aprobarea continuării activității dnei Gheorghe Alexandrina , consilier, clsI, grad prof. superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

69 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul ” refacere și consolidare DJ 102Fkm.18+000-21+550, comuna Cănești, jud.Buzău”

68 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul ” refacere și consolidare DJ 102Fkm.21+640-25+280, comuna Chiliile, jud.Buzău”

67 Prorogarea termenului de numire temporară în unele funcții din Comitetul director din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

66 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Vlaicu Vasilica

65 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale deosebite

64 Angajarea domnișoarei Matache Daniela, cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consilieri ai Președintelui Consiliului Județean Buzău

63 Completarea formei actualizate I a programului de achiziții publice al proiectului ”Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău”

62 Completarea Anexei nr. 2 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

61 Trecerea la gradația 1 corespunzător vechimii în muncă a dnei Stroe Marinescu Mălina Andreea , consilier la Cabinet consilieri Vicepreședinte și stabilirea salariului de bază lunar.

60 Încetarea detașării dnei Tănase Ana- Maria, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul investiții edilitare- DAPI din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău la Instituția Prefectului- județul Buzău, Serviciul Controlul legalității în funcția publică de execuție de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, gradația 4

59 Alocarea de la bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2023, a unei sume aferente organizării de activități dedicate zilelor de 1-8 martie

58 Constituirea Colectivului de lucru pentru derularea procedurilor privind delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare pentru activitățile de sortare și depozitare a deșeurilor la nivelul jud. Buzău

57 Modificarea raportului de serviciu al dnei Răican Doinița Elena, șef serviciu, gradul II la Serviciul Juridic- contencios- DJAPL prin mutare definitive în funcția publică de execuție de consilier juridic la Serviciul juridic- contencios clasa I, grad profesional superior, gradația 5-DJAPL

56 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere pod pe DJ 103P la km 5+ 500, comuna Chiojdu, jud. Buzău”

55 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința lunii februarie 2023

54 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al jud. Buzău aprobat pe anul 2023

53 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui Labă Stelică

52 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie dobândit prin căsătorie de dna Labă Maricica

51 Completarea Grupului de lucru pentru elaborarea Ghidului de bune practici pentru amenajarea traseelor de drumeție pedestră și de cicloturism în zona montană și colinară în județul Buzău

50 Constituirea Comisiei de predare- preluare a unor poduri sau drumuri/ sectoare de drum de interes local, încadrate în categoria funcțională a drumurilor județene și trecute în proprietatea publică a județului Buzău

49 Constituirea Comisiei de negociere pentru soluționarea diferendumului pe cale amiabilă și remedierea obligațiilor asumate prin Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de compentență a UAT Jud. Buzău

48 Încetarea raportului de serviciu al d-lui Mocanu Nicolae, auditor clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul audit public intern prin pensionare pentru limita de vârstă

47 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a unor funcționari publici de execuție din aparatul de specialitate al CJ Buzău și constituirea comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor

46 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2023

45 Majorarea salariului de bază lunar al Cojocea Mihaela, director executive adjunct gr. II la DGAPSC Buzău, în calitate de responsabil financiar al proiectului ”Venus- Împreună pentru o viață în siguranță ”

44 Majorarea salariului de bază lunar al dnei Ioniță Maria- Mirela, director executiv adj. la DGAPSC Buzău, în calitate de coordonator local al proiectului ”Venus- Împreună pentru o viață în siguranță”

43 Majorarea salariului de bază lunar al doamnei Dorobanțu Loredana- Elena, director executiv, grad II, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, în calitate de coordonator al proiectului ”TEAM UP Progress”

42 Desemnarea d-lui Sava Ion Dan, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la serviciul juridic- contencios, secretar al Comisiei paritare din cadrul CJ Buzău, persoană responsabilă pentru transmiterea către ANFP a datelor cu privier la comisia paritară și acordurile colective

41 Desemnarea d-nei Lungu Aneta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și managementul unități sanitare, persoană responsabilă pentru transmiterea informațiilor referitoare la raportul de serviciu al funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean Buzău la numirea în funcție

40 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Club Sportiv ”Voința Limpeziș”

39 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației sportive ”Fotbal Club Buzău

38 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Fotbal Club ”Metalul Buzău”

37 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activitații Asociației ”Club Sportiv Handbal Club Buzău 2012”

36 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a dnei Andreea Ardeleanu, consilier , clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la Serviciul managementul documentelor și relații publice și stabilirea salariului de bază 

35 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a dlui Marcu Mădălin, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare și stabilirea salariului de bază lunar

34 Trecerea la gradația 4 corespunzător vechimii în muncă a dlui Nicolescu Răzvan- Ionuț, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Biroul disciplina în construcții- DATU și stabilirea salariului de bază lunar

33 Trecerea la gradația 4 corespunzător vechimii în muncă a dnei Alexandru Andreea, consilier, gradația 3 la serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică și stabilirea salariului de bază lunar

32 Stabilirea împuterniciților Președintelui Consiliului Județean Buzău pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice- forma actualizată

31 Modificarea raportului de serviciu al d-nei Chipriu Mioara- Alina, prin transfer în interesul serviciului de la Instițuția Prefectului jud. Buzău în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu

30 Aprobarea modificării/completării unor poziții din Nomenclatorul arhivistic pentru actele Consiliului Județean Buzău, aprobat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 147/2020

29 Acordarea sporului pentru condiții de muncă d-lui Ardeleanu Romeo, Director executiv, gradația II, la Direcția județeană de evidență a Persoanelor Buzău

28 Aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru personalul din cadrul DJEP Buzău

27 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al dnei Dumitrache Ioana- Roxana, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția Economică

26 Desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Buzău în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 5/2023

25 Aprobarea încadrării activelor fixe care au valoare mai mica decât limita stabilită prin HG 276/2013 aflate în gestiunea Centrului Județean de Cultură și Artă la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

24 Aprobarea schimbării numelui pe cale administrative a numelui de familie al minorului Baccela Luca- Ștefan

23 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău

22 Reluarea activității, după încetarea suspendării raportului de serviciu al dnei Dumitrache Ioana Roxana, consilier , clasa I, grad profesional asistent, gradația 1 la Serviciul salarizare- Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și anvasarea la gradația 2 coresp. Vechimii în muncă

21 Aprobarea emiterii licențelor de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport rutier județean de personae prin curse regulate la nivelul județului Buzău pentru grupa  de trasee 05 din Programul de transport

20 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii ianuarie 2023 în data de 27 ianuarie 2023

19 Aprobarea schimbării pe cale administrative a prenumelui purtat de minorul Radu Cristian

18 Aprobarea schimbării pe cale administrative a prenumelui purtat de dl Petriceanu Constantin

17 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul ” Modernizare DJ 202E km 0+ 000- 3+800 DJ 202(Rm Sărat)- limita județ Vrancea, jud. Buzău

16 Alocarea unei sume aferente organizării unor activități dedicate zilei de 24 ianuarie ”Unirea Principatelor Române”

15 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Bibliotecii ”Vasile Voiculescu” Buzău

14 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul ”Modernizare DJ 203C, km 17+300- 19+000, comuna Florica Buzău”

13 Aprobarea unor măsuri organizatorice pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în aplicarea prevederilor HG nr. 1555/2022 privind stabilirea zilei de 23.01.2023 ca zi liberă

12 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rusen Cristina, director financiar- contabil interimar, gradul II, la SJU Buzău

11 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Costache Bolocan Daniel, manager, gradul II, la Muzeul Județean Buzău

10 Stabilirea salariului de bază luanr al dlui Burlacu Sorin, manager, gradul II, la Biblioteca ”V. Voiculescu Buzău”

9 Stabilirea renumerației lunar brute a dlui Oancea Ion- Cosma, Manager, gradul II, la Centrul de Cultură și Artă Buzău

8 Trecerea la gradația 5 a dlui Enache Mihail Florin corespunzător vechimii în muncă, consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul proiectelor DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

7 Trecerea la gradația 5 a dlui Ștefan Florian corespunzător vechimii în muncă, consilier, gradul profesional I A, gradația 4 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor, DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

6 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului ”Execuție Lucrări suplimentare pentru proiectul- Extindere și dotarea Unității de primiri Urgențe a Spitalului de Urgență Buzău”

5 Modificarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 430/2017 privind desemnarea persoanei responsabile pentru completarea și actualizarea formularelor de integritate aferente procedurilor de atribuire derulate de către Consiliul Județean Buzău

4 Aprobarea schimbării pe cale administrative a numelui de familie al d-lui Șufaru Iustin- Andrei

3 Modificarea Anexei nr. 2 la forma inițială a Programului Annual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2023

2 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul Modernizare DJ 103R, km 0+500- 4+900, Scorțeanca- Vintileanca, județul Buzău”

1 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată în data de 6 ianuarie 2023

2022

588 Menținera indemnizației lunare brute a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, dl. Rache Aurelian Felix la nivelul aferent lunii decembrie 2022

587 Menținera indemnizației lunare brute a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, dl. Petre Adrian Robert la nivelul aferent lunii decembrie 2022

586 Menținera indemnizației lunare brute a Președintelui Consiliului Județean Buzău, dl. Petre Emanoil Neagu la nivelul aferent lunii decembrie 2022

585 Aprobarea reevaluării bunurilor imobile din domeniul public și privat al Județului Buzău

584 Modificarea articolului din Dispoziția Președintelui CJ Buzău nr. 433/2015 privind constituirea Comisiei de reevaluare a act. fixe corporale aflate în domeniul public și privat al jud. Buzău care nu se amortizează integral și care au o valoare mai mică decât limita stabilită de HG- forma actualizată

583 Modificarea raportului de serviciu al dnei Prahoveanu Vetuța, consilier clasa I, grad profesional superior, grad 5 la Serviciul buget- Direcția Economică, prin mutare definitivă în funcția publică de consilier clasa I, grad profesional superior gradația 5 la Serviciul Contabilitate- Direcția Economică

582 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Tănase Ana- Maria, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul investiții edilitare- DAPI, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

581 Reluarea procedurii de achiziție publică de dotări în cadrul proiectului ”Dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean Buzău”

580 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Căpriță Toni

579 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de minorul Alexandru Telerez Marc

578 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de minorul Alexandru- Telerez Rareș

577 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Alexandru- Telerez Claudia- Elena

576 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de dl Alexandru-Telerez Iulian- Marius

575 Programare concedii din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

574 Aprobarea eliberării unor licențe de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport rutier județean de persoane prin curse regulate la nivelul Județului Buzău

573 Aprobarea continuării activității doamnei Miftode Mirela- Ortansa, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul relații internaționale- DDR

572 Aprobarea continuării activității doamnei Pătrățanu Valerica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală-DDR

571 Aprobarea continuării activității dnei Popovici Maria, șef serviciu, gradul II, Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială- DATU

570 Aprobarea continuării activității dnei Lungu Aneta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

569 Aprobarea suspendării contractului individual de muncă al dnei Căprăruș Adriana, consilier gradul IA, gradația 2 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor-DAPI, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

568 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Sandu Georgian Daniel

567 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Răileanu Mihai- Alexandru

566 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere pod peste râul Buzău satul Vadu Pașii” extravilan- Comuna Vadu Pașii

565 Acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Ungureanu Monica pentru decesul tatălui  Pascu Mihai

564 Aprobarea statului nominal de personal pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în forma actualizată

563 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 27 decembrie 2022

562 Aprobarea unor măsuri organizatorice privind gestionarea parcului auto comun al Consiliului Județean Buzău

561 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

560 Stabilirea salariului de bază al dnei Dodan Cătalina- Ileana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială- Direcția pentru amenajarea teritorială și urbanism, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

559 Stabilirea salariului de bază al dnei Bostan Cătălina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială- Direcția pentru amenajarea teritorială și urbanism, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

558 Stabilirea salariului de bază al dnei Bedreagă Raisa- Luminița, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială- Direcția pentru amenajarea teritorială și urbanism, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

557 Stabilirea salariului de bază al dlui Bănaru Ion, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială- Direcția pentru amenajarea teritorială și urbanism, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

556 Stabilirea salariului de bază al dnei Moise Valentina, Inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Compartimentul strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală – DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

555 Stabilirea salariului de bază al dnei Pătrățanu Valerica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală – DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

554 Stabilirea salariului de bază al dnei Mateeșescu Virginia- Petria, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală – DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

553 Stabilirea salariului de bază al dlui Blejeru Lauranțiu, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Compartimentul strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală – DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

552 Stabilirea salariului de bază al dlui Stanciu Adrian Valentin, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul relații internaționale- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

551 Stabilirea salariului de bază al dnei Miftode Mirela- Ortensia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul relații internaționale- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

550 Stabilirea salariului de bază al dlui Manea Florin Dragoș, inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul relații internaționale- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

549 Stabilirea salariului de bază al dnei Gîrboiu Andreea, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul relații internaționale- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

548 Stabilirea salariului de bază al dnei Florea Florentina Daniela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul relații internaționale- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

547 Stabilirea salariului de bază al dlui Enache Mihail- Florin, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementului proiectelor- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

546 Stabilirea salariului de bază al dnei Capățână Cristina, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementului proiectelor- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

545 Stabilirea salariului de bază al dnei Mirgoace Janeta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul managementului proiectelor- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

544 Stabilirea salariului de bază al dnei Voicu Lucica Cristina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul managementului proiectelor- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

543 Stabilirea salariului de bază al dnei Neagu-Bălan Lili-Iulia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementului proiectelor- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

542 Stabilirea salariului de bază al dnei Stănică Liliana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementului proiectelor- DDR, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

541 Stabilirea salariului de bază al dlui Ghiță Ion, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul calitate, informații clasificate și protecția datelor cu caracter personal, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

540 Stabilirea salariului de bază al dlui Mocăniță Claudiu-Emilian, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

539 Stabilirea salariului de bază al dnei Iordache Alina- Elena, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 1 la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

538 Stabilirea salariului de bază al dnei Gîlmeanu Nicoleta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

537 Stabilirea salariului de bază al dnei Tescaru Mihaela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

536 Stabilirea salariului de bază al dlui Condrache Virgil- Sorin, auditor, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Audit Public Intern, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

535 Stabilirea salariului de bază al dlui Mocanu Nicolae, auditor, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Audit Public Intern, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

534 Stabilirea salariului de bază al dnei Grasu Paula, auditor, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Audit Public Intern, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

533 Stabilirea salariului de bază al dnei Alexe Daniela, auditor, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Audit Public Intern, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

532 Stabilirea salariului de bază al dnei Răileanu Laura, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul achiziții publice, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

531 Stabilirea salariului de bază al dnei Vlăduț Magdalena, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

530 Stabilirea salariului de bază al dlui Anton Badea Daniel, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

529 Stabilirea salariului de bază al dnei Măntoiu Ioana Andreea, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

528 Stabilirea salariului de bază al dlui Grigore Iulian- Florentin, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

527 Stabilirea salariului de bază al dlui Găzdaru Florin- Ștefan, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

526 Stabilirea salariului de bază al dlui Barbu Bogdan Virgil, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

525 Stabilirea salariului de bază al dnei Lungu Aneta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

524 Stabilirea salariului de bază al dnei Monolache Maria, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

523 Stabilirea salariului de bază al dlui Ionescu Alexandru Sebastian, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

522 Stabilirea salariului de bază al dnei Iacob Mihaela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

521 Stabilirea salariului de bază al dnei Bogdan Raluca-Adina, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

520 Stabilirea salariului de bază al dnei Vlad Florentina Marilena, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul disciplină în construcții- DATU

519 Stabilirea salariului de bază al dlui Ioniță Valentin,inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Biroul disciplină în construcții- DATU

518 Stabilirea salariului de bază al dlui Nicolescu Răzvan- Ionuț, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Biroul disciplină în construcții- DATU

517 Stabilirea salariului de bază al dlui Stan Marius, consilier, clasaI, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul disciplină în construcții- DATU

516 Stabilirea salariului de bază al dlui Constantin Mihnea- Savin, consilier juridic, clasaI, grad profesional superior, gradația 2 la Biroul disciplină în construcții- DATU

515 Stabilirea salariului de bază al dlui Ene Vali, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU

514 Stabilirea salariului de bază al dnei Pană Gabriela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU

513 Stabilirea salariului de bază al dnei Șerban Daniela- Florentina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală-DDR

512 Stabilirea salariului de bază al dnei Șulă Steliana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

511 Stabilirea salariului de bază al dnei Haret Ioanina- Loredan, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU

510 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Sava Cătălina- Flavia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul proiectelor- DDR

509 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Preda- Tudor Vali, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul proiectelor- DDR

508 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Piron Simona-Claudia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul proiectelor- DDR

507 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stîlpeanu Anca-Elena, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul proiectelor- DDR

506 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Drăgulescu Gabriela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul proiectelor- DDR

505 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Burada Raluca- Ioana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul proiectelor- DDR

504 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Simion Alexandru Ion, inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Biroul Transport Public- Compartiment control

503 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Nicolai Cătalina, consilier, juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul Transport Public- DAPI

502 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Buga Anișoara, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul transport public DAPI

501 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Blagă Costel- Laurențiu, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 5 la Biroul Transport public DAPI

500 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Avram Diana- Luminița, consilier, clasa I, grad profesional suprior, gradația 5 la Biroul Transport Public-DAPI

499 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rădulescu Mădalina, consilier, clasa I, grad profesional suprior, gradația 3 la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu-DAPI

498 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Petre Gabriela- Alina, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 4 la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu-DAPI

497 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stanciu Cristina- Veronica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu-DAPI

496 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Pîrvu Mihaela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu-DAPI

495 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Noja Mirela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu-DAPI

494 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Aliman Stelian, referent, clasa III, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul administrare rețea IT și suport tehnic

493 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mihalache Constantin- Lazăr, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul administrare rețea IT și suport tehnic

492 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Gomoescu Cristian- Flavian, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Compartimentul administrare rețea IT și suport tehnic

491 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Sîngeorzan Elian Remus, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Compartimentul baze de date și administrare website oficial- Direcția Economică

490 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Nițulescu Carmen- Mihaela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul baze de date și administrare website oficial- Direcția Economică

489 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ene Ana- Daniela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul baze de date și administrare website oficial- Direcția Economică

488 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Păduraru Teodora- Elena, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică

487 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dimutrașcu Aurelia- Adina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică

486 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Chiagă Vetuța, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică

485 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Alexandru Andreea, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică

484 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mîndruță Niculai, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul autorizații, documentații și bază de date în infrastructura rutieră- DAPI

483 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mîndruță Cosmin- Octavian, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 1 la Compartimentul autorizații, documentații și bază de date în infrastructura rutieră- DAPI

482 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Androne Constantin Marius, referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment programe naționale pentru infrastructură-DAPI

481 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Drăgulin Liliana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment programe naționale pentru infrastructură-DAPI

480 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ștefănescu Nicolae, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment administrare și investiții în infrastructura rutieră

479 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stana Violeta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment administrare și investiții în infrastructura rutieră

478 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Păun Ionel, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment administrare și investiții în infrastructura rutieră

477 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Baltă Gabriel-Dragoș, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment administrare și investiții în infrastructura rutieră

476 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Aldea Sorina- Monica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment administrare și investiții în infrastructura rutieră

475 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Coleașă Luminița, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment investiții edilitare- DAPI

474 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Agapi- Dumbravă Mihaela, inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartiment investiții edilitare- DAPI

473 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Brătucu Constantin- Marius, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul administrare domeniu public și privat-DAPI

472 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Gheorgiu George-Marian, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5 la Compartimentul administrare domeniu public și privat-DAPI

471 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Rînja Cristian, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul administrare domeniu public și privat-DAPI

470 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ion Diana- Teodora, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul administrare domeniu public și privat-DAPI

469 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Andrei Sorin-Ionel, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul administrare domeniu public și privat-DAPI

468 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Albu Mădalina Iuliana,consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră-DAPI

467 Stabilirea salariului de bază lunar al Vărzaru Andrei- Alin, referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră-DAPI

466 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rotaru Alina- Claudia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră-DAPI

465 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mihalache Cristina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul Contabilitate- financiar- Direcția Economică

464 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mihalache Tanța, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Contabilitate- financiar- Direcția Economică

463 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Vrînceanu Simona-Daniela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul Contabilitate- financiar- Direcția Economică

462 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Andrei Marilena, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Contabilitate- financiar- Direcția Economică

461 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mitran Carmen- Adriana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul Contabilitate- financiar- Direcția Economică

460 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Enache Luiza, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Contabilitate- financiar- Direcția Economică

459 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Prahoveanu Vetuța, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

458 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Vârlan Gerogian, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

457 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ungureanu Adriana-Monica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

456 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Pîrvu Oana- Mihaela,referent, clasa III, grad profesional principal, gradația 1 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

455 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Mariana, inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

454 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Necula Cristina, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

453 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Cristea Adrian, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 5 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate

452 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Banu Liliana Ionela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

451 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Tache Luminița, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

450 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Răican Viorica- Mariana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

449 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Negraru Carmen- Ramona, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

448 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Mihai Alexina-Doinița, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

447 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ionescu Lăcrămioara-Ionela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

446 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Haralambie Elena, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 4 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

445 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Grigore Rodica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice-DJAPL

444 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheorghe Alexandrina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice-DJAPL

443 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ardeleanu Andreea- Liliana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

442 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Aldea Cristian, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementul documentelor și relații publice

441 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Baciu Mirela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul administrație publică-DJAPL

440 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Catinca Ion, inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul administrație publică-DJAPL

439 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Toader Gabriel, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul administrație publică-DJAPL

438 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Olaru Liviu- Cosmin, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul administrație publică-DJAPL

437 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ardeleanu Valentin, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul administrație publică-DJAPL

436 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Manea Claudia- Monica, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice- Compartiment informații publice și secretariat ATOP

435 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Lungu Marcel, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice- Compartiment informații publice și secretariat ATOP-DJAPL

434 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Grigore Cristinela- Mirela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

433 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Nae Constantin, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

 

432 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Sandu Iuliana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

431 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Andrei Adrian, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

430 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Lungu Mirela- Roxana, inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

429 Stabilirea salariului de bază lunar Lăzărescu Iuliean, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul Coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

428 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Sava Ion-Dan, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la serviciul juridic contencios DJAPL

427 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Radu Ioana, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul juridic contencios DJAPL

426 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Iamandei Nicușor, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul juridic contencios DJAPL

425 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheață Mihaela, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul juridic contencios DJAPL

424 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dobre Lorena, consilier juridic, grad profesional superior, gradația 4 la serviciul juridic contencios DJAPL

423 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Crăciun Cosmin- Gabriel, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la serviciul juridic contencios DJAPL

422 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Constantin Elena Alina- Mihaela, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, la serviciul juridic contencios DJAPL

421 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Lungu Marius, Director executiv adjunct, gradul II la Direcția Economică

420 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Adriana, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Serviciul contabilitate- financiar, Direcția Economică

419 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Dragomir Marian, șef serviciu, gradul II la serviciul contabilitate- financiar, Direcția Economică

418 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Neagu Roxana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate- Direcția Economică

417 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheorghiu Maria- Eliza, șef serviciu, grad II, la serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate- Direcția economică

416 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ciolan Liviu- Mihail, Director executiv al Direcției economice

415 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Gavrilă Mihai- Laurențiu, secretar general al Județului Buzău

414 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Cefălan Dragoș Ionuț, șef birou, gradul II la Biroul audit public intern

413 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Dinu Carolică Alexandru, șef serviciu, grad II la serviciul achiziții publice și contracte

412 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Rădulescu Florica, șef serviciu, gradul II la serviciul resurse umane și management unități sanitare

411 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Popovici Maria, șef serviciu, gradul II, la serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială- Direcția pentru amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

410 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Cojocea Dragoș, Director executiv adjunct, gradul II la Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

409 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Nicolae Liliana- Mioara, Director executiv, gradul II la Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

408 Stabilirea salariului de bază lunar al domnului Popescu Romeo Gheorghe, șef Birou, grad II la Biroul Transport public, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

407 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Băcanu Luminița- Georgeta, Director executiv adjunct, gradul II, la Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

406 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Petre Iulian, Director executiv, gradul II, la Direcția pentru administrarea patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

405 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gîdei Gabriela- Nicoleta, șef serviciu gradul II la serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția economică

404 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Robu Ica- Roxana, șef serviciu la Serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL

403 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Oprea Marian, șef Birou, la Biroul administrație publică DJAPL

402 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Piron Nicolae, șef Birou, gradul II, la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL

401 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Răican Doinița- Elena, șef serviciu, gradul II la Serviciul juridic contencios, DJAPL

400 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Oprea Mirela- Eugenia, Director executiv, gradul II la Direcția Juridică și administrație publică locală

399 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ioniță Maria-Mirela, Director executiv adjunct, gradul II la DGASPC Buzău

398 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ardeleanu Romeo, Director executiv gradul II la Direcția Județeană de Evidență a persoanelor Buzău

397 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Cojocea Mihaela, Director executiv adjunct(economic) gradul II la DGAPSC Buzău

396 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Dorobanțu Loredana- Elena, Director executiv gradul II la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău

395 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Rădulescu Marian, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 5 în cadrul structurii ”Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă”

394 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Iosif Mihăiță, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare

393 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Marcu Mădălin, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare

392 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Purnavel Vasile, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 5 la Biroul gestiuni și aprovizionare

391 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Stanciu Mădălina, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare

390 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Toma Marin, șofer, gradul I, gradația 5 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

389 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Staicu Constantin, șofer, gradul I, gradația 2 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

388 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Leu Alexandru, șofer, gradul I, gradația 5 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

387 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Hrițuleac Constantin Victor, șofer, gradul I, gradația 5 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

386 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Banu Nicolae, șofer, gradul I, gradația 5 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

385 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Pătrașcu George- Adrian, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 4 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

384 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Rîmniceanu Costel, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 5 la serviciul administrativ si protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

383 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Milea Maria Mădălina, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Serviciul promovare și dezvoltarea turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass-media din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău

382 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Badea Sebastian, inspector de specialitate, grad profesional II, la Compartimentul relații internaționale- Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

381 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Anghel Zizi- Zoica, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 4 la Serviciul managementul proiectelor- DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

380 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Radu Viorel, consilier, grad profesional IA, gradația 3 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor- DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

379 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Ene Dinu Ramona Mariana, consilier, grad profesional IA, gradația 5 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor- DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

378 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Stavride Sorin, consilier, grad profesional IA, gradația 4 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor- DAPI

377 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Ștefan Florian, consilier, grad profesional IA, gradația 4 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor- DAPI

376 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Mintoiu Aurelian, inspector de specialitate grad profesional IA, gradația 4 la Biroul transport public, Compartiment control DAPI

375 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Florescu Raul-Ioan, inspector de specialitate grad profesional IA, gradația 3 la Biroul Transport public- Compartimentul Control DAPI

374 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Partal Cristina Maria, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 5 la biroul adminstrație publică Direcția juridică și administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

373 Stabilirea salariului de bază lunar al domnului Șulă Adrian, inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 5 la biroul administrație publică Direcția juridică și administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

372 Stabilirea salariului de bază lunar al dlui Bonciu Daniel, șef birou, gradul II, la biroul gestiuni și aprovizionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

371 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Badea Valentin, șef serviciu, gradul II, la serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

370 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Lupu Doru, consilier, grad profesional IA, gradația 1 la cabinet Vicepreședinte, Consiliul Județean Buzău

369 Stabilirea salariului de bază lunar al dnei Gheorghe Daniela Elena, consilier, grad profesional IA, gradația 4 la Cabinet consilieri Vicepreședinte, Consiliul Județean Buzău

368 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Grigoraș Cosmin- Ovidiu, consilier, grad profesional IA, gradația 3 la cabinet consilieri Vicepreședinte, Consiliul Județean Buzău

367 Stabilirea salariului de bază lunar al d-nei Stroe Marinescu Mălina- Andreea consilier, grad profesional IA, la cabinet consilieri vicepreședinte, Consiliul Județean Buzău

366 Stabilirea salariului de bază lunar al d-nei Tănase Alice Liliana, consilier, grad profesional IA,  gradația 4 la Cabinet consilieri Președinte, Consiliul Județean Buzău

365 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Frățilă Răzvan-Ionuț, consilier, grad profesional IA, la Cabinet consilieri Președinte, Consiliul Județean Buzău

364 Stabilirea salariului de bază lunar al d-nei Crăciun Daniela- Camelia, consilier, grad profesional IA,  gradația 3 la Cabinet consilieri Președinte, Consiliul Județean Buzău

363 Stabilirea salariului de bază lunar al d-nei Suditu Alexandra, consilier, grad profesional I A, gradația 2 la Cabinet consilieri Președinte, Consiliul Județean Buzău

362 Stabilirea salariului de bază lunar al d-nei Ralea Ruxandra-Iulia, consilier, grad profesional IA la cabinet consilieri  Președinte, Consiliul județean Buzău

361 Modificarea Dispoziției nr. 222/10.08.2022 prin org. Proceduri de achiziție publică pentru atribuirea contract de lucrări, pentru realizare san. de proiectare și execuție de lucrări aferente obiectivului de investiții ”Reabilitare structurală și funcțională a SJU BZ-etapa I- Extindere și modernizarea Blocului operațional”

360 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Purice Florina Valentina

359 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Ciupirlan Aurița- Elena

358 Aprobarea disponibilizării și transferul mijloacelor fixe ”Dacia Duster Laureate 15 110E5 4×4” scoase din funcțiune/ folosință prin casare din patrimoniul Consiliului Județului Buzău, în patrimoniul DGASPC Buzău

357 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul ”Modernizare Dj 203H, km 16+ 000- 25+500, Buda- Alexandru Odobescu- limita județ Vrancea, județul Buzău”

356 Completarea formei actualizate I a Programului de achiziții publice al proiectului ”Extindere și dotare Unități de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău ”

355 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale deosebite

354 Numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor ”Lucrări de covoare asfaltice pe drumurile județene din județul Buzău-Lot 1”

353 Numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru ”Lucrări de covoare asfaltice pe drumurile județene din județul Buzău- Lot 2”

352 Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de biochimist debutant la Laboratorul de analize medicale și detecție moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

351 Aprobarea planului de audit public intern al Consiliului Județean Buzău pe anul 2023 și a Planului multinațional de audit public intern anii 2024- 2026

350 Încetarea raportului de serviciu al doamnei Roșculete Maricica, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la serviciul contabilitate-financiară, direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului județean Buzău, prin pensionare pentru invaliditate gradul II

349 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2022

348 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale deosebite

347 Convocarea Consiliului județean în ședința ordinară a lunii decembrie 2022

346 Exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială

345 Stabilirea unei măsuri în aplicarea prevederilor HCJ Buzău nr. 269/2022

344 Reluarea procedurii de achiziție publică de ”Achiziție de standuri de expoziție și mobilier în cadrul proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înființării Centrului Muzeal Brătianu” Cod SMIS 116513

343 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe de natura autoturismelor- prin Programul Rabla 2022, aflate în patrimoniul DGASPC Buzău

342 Convocarea Consiliului Județean în ședința extraordinară de îndată în data de 29 noiembrie 2022

341 Modificarea Dispoziției nr. 253/07.09.2022 privind organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru: Elaborare documentație- tehnico- economice și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău în contextul pandemiei cauzate de Covid- 19”

340 Completarea Anexei nr. 1 și modificarea și completarea Anexei nr. 2 la forma actualizată I a programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

339 Achiziția publică de dotări în cadrul proiectului ”Dotarea Ambulatoriu de Specialitate Integrat  SJU Buzău”- achiziție osteodensimetru cu raze X

338 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Sandu Vladimir-Andreea

337 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dnei Sandu Andreea

336 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dl Axinte Rodrigo-Eurik

335 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dnei Bodoc Marilena

334 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Sandu Damian Georgian

333 Numirea comisiei de verificare a proiectelor de management depuse pentru perioada 2022-2027 de managerii Muzeului Județean Buzău, teatrul ”George Ciprian” Buzău și Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău

332 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

331 Aprobarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale deosebite

330 Completarea Anexelor nr. 1 și nr. 2 la forma actualizată I a Programului de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

329 Completarea formei actualizate I a Programului de achiziții publice ale proiectului ”Extindere și dotare unități de primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău”

328 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința lunii noiembrie 2022

327 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău pe anul 2022

326 Constituirea Unității de implementare și monitorizare a proiectului ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul Spitalului județean de Urgență Buzău în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență Pilonul V, Sănătate și reziliență instituțională”

325 Aprobarea unor măsuri organizatorice pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în aplicarea prevederilor HG nr. 96/2022 privind stabilirea zilei de 2 decembrie ca zi liberă

324 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău pe anul 2022

323 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2022

322 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Purice Andrei

321 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Execuție instalație electrică în vederea alimentării cu energie electrică a proiectului – Amenajare peisajistică pentru terenul în suprafață de 2978 m2 din curtea interioară- imobil Bălcescu nr. 40”

320 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Branșament și racord la rețeaua de alimentare cu gaze naturale, construire sală multifuncțională cu gradene și funcțiuni conexe pentru persoane cu dizabilități”

319 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de modificare/îngropare a instalației de utilizare gaze naturale în vederea finalizării lucrărilor la ”Eficientizarea energetică a Centrului de Educație Incluzivă Buzău”

318 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de deviere a rețelei canalizare interioară fluvială pentru obiectivul ”Eficientizarea energetică a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Buzău” strada Horticolei nr. 56 Buzău

317 Numirea comisei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Extindere rețea de alimentare cu apă și canal de pe propietatea beneficiarului situată în strada Horticolei nr. 56 până la obiectivul Construire bază sportivă tip 2 Liceul special pentru Deficiențe de Vedere”

316 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Eficientizarea energetică a Centrului Școlar pentru Educație incluzivă Buzău” strada Horticolei nr. 56 Buzău

315 Acordarea unui ajutor financiar de urgență în beneficiul dlui Stanciu Constantin

314 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

313 Numirea dlui Gomoescu Cristian- Flavian în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradația 3 la compartimentul administrare retea IT și suport tehnic, direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

312 Numirea dnei Agapi Dumbravă Mihaela în funcția de execuție de inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la compartimentul investiții edilitare, DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

311 Numirea dlui Simion Alexandru Ioan în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, gradația 2 la compartimentul control, Biroul de transport public, D.A.P.I din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar.

310 Numirea dnei Miftode Mirela- Ortansa în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior gradația 5 la compartimentul relații internaționale, Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază brut

309 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Furnizare autovehicule tip SUV-4 bucăți

308 Completarea Anexei nr.2 la forma actualizată I a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău

307 Modificarea componenței comisiei de jurizare numită prin Dispoziția nr. 279/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare a Concursului de fotografie ”Geoparcul Ținutului Buzău”

306 Numirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor la obiectivul ”Restabilirea circulației pe drumul județean DJ203K, km 118+100 intravilan sat Furtunești, comuna Gura Teghii, jud. Buzău”

305 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Muzeului Județean Buzău

304 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Buzău

303 Constituirea comisiei de recepție a bunurilor lucrărilor și serviciilor achiziționate prin achiziție directă de Unitatea Administrativ teritorială Județul Buzău/Consiliul Județean Buzău

302 Completarea formei actualizate I a Programului ed Achiziții publice al proiectului ”Dotarea Ambulatoriu de Specialitate Integrat al Spitalului Județean Buzău” Cod SMIS 126730

301 Completarea Anexei nr. 1 la forma actualizată I a Programului de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău

300 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin hotărârea Guvernului nr. 276/2013 aflate în gestiunea Muzeului județean Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

299 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii octombrie 2022 în data de 27.10.2022

298 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

297 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui d-lui Borcilă Alexandru Ștefan

296 Modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 196/2022 pentru aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității ”Asociației Club Sportiv Handbal Club Buzău 2012”

295 Modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 195/2022 pentru aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității  Asociației Fotbal Club ”Metalul Buzău”

294 Modificarea art. 1 din Dispoziția nr. 194 din 2022 pentru aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Sportive ”Fotbal Club Buzău”

293 Aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

292 Aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului la Teatrul ”George Ciprian Buzău”

291 Aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului la Muzeul Județean Buzău

290 Completarea Anexei nr. 1 și modificarea și completarea Anexei nr. 2 la forma actualizată I a Programului de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

289 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău

288 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 276/2013 aflate în gestiunea DGASPC Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

287 Aprobarea continuării activității d-nei Pană Gabriela consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

286 Modificarea raportului de serviciu al d-nei Ene Vali, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Comp. Investiții edilitare-DAPI, prin mutare definitivă în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serv. Urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU

285 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară, în data de 13 octombrie 2022

284 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al jud. Buzău aprobat pe anul 2022

283 Modificarea Dispoziției 253/07.09.2022 privind organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru Elaborarea documentației tehnico- economice și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție și consolidare infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean Buzău, în contextul pandemiei de COVID-19

282 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a doamnei Păduraru Teodora-Elena consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradația 2 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

281 Trecerea la gradația 5 a dnei Ene-Dinu Ramona-Mariana, consilier, gradul profesional IA, gradația 4, la compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

280 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a dnei Mihai Alexina Doinița, consilier clasa I, gradul profesional superior , gradația 4, la serviciul managementului documentelor și relații publice, Direcția Juridică și adm. Publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului  

279 Aprobarea Regulamentului de organizare a Concursului de fotografie ”Geoparcul Ținutul Buzăului”

278 Completarea formei actualizate IV a programului de achiziții publice al proiectului”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul Nicolae Bălcescu, nr. 40 în vederea înființării centrului muzeal I.C. Brătianu”

277 Acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Grigore Rodica pentru decesul tatălui Frunză  Gheorghe

276 Modificarea Dispoziției 222/10.08.2022 pentru organizarea procedurii de achiziție publice pentru atribuirea contractului de lucrări pentru realizarea serviciului de proiectare și execuție de lucrări aferente obiectivului de investiții a Spitalului Județean de Urgență Buzău, etapa I- Extindere și modernizare bloc operator

275 Aprobarea finanțării parțiale a participării echipei de șah a Asociației Club Sportiv Pheonix Buzău, în cadrul Diviziei A la Șah

274 Prelungirea preluării prin detașare a dlui Staicu Constantin de la societatea ”Domenii PrestServ SRL” Buzău, în funcția de șofer I, gradația 2 la Serviciul administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău 

273 Încetarea numirii dnei dr. Manolescu Lavinia Ștefania, medic specialist specialitatea chirurgie generală la Secția Chirurgie generală în funcția de director medical interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

271 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară în data de 29.09.2022

270 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a unor funcționari publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al C.J. Buzău și constituirea comisiilor de examen și soluționare a contestațiilor

269 Numirea prin concurs de recrutare, a dlui Vărzaru Andrei Alin în funcția publică de execuție de referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul autorizații, avize, documentație, baze de date în infrastructura rutieră-DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

268 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

267 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de minora Mincu Delia Maria

266 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui domnului Iujă Justin Marian

265 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivului ”Refacere pod pe DJ 103P la km 4+350 ” comuna Chiojdu, județul Buzău

264 Numirea comisiei de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea finală a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

263 Numirea comisiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea finală a managementului la Teatrul ”George Ciprian” Buzău

262 Numirea comisiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea finală a managementului la Muzeul Județean Buzău

261 Organizarea procedurii de licitație pentru concensionarea terenului aflat în propietatea privată a Județului și administrarea Consiliului Județean Buzău, situat în comuna Săgeata, județul Buzău

260 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Dumitrache Ioana Roxana, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 1 la serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal

259 Modificarea raportului de serviciu al dnei Răileanu Laura, prin transfer în interesul serviciului de la UAT Municipiul Buzău, jud. Buzău, aparatul de specialitate al primarului, în funcția publică de execuție, de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, la compartimentul achiziții publice a Serviciului Achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

258 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău pe anul 2022

257 Numirea d-nei Rusen Cristina în funcția de Director financiar-contabil interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

256 Numirea d-nei Turcu Luminița Gabriela în funcția de director de îngrijiri intermar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

255 Prorogarea termenului de numire a d-nei dr. Manolescu Lavinia-Ștefania, medic specialist chirurgie generală la Secția Chirurgie generală , în funcția de director medical interimar la Spitalul de Urgență Buzău

254 Stabilirea remunerației lunare brute a d-lui Oancea Ion- Cozma, manager gr II la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

253 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Lucrări pentru elaborarea documentației tehnico- economici și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție ”Consolidarea infra. medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 ”

252 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2022

251 Modificarea raportului de serviciu al d-nei Tănase Ana-Maria, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la comp.  DAPI prin detașare la Instituția Prefectului- jud. Buzău

250 Desemnarea d-nei Lungu Aneta, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și management unitații sanitare, persoană responsabilă cu completarea și transmiterea către ANFP a înștiințării prinvind organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea funcției vacante

249 Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris șa concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist gastroenterologie la Secția Medicină Internă – Compartiment gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

248 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a d-nei Constantin Alina consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul Juridic-Contencios, DJAPL și stabilirea salariului de bază

247 Trecerea la gradația 3 corespunzător vechimii în muncă a d-nei Vrînceanu Simona – Daniela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la Serviciul Contabilitate-Financiar, Direcția Economică și stabilirea salariului de bază

246 Trecerea la gradația 4 corespunzător vechimii în muncă a d-nei Tănase Ana-Maria, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul Investiții Edilitare-DAPI și stabilirea salariului de bază

245 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive sociale deosebite doamnei Rusu Iuliana

244 Continuarea furnizării serviciilor de cazare și hrană în beneficiul refugiațiilor din Ucraina până la data de 31.10.2022

243 Stabilirea salariului de bază lunar brut al domnului Costache – Bolocan Daniel, Manager, gradul II, la Muzeul Județean Buzău

242 Stabilirea salariului de bază lunar brut al domnului Burlacu Sorin, Manager, gradul II, la Biblioteca Județeană ,,Vasile Voiculescu” Buzău

241 Constituirea Comisiei centrale și subcomisiilor de inventariere a bunurilor materiale și bănești aflate în patrimoniul Consiliului județean în anul 2022

240 Completarea Anexei nr.2a la Programul anual de achiziții publice al Consiliului județean Buzău în anul 2022

239 Modificarea și actualizarea componenței comisieie de evaluare a ofertelor și a membrilor de rezervă pentru membrii comisiei de evaluare așa cum au fost desemnați prin Dispoziția nr.190/02.08.2021

238 Desemnarea d-lui Marcu Mădălin, inspector de specialitate , gradul IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare ca responsabil cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor (PSI) conform Legii nr.307/2006

237 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de d-na Moise Steluța

236 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Anghel-Buturugă Andreea-Elena

235 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale și sociale

234 Aprobarea continuării activității doamnei Rădulescu Florica, șef serviciu, gradul II la Serviciul resurse umane și management unități sanitare

233 Aprobarea continuării activității doamnei Alexe Daniela,auditor, cls.I, grad profesionaș superior, gradația 5 la Biroul audit public intern din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău

232 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea acordului – cadru de servicii privind ,, Întreținerea curentă a drumurilor și podurilor pe timp de iarnă, prevenirea și combaterea poleiului și a înzăpezirii-  2022-2026”

231 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ,, Restaurarea , conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, b-dul N. Bălcescu, nr.40, în vedrea înființării Centrului muzeal I.C.Brătianu”

230 Convocarea Consiliului județean Buzău în ședință ordinară a lunii august 2022

229 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea mijloacelor fixe ,,Dacia Duster Laureate 15 110 E5 4×4” aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău

228 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Bolescu Gabriela

227 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui  Bolescu Adrian-Marius

226 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei  Bolescu Daniela

225 Completarea Anexei nr.2a la Programul anual de achiziții publice al Consiliului județean Buzău în anul 2022

224 Angajarea d-lui Rădulescu Marian cu contract individual de muncă pe durată determinată cu normă întragă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, grad profesional I A, gradația 5 în cadrul structurii, Posturi pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă

223 Încetarea raportului de serviciu al d-lui Rădulescu Marian, consilier cls.I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul administrare și investiții în infrastructura rutieră- DAPI prin pensionare le limită de vârstă

222 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări penhtru realizarea serviciilor de proiectare și execuție de lucrări afernte obiectivului de investiții,, Reabilitare structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău-etapa I – Extinderea și modernizarea Blocului Operator”

221 Acordarea unui ajutor de înmormântare d-lui Banu Nicolae pentru decesul tatălui Banu Gheorghe

220 Organizarea procedurii de achiziție sectorială – licitație deschisă – pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Transport Județean de Persoane, prin curse regulate la nivelul județului Buzău pentru perioada 2023-2028

219 Constituirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ,,Lucrări de alimentare cu energie electrică pentru obiectivul Sală multifuncțională cu gradene și funcțiuni conexe pentru persoanele cu dizabilități , str. Horticolei, nr.56, municipiul Buzău, jud.Buzău”

218 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei  Stoicheci Jana

217 Organizarea procedurii de achiziție publică – procedură simplificată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul ,, Consolidare terasamente și refacere DJ 220, km.88+950-92+853, comuna Sărulești, județul Buzău”

216 Modificarea art.3 alin(1) din Dispoziția nr.189/2022 prin organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării unei funcții publice de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor

215 Stabilirea salariului de bază brut al d-lui Crăciun Cosmin-Gabriel, consilier juridic, cls I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul juridic-contencios-DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău corespunzător vechimii în muncă

214 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău

213 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Centrului Școlar de Resurse Educaționale Buzău

212 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decît limita stabilită prin HG nr.276/2013 aflate în gestiunea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

211 Angajarea d-nei Milea Maria-Mădălina, prin concurs cu contract individual de muncă pe durată nederminată, cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Serviciul promovarea și dezvoltarea turismului, a imaginii județului, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

210 Angajarea d-lui Iosif Mihăiță , prin concurs cu contract individual de muncă pe durată nederminată, cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

209 Încetarea contractului individual de muncă , pe durată nederminată a d-lui Iosif Mihăiță , inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

208 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui  Ciupirlan Alin-Sorin

207 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Ciupirlan Josua-Albert

206 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Ciupirlan Rebeca-Ștefania

205 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Ciupirlan Eduard-Florin

204 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui minorului Ionescu Cean-Endal-Constantin

203 Completarea Dispoziției președintelui Consiliului Județean Buzău nr.129/31.05 , cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău , în mandatul 2020-2024

202 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2022

201 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Bîlbie Claudiu Sorin

200 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnului Stan Ionuț

199 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară în data de 28 iulie 2022, ora 10:00

198  Organizarea procedurii de achiziție publică negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru atribuirea contractelor sectoriale pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii de servicii de transport public rutier de persoane prin curse regulate pe traseele județene: traseul cod 080 Buzău Autogară Sud- Vintileasca, traseul cod 082 Buzău Autogară Sud Clondiru

197 Completarea Anexei la Programul Anual de Achiziție Sectoriale ale Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

196 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării Asociației Club sportiv ” Handbal Club Buzău  2012”

195 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Fotbal club ”Metalul Buzău”

194 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației Sportive ”Fotbal Club Buzău”

193 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2022

192 Încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată al d-lui Sârbu Cristinel Victor, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 5 la Cabinet consilieri președinte

191 Reluarea activității d-lui Sârbu Cristinel Victor, consilier gradația 5 la cabinet consilieri președinte, ca urmare a încetării detașării la UMPMRSU din cadrul Ministerului Educației.

190 Încetarea desfășurării d-lui Sârbu Cristinel Victor, consilier gradația 5 la cabinet consilieri președinte la Unitatea de management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației

189 Organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării funcției publice de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor

188 Organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării funcției publice de conducere specifice vacante de Arhitect șef al Județului Buzău, gradul II la DATU și constituirea comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor

187 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Toader Alexandra

186 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2022

185 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Haralambie

184 Aprobarea rezultatului evaluării anuale a managementului la Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău

183 Continuarea furnizării serviciilor de cazare și hrană în beneficiul refugiaților din Ucraina până la data de 31.08.2022

182 Stabilirea grupului de lucru pentru elaborarea ghidului de bune practici pentru amenajarea traseelor de drumeție pedestră și de cicloturism în zona montană și colinară din județul Buzău

181 Modificarea Anexei la Programul anual de achiziții sectoriale al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

180 Modificarea anexei nr.1 și modificarea și completarea Anexei nr. 2 la forma actualizată I a Programului Anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

179 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a d-nei Florea Florentina Daniela consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la compartimentul relații internaționale DDR și stabilirea salariului de bază

178 Modificarea componentelor comisiilor de evaluare a ofertelor în cadrul licitațiilor publice de bunuri proprietate privată a județului Buzău constituite prin Dispoziția nr. 165 și 166/2022 ale Președintelui Consiliului Județean Buzău

177 Numirea d-rei Măntoiu Ioana Andreea în funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior gradația 3, la compartimentul achiziții directe și contracte, serviciul achiziții publice și contracte din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

176 Numirea d-lui Androne Constantin Marius în funcția publică de execuție de referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior, gradația 5 la compartimentul program național pentru infrastructură, D.A.P.I din cadrul aparatului de specialitate al CJ Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

175 Numirea d-nei Chiagă Vetuța în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior gradația 5 la serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal, Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului județean Buzău, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

174 Numirea doamnei Pirvu Oana Mihaela în funcția publică de execuție de referent, clasa III, grad profesional principal gradația I la serviciul buget, impozite, taxe, evidența patrimoniu și monitorizăre unități subordonate, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al CJBZ, prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

173 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată în data de 29 iunie 2022 ora 11:00

172 Constituirea Comisiei de selecție a membrilor Consiliului de Administrație la societatea ,, Domenii Prest Serv” SRL Buzău

171 Anularea procedurii de achiziție sectorială-Licitație deschisă , într-o singură etapă- care se finalizează cu atribuirea unor contracte de delegare a gestiunii serviciilor de transport public rutier de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a județului Buzău

170 Modificarea componenței Comisiei de evaluare constituită prin art.3 alin.(1) din Dispoziția nr.135/2022

169 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al dlui Ciobu Alexandru-Laurențiu

168 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Ciompec Carmen-Maria

167 Înlocuirea unui membru al comisiei de evaluare anuală a managementului la Biblioteca județeană ,, Vasile Voiculescu” Buzău

166 Organizarea procedurii de licitație pentru concesionarea unui teren aflat în proprietatea privată a jud. Buzău și administrarea Consiliului Județean Buzău, situat în satul Mătești, comuna Săpoca, jud. Buzău

165 Organizarea procedurii de licitație pentru concesionarea unui teren aflat în proprietatea privată a jud. Buzău, situat în satul Bîscenii de Jos, comuna Calvini, jud. Buzău

164 Numirea comisiilor de evaluare , de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Biblioteca județeană
,, Vasile Voiculescu” Buzău

163 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui minorului Cazan Alexandru

162 Continuarea furnizării serviciilor de cazare și hrană în beneficiul refugiaților din Ucraina

161 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară în data de 23 iunie 2022 ora 10:00

160 Aprobarea casării unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Liceului Tehnologic Special pentru copii cu deficiențe Auditive Buzău

159 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Rm. Sărat

158 Angajarea d-nei Ralea Ruxandra-Iulia cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consilieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău

157 Organizarea procedurii de achiziție publică Licitație deschisă pentru execuție de lucrări în vederea refacerii protecției pilelor podurilor de la Vadu Pasii la obiectivul ”Refacere pod peste râul Buzău extravilan- satul Vadu Pasii, comuna Vadu Pasii, jud. Buzău rest de executat”

156 Modificarea raportului de serviciu al dnei Prahoveanu Vetuța prin transfer în interesul serviciului de la UAT comuna Smeeni, jud Buzău în funcția publică de execuție de consilier, grad prof. Superior, gradația 5 la serv. Buget, impozite, taxe,evidența patrimoniu și monitorizare unități subordonate.

155 Modificarea raportului de serviciu al dnei Tănase Ana- Maria prin transfer în interesul serv. de la Uat orașul Pogoanele, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la compartimentul investiții DAPI, din aparatul propriu al Consiliului Județean Buzău

154 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Drăghici Florica

153 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat pe anul 2022

152 Nominalizarea persoanei responsabile pentru activitățile de deținere și transfer a echipamentelor comp. Tomograf 128 model Ineisiv C.T. achiziționat în cadrul proiectului ”Dotare Ambulatoriu de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău”, SMIS 126730, în vederea obținerii autorizației de deținere și transfer emisie de Comisia Națională Controlul Activităților Nucleare

151 Modificarea raportului de serviciu al dnei Burada Raluca Ioana prin transfer în interesul serviciului de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul județean Buzău în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la serviciul Managementul proiectelor

150 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii a dlui Ionescu Alexandru Sebastian, consilier, clasa I, gradația profesional superior, gradația 4 la SRUMUS din cadrul aparatului de specialitate al Cj Buzău și stabilirea salariului de bază brut

149 Modificarea Programului de achiziții publice al proiectului ”Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca județeană Vasile Voiculescu Buzău”

147 Modificarea componenței de implementare, management al proiectului ”Consolidare, restaurare și dotare ”Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu Buzău””

146 Finanțarea parțială a organizării și desfășurarii Campionatului Național de Oină-fete în perioada 19-23 iunie 2022

145 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

144 Modificarea art. 1 din Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 49/2022 pentru aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității Asociației sportive ”Fotbal Club Buzău”

143 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul Execuție lucrări suplimentare aferente obiectivului de investiții ”Modernizare DJ 204C, km 60+000- 84+500, limita județului Vrancea-Bisoca-Sărulești-Vintilă Vodă, jud. Buzău”

142 Aprobarea alocării unei sume de la bugetul propriu al județului Buzău pe anul 2022 cu destinația ”Fond Umanitar- Ucraina” în beneficiul cetățenilor străini sau apatrizi care provin din zona de conflict armat din Ucraina- forma actualizată

141 Modificarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

140 Încuviințarea eliberării pașaportului pentru minorul Matei Cosmin încredințat în vederea adopției familiei Irimia Cosmin și Irimia Raluca precum și încuviințarea deplasării acestuia în străinătate

139 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Ion Gabriela Roxana

138 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui purtat de minorul Răgălie David-Gabriel

137 Convocarea Consiliului judeațean Buzău în ședința extraordinară în data de 26 mai 2022 ora 10:00

136 Organizarea procedurii de achiziție sectorială-licitație deschisă, intr-o singură etapă, care se finalizează cu atribuirea unor contracte de delegare a gestiunii serviciilor de transport public rutier de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a județului Buzău

135 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului ”Execuție de lucrări de amenajare peisagistică a terenului aflat în vecinătatea terenului pe care derulează investiția ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în Municipiul Buzău bd-ul Nicolae Bălcescu, nr. 40 în vederea înființării Centrului Muzeal I.C. Brătianu””

134 Modificarea unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2022

133 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a unor funcționari publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate CJ și constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor

132 Completarea Colectivului de lucru pentru organizarea și furnizarea, cu caracter continuu și permanent a serviciilor publice de adapostire a animalelor aflate în pericol pe raza județului Buzău pentru care s-a emis ordin de plasare în adapost

131 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Furnizare autovehicule tip SUV

130 Completarea Anexei nr. 1 și pentru modificarea Anexei nr. 2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

129 Modificarea raportului de serviciu al d-nei Banu Ionela Liliana prin transfer în interesul serviciului de la Instituția Prefectului- jud. Buzău, în funcția publică de execuție de consilier cls I grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul managementului documentelor și relații publice

128 Trecerea la gradația 5 corespunzător vechimii în muncă a d-nei Dodan Cătalina-Ileana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul urbanism, autorizări și planificăre teritorială și stabilirea salariului de bază brut

127 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii mai în data de 11 mai 2022

126 Aprobarea modificării art. 1 din Dispoziția nr. 62/2022 pentru aprobarea alocării unei sume din bugetul propriu al județului Buzău 2022 cu destinația ”Fond Umanitar Ucraina” în beneficiul cetățenilor străini sau apatrizi care provin din zona de conflict armat Ucraina

125 Reluarea procedurii de achiziție publică de dotări în cadrul proiectului ”Dotare Ambulatoriului de Specialitate Integrat SJU Buzău”

124 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Sora Cătalina

123 Prelungirea detașării d-lui Sârbu Cristinel Victor, consilier gradația 5 la Cabinet consilieri președinte la Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației

122 Completarea Disp. nr. 129/2021 cu modificările și completările ulterioare pentru stabilirea unor norme prin execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău în mandatul 2020-2024

121 Modificarea art. 2 lit”a” din Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 328/2018 pentru desemnarea împuterniciților cu verificarea existentei obligațiilor de plată aferente proiectului ”Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană Buzău”

120 Modificarea Anexei 1 și completarea Anexei 2 la programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău

119 Aprobarea continuării activității d-lui Bănaru Ion, consilier, cls I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială, DATU

118 Continuarea activității d-nei Mateeșescu Verginia-Petria, consilier clasa I, grad profesional superior gradația 5 la compartimentul strategii, programe prognoze și dezvoltare rurală- Dir. de dezvoltare regională

117 Angajarea d-lui Pătrașcu George Adrian cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate grad profesional I A la Serviciul Administrativ și protocol

116 Încetarea raportului de serviciu al d-lui Pătrașcu George Adrian, inspector, cls I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate- Direcția Economică

115 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul teatrului ”George Ciprian Buzău”

114 Aprobarea unor măsuri organizatorice prin gestionarea parcului auto comun al Consiliului Județean Buzău

113 Reluarea procedurii de achiziție publică de ” Aparate proiecție aferente proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd ul N. Bălcescu, nr 40 în vederea înființării Centrului muzeal IC Brătianu” cod SMIS 116513

112 Reluarea procedurii de achiziție publică de ”Achiziție de standuri de expoziție și mobilier aferente proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd ul N. Bălcescu, nr 40 în vederea înființării Centrului muzeal IC Brătianu” cod SMIS 116513

111 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive sociale

110 Numirea comisiei de recepție finală la obiectivele ”Reparații capitale la poduri de interes județean aflate în administrarea Consiliului Județean Buzău Lot 2: Pod pe DJ 203G, km 17+050, peste Sărata Monteoru, pod pe DJ100H, km 42+040, peste Nișcov, la Nișcov, pod pe DJ 100H km 43+540, peste canal, la Nișcov”

109 Aprobarea majorării sumei de din bugetul propriu al Județului Buzău 2022 cu destinația ”Fond Umanitar-Ucraina” în beneficiul cetățenilor străini sau apatrizi care provin din zona de conflict armat din Ucraina aprobată prin dispoziția nr. 62/2022

108 Stabilirea unor măsuri în organizarea ediției a IV a Festivalului ”Buzău Fest” și a ediției a II a a evenimentului ”Zilele Chișinăului”

107 Modificarea Programului de Achiziții Publice al Proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înființării Centrului muzeal I.C. Brătianu”, forma actualizată IV

106 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(a patra evaluare) a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

105 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(a patra evaluare) a managementului la teatrul ”George Ciprian” Buzău

104 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(a patra evaluare) a managementului la Muzeul Județean Buzău

103 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

102 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere DJ 220A, km 0+300- 0+575, sat Policiori, com. Scorțoasa, jud BZ” obiectiv prevăzut de H.G nr. 992/2021

101 Constituirea comitetului de securitate și sănătate în muncă al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

100 Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant, cu normă întreagă, de medie, specialitatea anestezie și terapie intensivă la secția A.T.I din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

99 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 12 aprilie 2022

98 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Furnizare autovehicul electric hibrid plug-in tip SUV

97 Constituirea Unității de implementare a Proiectului ”Operațiuni de urgență și recuperare în urma catastrofei cauzate de COVID-19 la nivelul Jud. Buzău” în vederea aplicării în cadrul Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene(FSUE)

96 Aprobarea sumei de 90 000 lei de la bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2022 în vederea marcării Sărbătorilor tradiționale de Paști

95 Trecerea la gr. 3 corespunzător vechimii în muncă a dlui Grigoraș Cosmin-Ovidiu, consilier la cabinet consilieri ai vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

94 Trecerea la gradația 5 coresp. vechimii în muncă a dlui Andrei Adrian, consilier juridic clasa I, grad profesional superior, gr. 4, la Biroul coordonare și colaborare instituții și serv. publice DJAPL din cadrul ap. de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului brut de bază

93 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al dlui nae Cristian, referend, treapta I A, gradația 5 la Serviciul adminstrativ din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin deces

92 Acordarea unui ajutor de înmormântare dl. Nae Dumitru Dan pentru decesul tatălui Nae Cristian

91 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Iuga Alina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice-DJAPL

90 Modificarea raportului de serviciu al d-lui Condrache Virgil Sorin, prin transfer în interesul serviciului de la UAT oraș Nehoiu, în funcția publică de execuție de auditor, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul audit public intern

89 Trecerea la gradația I corespunzător vechimii în muncă, a domnului Lupu Doru, consilier la Cabinet consilier Vicepreședinte Consiliului Județean și stabilirea salariului de bază brut

88 Constituirea Comisiei paritare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

87 Numirea Comisiei pentru preluarea imobilului situat în sat Bentu, comuna Săgeata, județul Buzău

86 Modificarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2022

85 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară, joi 31 martie 2022

84 Aprobarea Planului anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici în anul 2022 și a Planului de măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău

83 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2022

82 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

81 Procedura de reorganizare/constituire a comisiei paritare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

80 Prelungirea preluării prin detașare a d-lui Staicu Constantin, de la societatea ”Domenii Prest Serv” SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 2 la Serviciul administrativ și protocol

79 Numirea comisiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Muzeul Județean Buzău

78 Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Teatrul ”George Ciprian” Buzău

77 Numirea comisiilor de evaluare de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

76 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Sandu Iuliana, consilier, cls I, grad profesional superior, gradația 3 la biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice- DJAPL și trecerea la gradația 4 coresp. vechimii în muncă

75 Aprobarea continuării activității d-nei Răican Doinița-Elena, șef serviciu, gradul II la Serviciul juridic- DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

74 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de d-na Podaru Teodora-Irina

73 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2020

72 Aprobarea acordării unui ajutor financiar lunar elevului Bogureac Ion- Liceul Tehnic Buzău

71 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Consolidare drum județean DJ 103P, km 25+350, sat Valea Nehoiului, oras Nehoiu, Jud. Buzău”

70 Constituirea Grupului tehnic operativ pentru pregătirea și monitorizarea realizării obiectivului de investiții ”Reabilitare structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău- et I Extinderea și modernizarea blocului operator”

69 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

68 Aprobarea regulamentului privind acordarea voucherelor de vacanță în forma electronică în anul 2022 personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

67 Stabilirea salariului de bază brut al dnei Ion Diana Theodora, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul administrare domeniu public, și privat- DAPI, corespunzător vechimii în muncă

66 Stabilirea salariului de bază brut al dnei Dobre Lorena, consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul juridic contencios, DJAPL corespunzător vechimii în muncă

65 Numirea dnei Rusen Cristina în funcția de Director financiar-contabil interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

64 Numirea dnei Turcu Luminița Gabriela în funcția de Director de îngrijiri interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

63 Numirea dnei dr Manole Lavinia Ștefania, medic specialist, specialitatea chirurgie generală la Secția chirurgie generală în funcția de Director medical interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

62 Aprobarea alocării unui sume din bugetul propriu al județului Buzău 2022 cu destinația ”FOND UMANITAR-UCRAINA” în beneficiul cetățenilor străini care provin din zona de conflict armat din Ucraina

61 Modificarea Anexei la Programul Anual de Achiziții Sectoriale al Consiliului Jud. Buzău pentru anul 2022

60 Aprobarea comisiei de examinare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă , de medic specialist, specialist ortopedrie traumatologie la secția Ortopedie și traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

59 Aprobarea scoaterii din funcțiune, respectiv casarea mijloacelor fixe aflate pe teritoriul fostei ”BALASTIERE MĂTEȘTI” și domeniul privat al județului Buzău

58 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

57 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

56 Modificarea raportului de serviciu al d lui Croitoru Claudiu Florinel, inspector clasa I grad profesional asistent, gradația I la biroul de transport public, DAPI din Consiliul Județean Buzău prin transfer la cerere în funcția pub. de execuție de consilier clasa I, gradația profesional asistent la Dir Comunicare și Dialog Social din cadrul Transporturilor și infrastructurii

55 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Băicociu Claudia

54 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2022

53 Constatarea radierii de drept a sancțiunii disciplinare aplicată d-nei Gîdei Gabriela Nicoleta, șef serviciu, gradul II la serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal Direcția Economică din cadrul ap. de specialitate al Consiliului județean Buzău

52 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Brânzea Alina Paula

51 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Brânzea Rafael

50 Încadrarea dlui Iosif Mihăiță în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate gradul I gradația a 2 a la biroul gestiuni și aprovizionare, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

49 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității cluburilor sportive ale asociației Fotbal Club ”Fotbal Club Buzău”

48 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității cluburilor sportive ale asociației Fotbal Club ”Metalul Buzău”

47 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării activității cluburilor sportive ale Asociației ”Club Sportiv Handbal Club Buzău 2012”

46 Organizarea de activități dedicate zilelor de 1-8 martie

45 Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă de medie specialist confirmat în specialitatea dermato-venerologie la compartimentul dermato venerologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

44 Numirea comisiei pentru recepția finală a lucrărilor la obiectivul ”Restabilire condiții de circulație și refacere DJ 204M, km 0+000- 6+500, Mânzălești- Jgheab, județul Buzău”

43 Aprobarea scoaterii din funcțiune/ folosință casarea mijlocului fix ”Dacia Logan R90” aflat în gestiunea Inspectoratului județean de Urgență Buzău, din patrimoniul județului Buzău

42 Convocarea Consiliului Județean în ședință extraordinară  de îndată- miercuri, 16 februarie 2022

41 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea mijlocului fix ”Dacia Logan R90” aflat în patrimoniul Consiliului Județean Buzău

40 Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medie în specialitatea boli infecțioase la Serviciul de Supraveghere, Prevenire și limitare a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

39 Numirea Comisiei pentru prelucrarea imobilului situat în comuna Calvini, sat Bîșcenii de jos, județul Buzău

38 Stabilirea salariului de bază brut al dlui Vârlan Georgian, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 4 la serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate- Direcția economică din cadrul Consiliului Județean Buzău corespunzător vechimii în muncă.

37 Stabilirea salariului de bază brut al domnișoarei Iordache Alina Elena, consilier, clasa I, gradul profesional asistent Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass media din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

36 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii februarie 2022

35 Aprobarea atribuirii unor licențe de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport rutier județean de persoane prin curse regulate la nivelul județului Buzău

34 Înlocuirea secretarului comisiei de concurs și al comisiei de soluționare a contestațiilor constituite pentru organizarea și desfășurarea examenului de promovare în grad imediat următor a unui angajat contractual, cu proba scrisă în data de 07.02.2022

33 Încetarea raportului de serviciu al d-nei Preda Felicia, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartiment administrare și investiții în infrastructura rutieră- DAPI, cu acordul părților

32 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Reabilitare DJ 102C”, km 33+835- 45+209, limita județului Prahova Buda Crăciunești- Scărișoara- Bărăști(DN10)

31 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Lucrări de branșament și racord la rețeaua de alimentare cu apă și canal” Sala multifuncțională cu gradene și funcțiuni conexe pentru persoanele cu dizabilități-Horticolei nr. 56

30 Aprobarea continuării activității doamnei Miftode Mirela Ortansa, consilier clasa I, grad profesional principal, gradația 5 la Compartimentul relații internaționale DDR

29 Stabilirea împuterniciților Președintelui Consiliului Județean Buzău pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

28 Stabilirea împuterniciților Președintelui Consiliului Județean Buzău pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Legii nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ teritoriale

27 Majorarea salariului de bază lunar al d-nei Chivulescu Gina, manager, gradul II, la teatrul ”George Ciprian” Buzău pentru nominalizare în echipa de proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile

26 Numirea comisiei pentru recepția finală la obiectivul”Refacere și consolidare între km 19+500- 25+500, DJ 102F Cănești-Chiliile, județul Buzău”

25 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere pod pe DJ 102F la km 24+500”, comuna Chiliile, Județul Buzău

24 Modificarea raportului de serviciu al dlui Nae Constantin prin transfer în interesul serviciului de la UAT Mun. Buzău, jud. buzău, aparatul de specialitate al primarului în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Biroul coordonare și colaborare DJAPL din cadrul ap. de specialitate al Consiliului Județean Buzău

23 Organizarea și desfășurarea examenului de promovare în grad profesional imediat următor a unui angajat contractual de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor

22 Stabilirea salariului de bază lunar brut al doamnei Rusen Cristina, director financiar-contabil interimar, gradul II, la Spitalul Județean de Urgență Buzău

21 Stabilirea remunerației lunare brute, a doamnei Oancea Ion-Cosma, manager, gradul II la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

20 Menținerea indemnizației lunare brute a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, domnului Rache Aurelian Felix, la nivelul aferent lunii decembrie 2021

19 Menținerea indemnizației lunare brute a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, domnului Petre Adrian Robert, la nivelul aferent lunii decembrie 2021

18 Menținerea indemnizației lunare brute a Președintelui Consiliului Județean Buzău, domnului Neagu Petre- Emanoil, la nivelul aferent lunii decembrie 2021

17 Aprobarea casării unor obiecte de inventar aflate în patrimoniul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău

16 Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene ”V. Voiculescu Buzău”

15 Aprobarea continuării activității doamnei Pătrățanu Valerica, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Compartimentul strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală- DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

14 Aprobarea continuării activității dlui Mocanu Nicolae, auditor, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Biroul audit public intern din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

13 Convocarea Consiliului județean în ședința extraordinară de îndată, miercuri 12 ianuarie 2022

12 Aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitului secțiunii de dezvoltare stabilit în anul 2021

9 Desemnarea dlui Ionescu Alexandru Sebastian, consilier clasa I,gradul profesional superior, gradația 4 la serviciul resurse umane și management unități sanitare persoană  responsabilă cu implementarea prevederilor legale privind declarațiile de avere și declarațiile de interes

8 Aprobarea continuării activității dnei Popovici Maria, șef serviciu, gradul II la Serviciul Urbanism, autorizări și planificarea teritoriului și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

7 Aprobarea continuării activității dnei Lungu Aneta, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la serviciul resurse umane și management unității sanitare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

6 Angajarea dlui Badea Sebastian, prin concurs, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, gradul profesional II, la compartimentul relații internaționale DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului județean Buzău

5 Încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată al dlui Badea Sebastian, în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consilieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău

4 Angajarea doamnei Anghel Zizi-Zoica, prin concurs, cu contract individual de muncă, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, gradul prof. I A, gradația 4 la serviciul managementul proiectelor DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.

3 Modificarea componenței Comisiei pentru elaborarea și efectuarea operațiunilor de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, respectiv declasare și casare a unor bunuri din patrimoniul Consiliului județean Buzău și unități subordonate

2 Acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Gheorghiu Maria Eliza

1 Încetarea contractului de management pe durata determinată al d-lui Stoica Marcel Alexandru, în funcția de Administrator public al județului Buzău, prin acordul de voință al părților

2021

331 Completarea dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr.129/31.05.2021 pentru stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău în mandatul 2020-2024

330 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară a lunii decembrie 2021

329 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Sava Luminița

327 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

326 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

325 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale și sociale

324 modificarea componenței echipei de implementare/management al proiectului ” Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu, Buzău”

323 Constituirea echipei de implementare/management al proiectului ,, Amenajarea infrastructurii de încărcare/reîncărcare vehicule electrice în județul Buzău” în vederea aplicării în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, finanțat de AFM

322 Aprobarea unor măsuri organizatorice pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău , în aplicarea prevederilor HG nr.1237/2021 privind stabilirea zilei de 29.11.2021 ca zi liberă.

321 Împuternicirea Secretarului General al Județului Buzău pentru exprimarea în formă autentică a acordului UAT Jud. Buzău,în calitate de proprietar vecin, în vederea emiterii autorizației de construire pentru supraetajare și extindere+recompartimentare locuință și împrejmuire imobil cu destinația teren și construcții situat în municipiul Buzău, bdul N. Titulescu nr.2

320 Numirea dnei dr. Manolescu Lavinia-Ștefania, medic specialist, specialitatea chirurgie generală la Secția chirurgie generală, în funcția de Director medical interimar la Spitalul județean de urgență Buzău

319 Stabilirea salariului de bază brut al doamnei Șerban Daniela-Florina, consilier, clasa I gradul profesional superior, gradația 3, la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală-DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

318 Stabilirea salariului de bază brut al domnului  Ioniță Valentin, inspector, clasa I gradul profesional principal, gradația 1, la Biroul disciplina în construcții-DATU din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

317 Stabilirea salariului de bază brut al domnului Mocăniță Claudiu Emilian, consilier, clasa I gradul profesional principal, gradația 1, la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

316 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

315 Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului Anual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

314 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Ștefan Lenuța

313 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Marin Cristiano

312 Modificarea raportului de serviciu al d-lui Simion Alexandru – Ioan, prin transfer în interesul serviciului de la UAT com. Brăești, primăria com. Brăești, în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional asistent gradația 2 la Comp. control Biroul transport public-DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

311 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

310 Modificarea raportului de serviciu al d-nei Albu Mădălina -Iuliana, prin transfer în interesul serviciului de la UAT com. Săgeata, primăria com. Săgeata, în funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Comp. autorizații, avize, documentații și baze de date în infrastructura rutieră-DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

309 Angajarea d-nei Stanciu Mădălina prin concurs, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată,cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, gr.prof.IA, gr.2 la Biroul de gestiuni și aprovizionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

308 Încetarea preluării prin detașare a d-nei Stanciu Mădălina de la SC DOMENII PREST SRL Buzău în funcția de inspector de specialitate, gr.prof.IA, gr.2 la Biroul de gestiuni și aprovizionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

306 Numirea prin concurs de recrutare a dnei Stănică Liliana în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gr. profesional superior, gr.5 la SMP-DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

305 Numirea prin concurs de recrutare a dnei Ardeleanu Andreea Liliana în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gr. profesional superior, gr.2 la SMDRP-DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

304 Numirea prin concurs de recrutare a dnei Rădulescu Mădălina în funcția publică de execuție de consilier, gr. profesional superior, gr.3 la Comp.UJMSPM-DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

303 Încetarea contractului de muncă pe perioadă nedeterminată al dnei Stănică Liliana ,consilier, gradul IA la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor-DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, cu acordul părților

302 Încetarea contractului de muncă pe perioadă nedeterminată  al dnei Ardeleanu Andreea Liliana inspector de specialitate gradul IA la SMDRP-DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, cu acordul părților

301 Încetarea contractului de muncă pe perioadă nedeterminată  al dnei Rădulescu Mădălina inspector de specialitate gradul IA la Comp.UJMSPM-DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, cu acordul părților

300. Angajarea dlui Florescu Raul-Ioan, prin concurs cu contract individual de muncă pe durată nederminată, cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 3, la Compartimentul control, Biroul transport public-DAPI

299.Angajarea dnei Partal Cristina-Maria, prin concurs cu contract individual de muncă pe durată nederminată, cu normă întreagă, în funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 5, la Biroul administrație publică-DJAPL

298 Organizarea și desfășurarea  concursului de recrutare pentru ocuparea unor posturi contractuale de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean Buzău și constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor

297 Numirea dl. Cristea Adrian în funcția publică de execuție de consilier, clasa I gradul profesional asistent, gradația 5 la Serv. Buget, impozite, taxe, Dir. Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean Buzău, prin promovare în clasă și stabilirea salariului de bază lunar.

296 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

295 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

294 Încetarea raportului de serviciu al dnei Oprea Camelia, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Serv. Buget, impozite, taxe, Dir. Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean Buzău, prin pensionare pt limită de vârstă.

293 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al dnei Dobrescu Ana –Maria ,șef serviciu, gradul II la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass-media din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

292 Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului Anual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

291 Aprobarea comisiei de examinare a candidaților la concursul pentru ocuparea a două posturi vacante cu normă întreagă, de medic specialitate medicină internă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

290 Desemnarea membrilor supleanți din partea Consiliului Județean Buzău în comisiile pentru desfășurarea probei de interviu a concursului de ocupare a funcțiilor de director adjunct la unitățile de învățământ special

289 Stabilirea salariului de bază brut al domnului Olaru Liviu Cosmin, consilier, clasa I gradul profesional superior, gradația 3, la Biroul Administrație Publică Locală-DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

288 Stabilirea salariului de bază brut al domnului Aliman Stelian, referent, clasa III gradul profesional superior, gradația 4, la Compartimentul Administrare Rețea IT și Suport Tehnic-DE din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

287 Stabilirea salariului de bază brut al domnului Anton Badea Daniel, consilier achiziții publice, clasa I gradul profesional superior, gradația 4, la Compartimentul Achiziții Publice , Serviciul Achiziții Publice și Contracte  din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

286 Stabilirea salariului de bază brut al domnului Barbu Bogdan Virgil, consilier juridic, clasa I gradul profesional superior, gradația 4, la Compartimentul Achiziții Directe și Contracte , Serviciul Achiziții Publice și Contracte  din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, corespunzător vechimii în muncă

285 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Călin Loredana –Larisa

284 Modificarea și completarea Anexei nr. 1 a Programului Anual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

283 Prelungirea detașării dlui Sârbu Cristinel-Victor, consilier gradația 5 la Cabinet Consilieri ai Președintelui Consiliului Județean Buzău, la Unitatea de Management al proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației

282 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Sandu Mariana

281 Completarea și modificarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului condiții de muncă precum și condițiile de acordare a acestuia, pentru personalul contractual din cadrul Teatrului ,,George Ciprian” Buzău – funcții specifice familiei ocupaționale ,,Administrație” precum și pentru Managerul instituției

280 Completarea Anexei nr. 2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

279. Nominalizarea echipei de management al proiectului ,, Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legatură, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic, centre de agrement/baze turistice”, cod SMIS 2014-143537 (Partener 3)

278 Convocara Consiliului județean Buzău în ședință ordinară din data de 11.11.2021

277 Încetarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al d-nei Cojocaru Cătălina- Crenguța, inspector de specialitate, gradul I, gradația 3 la serviciul promovare și dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass media din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău cu acordul părților

276 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar aflate în patrimoniul Muzeului Județean Buzău

275 Organizarea procedurii de achiziție publică negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, pentru atribuirea contractului de Expertiză tehnică, proiectare și execuție lucrări pentru ”Refacere Dj220, km 0+300- 0+575, sat Policiori, comună Scorțoasa, jud. Buzău, obiectiv prevăzut de H.G. nr. 992/2021 ”

274 Desemnarea reprezentanților Consiliului județean Buzău în comisiile pentru desfășurarea probei de interviu a concursului de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct la unitățile de învățământ special

273 Modificarea art. 3, aliniat 1, pct II din Dispoziția nr. 253/2021 privind organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării unor posturi contractuale de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor

272 Modificarea ar. 3, pct II din dispoziția nr. 251/2021 privind organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării unor funcții publice de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor

271 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2021

270 Aprobarea în regim de urgență a modificării numărului total de posturi al Spitalului Județean de Urgență Buzău precum și a nivelului unor posturi din statul de funcții al unității medicale

269 Înlocuirea unui membru al comisiei constituită pentru organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în clasă a unui funcționar public de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

268 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin H.G. nr. 276/2013 aflate în proprietatea Muzeului Județean Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar

267 Încetarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al d-nei Giurgea Ioana, inspector de specialitate gradul I A, la serviciul managementul proiectelor, Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului județean Buzău cu acordul părților

266 Aprobarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale domnului Neculae Nicolai

265 Constituirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Lucrări de branșament și racord la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare pentru obiectivul de investiții reabilitare, modernizare, conservare a fostului spital I.C. Brătianu în vederea înființării unui centru muzeal Bd-ul Nicolae Bălcescu, nr 40 mun. buzău”

264 Organizarea procedurii de achiziție publică negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractului de Expertiză tehnică, proiectare și execuție lucrări pentru ”Refacere DJ 203k, km 122+800, sat Gura Teghii, prin efectuarea de lucrări de consolidare a corp. drum. cu ziduri cu elevații de 3m, refacerea corpului drumului”

263 Aprobarea continuității activității doamnei Pană Gabriela, consilier clasa I, gradul profesional superior la serviciul urbanism, autorizări și planificare teritorială, Direcția pentru amenajare teritorială și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

262 Constituirea comisiei pentru elaborarea și efectuarea operațiunilor de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, respectiv declasarea și casarea unor bunuri din patrimoniul Consiliului Județean Buzău și al unităților subordonate

261 Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă de medie în specialitatea pediatrie la Secția Pediatrie din cadrul Spitalului județean de Urgență Buzău

260 Aprobarea constituirii comisiei de predare- primire a bunurilor achiziționate în cadrul programului ”Protecția și promovarea biodiversității sitului ROSCI0229 Siriu” în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Axa prioritară 4 ”Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii”

259 Aprobarea constituirii comisiei de predare-primire a bunurilor achiziționate în cadrul proiectului ”Protecția și promovarea biodiversității sitului ROSCI0190 Penteleu” în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Axa prioritară 3”Implementarea sistemelor adecvate de management pt protecția naturii”

258 Completarea Anexelor nr. 1 și nr. 2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pe anul 2021

257 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021

256 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 19.10.2021

255 Organizarea procedurii de achiziție publică-licitație deschisă pentru atribuirea contractului de Lucrări de întreținere, reparații și siguranța rutieră a drumurilor județene din județul Buzău(acord-cadru/3 ani)

254 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în clasă a unui funcționar public de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiei de examen și a comisiei de soluționare a contestațiilor

253 Organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării unor posturi contractuale de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor

252 Organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării funcției publice de conducere specifice vacante de ”Arhitect șef al județului” gradul II la Direcția pentru amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul aparatului Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor

251 Organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării unor funcții publice de execuție vacante în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor

250.Numirea domnului Damian C. Claudiu-Constantin în funcția de Manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău

249. Încetarea numirii temporare a domnului Damian C. Claudiu-Constantin în funcția de Manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Buzău

248 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Refacere prag de fund pod Vadu Pasii”

247 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2021

246 Completarea Anexelor nr. 1 și nr.2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

245 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie purtat de Vasile Sandra-Marina

244 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnișoara Poterașu Roxana Elena

243 Numirea d-lui Grigore Iulian Florentin în funcția publică de execuție de consilier achiziții publice, clasa I, gradul profesional superior, gradația 3 la Compartimentul achiziții directe și contracte- Serviciul achiziții publice și contracte din cadrul Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

242 Numirea d-lui Constantin Mihnea Savin în funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, gradația a 2 a la biroul disciplină în construcții Direcția pentru amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul Cons. Județean Buzău, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

241 Numirea d-lui Andrei Sorin Ionel în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 4 la Compartimentul adm. dom. public și privat-Direcția pt adm. patrimoniului și investiții din cadrul Consiliului Județean Buzău, prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

240 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Spitalului Județean de Urgență Buzău

239 Constituirea Colectivului de lucru pentru organizarea și furnizarea cu caracter continuu și permanent a serviciilor publice de adăpostire a animalelor aflate în pericol pe raza județului Buzău pentru care s-a emis ordin de plasare în adăpost

238 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Labă Andreea Ștefania

237 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Labă Tudor Cristinel

236 Prelungirea preluării prin detașare a d-lui Stanciu Constantin, de la Societatea DOmenii Prest Serv SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 2 la Serv administrativ și protocol din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

235 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată din 22 septembrie 2021

234 Completarea anexei nr. 1 și nr.2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău, pentru anul 2021

233 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară a lunii septembrie 2021

232 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al jud. Buzău aprobat pe anul 2021

231 Organizarea procedurii de achiziție publică de Achiziție de standuri de expoziție și Mobilier aferente proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău , bd Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înființării Centrului muzeal I.C. Brăteanu” cod SMIS 116513

230 Organizarea procedurii de achiziție publică de Achiziție de computere portabile aferente proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul N. Bălcescu nr. 40 în vederea înființarii Centrului muzeal I.C Brăteanu” cod SMIS 116513

229 Organizarea procedurii de achiziție publică de Achiziție de aparate de proiecție și aparate audio și video de înregistrare și redare aferente proiectului ”Reabilitarea, în municipiul Buzău, bd ul Nicolae Bălcescu, nr 40, în vederea înființării Centrului Muzeal I.C. Brăteanu” COD SMIS 116513

228 Aprobarea scoaterii din funcțiune/ folosință casarea mijlocului fix”Aro 244 Toyota Diesel” aflat în patrimoniul Muzeului județean Buzău

227 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de minorul Berbec Alex Ionuț

226 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul DGASPC Buzău

225 Măsuri pentru valorificarea mesei lemnoase pe picior, de pe aliniamentul amplasat în zona drumului DJ 216(km 0+000- 7+900, DN 22-Lunca-Mărăcineni)

224 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021

223 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Modernizare Dj 216, km 0+000- 4+700, DN 22-Lunca-Măcrina, jud.Buzău”

222 Încetarea majorării cu 10% a salariului de bază brut al doamnei Oprea Camelia, consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 5, la Serv. buget, impozite, taxe și evidența patrimoniu și monitorizare unități subordonate, dir. Economică din cadrul aparatului de specialitate al Cons. jud. Buzău, urmare a încetării exercitării CFP

221 Trecerea la gradația 4 a domnului Stavride Sorin consilier, gradul profesional I, gradația 3, la Comp. Sisteme de gestionare a deșeurilor, D.A.P.I din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

220 Acordarea sporului de 15% doamnei Șulă Steliana consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 4 la Serviciul Management documente și relații pub. DJAPL din cadrul aparatului de specialitate al Cons. Județean Buzău pentru persoane încadrate cu grad de handicap

219 Împuternicirea unor persoane pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în legislația care reglementează actele de stare civilă și evidența persoanelor

218 Completarea Anexelor nr. 1 și nr. 2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

217 Organizarea și funcționarea controlului financiar preventiv propriu la autoritatea administrației publice județene

216 Stingerea debitului SOCOMIZ ENERGY investment SRL

215 Stingerea debitului SC JUST REAL G&I SRL

214 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale

213 Prelungirea preluării prin detașare a doamnei Stanciu Mădălina, de la Societatea Domenii Prest SRL Buzău, insp. de specialitate, gradul profesional I, gradația 2 la biroul gestiuni și aprovizionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județul Buzău

212 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al domnișoarei Merișor Simona Mădălina

211 Constituirea Comisiei de selecție a unui membru neexecutiv al Consiliului de administrație la Societatea Domenii Prest Serv. SRL Buzău

210 Constituirea Comisiei centrale și a subcomisiilor de inventariere a bunurilor materiale și bănești aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău în anul 2021

209 Aprobarea alocării sumei destinate finanțării parțiale a activității Asociației Sportive ”Fotbal Club Buzău”

208 Aprobarea casării unor obiecte de inventar aflate în patrimoniul Direcției Județene de Evidență a persoanei Buzău

207 Modificarea Anexelor nr.1 și nr.2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

206 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al doamnei Păduraru Teodora Elena, consilier, clasa I, gradul profesional principal, gr. 2 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal, Direcția Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, pentru creștere copil

205 Sancționarea disciplinară a funcționarului public de conducere Gîdei Gabriela Nicoleta, cu funcția Șef serviciu la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Direcția Economică

204 Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021

203 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară, joi 26 august 2021

202 Trecerea la gradația 1 a d-nei Pîrvu Oana Mihaela, referent, clasa III, grad profesional asistent, la serviciul buget, impozite, taxe, evidența patrimoniu- Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Cons. Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

201. Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2021

200. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată luni 16 august 2021

199. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de d-na Matei Drăguța

198.Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pt. ocuparea unui post vacant cu normă întreagă de medic, specialitatea dermato-venerologie la Comp. dermato- venerologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

197.Modificarea raportului de serviciu al d-nei Deliu-Vetuța prin transfer în interesul serviciului de la Uat Jud. Călărași, Consiliul jud. Călărași în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, gr. 5 la Serv. salarizare, monitorizare cheltuieli de personal

196.Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Ungureanu Rodica

195.Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al jud. Buzău aprobat pe anul 2021

194.Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Cojocaru Manuel- Ștefan

193.Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui minorului Meleacă Andrei- Vlăduț

 192.Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Jud. Buzău aprobat pe anul 2021.

191.Aprobarea procedurii de achiziție publică de servicii de acordare credit bancar pentru finanțari rambursabile interne în valoare de 46.000.000 lei în vederea asigurării cofinanțarii și prefinanțării proiectelor de interes județean finanțate din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

190.Organizarea procedurii de achiziție pub. de licitație deschisă finalizată cu licitație electronică pt. atribuirea unui Acord cadru și a unor Contracte subsecvente de ”Furnizare și distribuție fructe pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat precum și pentru copii din grădinițe de stat și private cu program normal de 4 ore de pe teritoriul jud. Buzău pe anii școlari 2021-2022, 2022-2023” conform OUG nr. 19/2017 privind aprobarea participării României la programul pt școl

189.Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a formei inițiale a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pt. anul 2021

 188.Organizarea procedurii de licitație deschisă de furnizare produse, respectiv furnizare de lapte și produse lactate pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat precum și pt. copiii preșcolari din grădinițele de stat autorizate acreditate și privat acreditat cu program normal de 4 ore de pe teritoriul jud. Buzău în cadrul Programului pt. școli pe per. 2021-2023 în conformitate cu OG nr. 13/2017 și HG. nr. 640/2017 cu modificare și completare ulterioară.

187.Organizarea procedurii de licitație deschisă cu atribuirea unui acord cadru și a unor contracte subsecvente de furnizare a produselor de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat autorizate/acreditate și private acreditate cu program normal de 4 ore de pe teritoriul jud. Buzău în cadrul Programului pt. școli pe perioada 2021-2023

186. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 3 august 2021

185. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă de medic specialitatea gastro-enterologie la Secția medicină internă- Compartimentul Gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

184. Aprobarea procedurii interne proprie privind contractarea de finanțări rambursabile

183. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de d-nul Onel Marius-Viorel

182. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de d-na Anghel Adriana Cristina

181. Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul ”Refacere domeniului public după executarea lucrărilor de racordare la rețeaua electrică a locului de consum permanent centrul muzical I.C. Brătianu”

180. Constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al d-nei Crăciun Maria în funcția publică de execuție de referend de specialitate, clasa II, gradul profesional superior gradația 5 la Compartimentul calitate informații clasificate și protecția datelor cu caracter personal din cadrul ap. de specialitate al CJB

179. Completarea și modificarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, marirea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru persoane contractual din cadrul teatrului ”George Ciprian Buzău”- funcții specifice familiei ocupație ”Adminstrație precum și pentru Managerul Instituției”

178. Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a funcționarilor publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiei de examen și a comisiei de soluționare a contestațiilor.

177. Aprobarea Comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist, specialitatea boli infecțioase la Secția Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

176. Completarea Anexei nr. 2 a Programului de Achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

175. Aprobarea unor măsuri organizatorice privind gestionarea parcului auto comun al Consiliului județean Buzău

174. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii iulie 2021

173. Modificarea Programului de achiziție publice ale proiectului ”Extindere și dotare Unități de primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău”

172. Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Lucrări de covoare asfaltice pe drumurile județene din județul Buzău

171. Încetarea raportului de serviciu al doamnei Stoicescu Cornelia în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul salarizare- Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, prin pensionare pentru limita de vârstă

170. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău, aprobat pe anul 2021

169. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Ghinicel Alina- Crenguța

168. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Cloșca Ion

167. Modificarea raportului de serviciu al d-nei Avram Diana Luminița prin transfer în interesul serv. de la UAT com. Vâlcelele, jud Buzău, aparatul de specialitate al primarului, în funcția publică de execuție de consilieri clasa I, gradul profesional superior, gradația 5, la Biroul de transport public- DAPI din cadrul ap. de specialitate al CJ Buzău

166. Numirea d-nei Necula Cristina- Cătalina în funcția publică de execuție de consilier clasa I, gradul profesional asistent, gradația 2 la Serv. buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu- Drecția economică din cadrul aparatului de specialitate al Cons. Jud. Buzău și stabilirea salariului brut

165. Reorganizarea/constituirea Comisiei de disciplină din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

164. Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului Anual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

163. Numirea d-nei Rusen Cristina în funcția de Director financiar- contabil interimar la Spitalul de Urgență Buzău

162. Numirea d-nei Turcu Luminița Gabriela în funcția de director îngrijiri interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

161. Numirea Managerului interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

160. Constatarea încetării Contractului de Management al d-lui Damian Claudiu-Constantin în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău

159. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Lilea Anișoara

158. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2021

157. Convocarea Consiliului Județean Buzău, în ședință extraordinară din 30 iunie 2021, ora 10:00

156. Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de constituire la obiectivul ”Lucrări de amenajare teren-curte interioară la Centrul Militar Jud. Buzău, strada Bistriței, nr. 45, municipiul Buzău”

155. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2021

154. Completarea Anexei nr. 2 a Programului Anual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

153. Abrogarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 136/04.06.2021 privind aprobarea scoaterii din funcțiune, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău și în gestiunea proiectului ”Protecția și prom. biodiversității sitului ROSCIO 190 Penteleu”

152. Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Eficientizarea energetică a clădirii Dermato- Venerice, comp al Spitalului județean Buzău, Str Plevnei, nr. 26, Mun Buzău, jud. Buzău”

151. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol  ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu ale Județului Buzău aprobat pe anul 2021

150. Aprobarea continuității activității d-lui Rădulescu Marian, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la compartimentul administrativ și investiții în infrastructura rutieră, DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

149. Aprobarea continuității doamnei Rădulescu Florica, șef serviciu, gradul II la Serviciul Resurse Umane și Management unități sanitare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău 

148. Aprobarea Comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist, specialitatea ORL la Secția ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău 

147. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist specialitatea pediatrie la Secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău 

146. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea obstetrică ginecologie la secția OG II din cadrul Spitalului Județean Buzău de Urgență Buzău

145. Trecerea la gradația a 2 a d-lui Iosif Mihaiță, inspector de specialitate, gradul profesional II, gradația 1 la biroul gestiuni și aprozionare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

144. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndata miercuri 16 iunie 2021 ora 10:00

143. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndata marți 15 iunie 2021 ora 10:30

142. Reluarea procedurii de achiziție publică de dotări în cadrul proiectului ”Dotare Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău”

141. Modificarea și comunicarea Anexei nr. 1 și nr. 2 a Programului anual de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău Programului anual de achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

140. Încetarea numirii temporare a doamnei dr. Meleru Andreea- Daniela, medic primar, specialitatea medicină muncii la cabinet medicina muncii- Ambulatoriu integrat cu cabinete în specialitate, în funcția de Director medical interimar la Spitalul Județean de Urgență buzău

139. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și chetuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021 

138. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pt ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic, specialitatea nefrologie la compartimentul nefrologie- Spitalul Județean Buzău

137. Aprobarea comisiei de examinare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist, specialitatea anatomie patologică la Serviciul Județean de Medicină Legală- Spitalul jud. de Urgență Buzău

136. Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău în gestiunea proiectului ”Protecția și promovarea biodiversității sitului ROSCI 0190 Penteleu”

135. Trecerea la gradația 1 a d-lui Mîndruță Cosmin Octavian consilier, clasa I, gradul profesional asistent, la Compartimentul autorizații, avize, documentației și baza de date în infrastructura rutieră, Direcția pt. administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut.

134. Trecerea la gradația 4 a d-nei Nicolai Cătălina, consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, gradația 3 la Biroul Transport public, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

133. Trecerea la gradația 4 a d-nei Baciu Mirela consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 3 la Biroul Administrație publică, Direcția Juridică și Administrație publică locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut

132. Trecerea la gradația 4 a d-nei Gheorghe Daniela Elena, consilier, gradația 3 la Cabinet consilieri vicepreședinte și stabilirea salariului de bază brut

131. Modificarea Anexei la Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 258/2019 pentru aprobarea Programului de Achiziție Publică al proiectului ”Dotare Ambulatoriului de Specialitate Integrat al Spitalului Județean de Urgență Buzău” Cod SMIS 126730

130. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist, specialitatea medicină internă la Secția Medicină internă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău 

129. Stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău în mandatul 2020-2021

128. Organizarea și desfășurarea concursului de recrutare în vederea ocupării postului contractual de conducere vacant de Director adjunct, gradul II, cu normă întreagă la centrul Județean de Cultură și Artă Buzău și constituirea Comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor

127. Aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pt ocuparea funcției de manager persoană fizică al Spitalului Județean de Urgență Buzău

126. Încetarea raportului de serviciu al d-lui Foca Petrică Lucian, consilier achiziții publice, clasa I, grad prof. superior, gradația 5 la Comp. Achiziții publice, serviciul Achiziții publice și controale

125. Reluarea activitații d-lui Foca Petrică Lucian în funcția publică de execuție de consilier achiziții publice clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul achiziții publice, serv. Achiziții publice și controale

124. Modificarea raportului de serviciu al d-lui Lungu Marcel prin transfer în interesul serviciului de la Instituția Prefectului- județul Buzău, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior gradația 5 la Comp. relații publice și secretariat ATOP 

123. Participarea Consiliului Județean Buzău la desfăsurarea unor acțiuni dedicate zilei internaționale a Copilului- 1 iunie

122. Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii priv. actualizarea expertizei tehnice, actualizarea DALI și întocmire pr. tehnic pt obiectivul de investiții. Modernizare drumuri județene pt acces Vulcanii Noroioși DJ 102F și DJ220A Sătuc-Policiori-Vulcanii Noroioși, jud. Buzău

121. Acordarea unui ajutor financiar de urgență în beneficiul d-lui Ciolan Liviu Mihail

120. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii mai 2021

119.  Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021

118. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021

117. Modificarea și actualizarea componenței echipei de management a proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”

116. Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale doamnei Șulă Steliana

115. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară din data de 11 mai 2021

114. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2021

113. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă de medie specialist, specialitatea gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență

112. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic rezident ultimul an, confirmat în specialitatea urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

111. Prelungirea detașării d-lui Sârbu Cristinel- Victor, consilier gradația 5 la Cabinet consilieri ai președintelui CJ Buzău, la unitatea de management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației

110. Aprobarea alocării unor sume destinate finanțării activității cluburilor sportive de drept public și privat înființate pe raza UAT- județul Buzău în anul 2021

109. Constituirea echipei de management a proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în contextul pandamiei de COVID-19”

108. Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2021

107. Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul ”Modernizare tronsoane de drumuri județene: DJ 203G Sărata Monteoru- Leiculești- Izvoru, km 17+100- km 31+865 și DJ 100H Tisău- Haleș, km 24+340- km 30+ 500 Județul Buzău”

106. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință ordinară a lunii aprilie 2021 în data de 29.04.2021

105. Aprobarea sumei de 40.000 de lei de la bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2021 în vederea marcării Sărbătorilor Tradiționale de Paști

104. Modificarea și completarea Anexei nr. 2 a formei inițiale a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

103. Aprobarea comisiei de examinare a candidaților înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant cu normă întreagă, de medic specialist, specialitatea chirurgie generală la Secția Chirurgie generală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

102. Aprobarea rezultatului evaluării anuale (a 3 a evaluare) a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

101. Aprobarea rezultatului evaluării anuale (a 3 a evaluare) a managementului la teatrul ”George Ciprian” Buzău

100. Aprobarea rezultatului evaluării anuale (a 3 a evaluare) a managementului la biblioteca județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău

99. Aprobarea rezultatului evaluării anuale (a 3 a evaluare) a managementului Muzeul Județean Buzău

98. Completarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 30/2019 pentru modificarea și completarea Programului de Achiziții Publice al Proiectului ”Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în mun. Buzău, bd. Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înființării Centrului muzeal I.C. Brătianu- forma actualizată III”

97. Completarea Anexei nr. 2 a formei inițiale a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

96. Modificarea Anexei nr. 3 a Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr. 173/19.07.2018 pentru aprobarea formei actualizate I a Programului de Achiziții Publice al proiectului ”Eficientizarea energetică a clădirii Dermato Venerice- comp. al Spitalului Județean de Urgență Buzău ”

95. Aprobarea susținerii de la bugetul Județului Buzău 2021 a cheltuielilor cu serviciile funerare pentru funcționarul public Călin Nicoleta

94. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Tănăsoiu Aurelia

93. Modificarea prevederilor art. 2, aliniat (3) ale Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 80/29.03.2021

92. Constatarea încetării de drept a raportului de serviciu a d-nei Călin Nicoleta- Georgiana, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul buget, impozite, taxe- Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean prin deces

91. Trecerea la gradația 4 a d-nei Haret Ioanina Loredana, consilier, clasa I, gradația profesional superior, gradația 3, la Serviciul urbanism, autorizări și planificări, Direcția pentru amenajare teritorială și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

90. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară, joi 08 aprilie 2021

89. Angajarea d-nei Tănase Alice- Liliana, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 4 la Cabinet consilieri președinte

88. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată, vineri 02 aprilie 2021 ora 10:00

87. Numirea d-lui Ioniță Valentin în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal , gradația 1 la Biroul disciplină în construcții- DATU din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

86. Numirea d-nei Voicu Lucica-Cristina  în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Serviciul managementul proiectelor-DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar

85.Elaborarea documentației și monitorizarea derulării procedurii de atribuire a contractelor de servicii publice de transport rutier județean de călători, cu valabilitate ulterior datei de 31.12.2021

84. Aprobarea continuării activității d-lui Bănaru Ion, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, la Serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU

83. Aprobarea continuării activității d-nei Mateeșescu Verginia-Petria, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, la Compartimentul strategii, programe, prognoze și dezvoltare rurală- DDR

82.Aprobarea Planului anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici în anul 2021 și a Planului de măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

81. Prelungirea duratei Contractului de Management al d-lui Damian Claudiu-Constantin în funcția de Manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău

80. Numirea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizare DJ220, km.87+400-93+700, Valea Salciei – Sărulești, județul Buzău”

79. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată, marți 30 martie 2021 ora 10:00

78. Organizarea procedurii de achiziție publică – Licitație deschisă, fără etapă finală de licitație electronică-care să se finalizeze cu atribuirea unui Acord cadru și a unor contracte subsecvente de prestări servicii de cadastru, măsurători topografice pentru întocmirea documentațiilor de carte funciară a drumurilor județene, terenuri și construcții din domeniul public al județului Buzău, aflate în administrarea Consiliului Județean Buzău

77. Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău

76. Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la teatrul  ”George Ciprian” Buzău

75. Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Biblioteca Județeană “Vasile Voiculescu” Buzău

74. Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului Muzeul Județean Buzău

73. Respingerea cererii de schimbare pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Ghițău Gina

72. Prelungirea preluării prin detașare a d-lui Staicu Constantin, de la Societatea Domenii Prest Serv SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 2 la Serviciul administrativ și protocol- Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

71. Completarea Anexei nr.1 și a Anexei nr.2 a formei inițiale a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

70. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința lunii martie 2021 în data de 25.03.2021

69. Numirea Comisiei de recepție finală la obiectivul „ Refacere DJ 204 L, km 8+000-13+000, Buda-Spidele, județul Buzău” și „ Refacere DJ 220, km 58+000-70+000, Murgești- Pardoși-Buda, județul Buzău”

68. Desemnarea unui reprezentant al Consiliului Județean Buzău în Comitetul de masiv din Grupa de munți sudică

67.Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Simion Adriana-Larissa

66. Organizarea procedurii de achiziție publică – Negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractului ” Execuție lucrări pentru asigurarea utilităților necesare clădirii Dermato-Venerice- compartiment al Spitalului Județean de Urgență Buzău-instalație de gaze naturale”

65.Aprobarea Regulamentului Consiliului Județean Buzău privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date în cadrul Consiliului Județean Buzău și aprobarea procedurilor de sistem corespunzătoare

64. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui doamnei Untea Sonica

63. Aprobarea casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău

62. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant, cu normă întreagă, de farmacist specialist, specialitatea farmacie clinică, la Farmacia din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău

61. Numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor la contractul nr.46/12790/2020 – ”Lucrări de covoare asfaltice pe drumuri județene din județul Buzău”

60. Trecerea la gradația 3 a doamnei Rădulescu Mădălina, inspector de specialitate, grad IA, gradația 2 la Compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu – DAPI și stabilirea salariului de bază brut

59. Trecerea la gradația 3 a doamnei Bogdan Raluca-Adina, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Serviciul Resurse umane și management unități sanitare și stabilirea salariului de bază brut

58. Trecerea la gradația 3 a doamnei Agapi-Dumbravă Mihaela, inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Compartimentul investiții edilitare – DAPI și stabilirea salariului de bază brut

57. Trecerea la gradația 5 a doamnei Manea Monica Claudia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Compartimentul informații publice și secretariat ATOP – Biroul colaborare și coordonare instituții și servicii publice – DJAPL și stabilirea salariului de bază brut

56. Măsuri pentru valorificării masei lemnoase pe picior, de pe aliniamentele amplasate în zona drumurilor județene DJ 216 (km 0+000-7+900, DN 22 Lunca Măcrina), DJ 203H (km 10+000-25+500, Topliceni-Buda-Al. Odobescu) și DJ 203P (km 0+000-2+800, Rubla-Rîmnicelu)

55. Aprobarea casării unor obiecte de inventar aflate în patrimoniul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău

54. Modificarea Dispoziției nr.45/2021 privind aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant, cu normă întreagă de medic specialist, specializarea radiologie și imagistică medicală la Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală – Spitalul Județean de Urgență Buzău

53. Angajarea domnului Grigoraș Cosmin-Ovidiu, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2, la Cabinet consilieri ai vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău

52. Preluarea prin detașare a doamnei Stanciu Mădălina de la Societatea ”Domenii Prest Serv” SRL Buzău, în funcția de inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2 la Biroul gestiuni și aprovizionare – Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

51. Numirea doamnei doctor Meleru Andreea Daniela, medic primar, specialitatea medicina muncii la Cabinet medicina muncii – Ambulatoriul integrat cu cabinete de specialitate, în funcția de Director medical interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău

50. Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a funcționarilor publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor

49. Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al domnului Gheorghe Dan, șofer I, gradația 5 la serviciul administrativ și protocol – Direcția economică prin pensionare pentru limită de vârstă

48. Organizarea de activități dedicate zilelor de 1 – 8 Martie 2021

47. Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului ”Execuție lucrări pentru asigurarea utilităților necesare clădirii Dermato-Venerice – compartiment al Spitalului Județean de Urgență Buzău – instalație gaze naturale

46. Completarea Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

45. Aprobarea comisiei de examinare a candidatului înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant, cu normă întreagă, de medic specialist, specialitatea radiologie și imagistică medicală la Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală – Spitalul Județean de Urgență Buzău

44. Numirea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor la obiectul Lucrări de deviere și relocare rețea telefonie pentru obiectivul de investiții ”Modernizare DJ 203K, km 38+000-75+000, Mărăcineni-Podu Muncii, județul Buzău

43. Modificarea Anexei nr. 3 a HCJ nr. 173/2018 pentru aprobarea formei actualizate I a Programului de Achiziții Publice al proiectului „Eficientizarea energetică a clădirii Dermato-Venerice- compartiment al spitalului Județean de Urgență Buzău”

42. Convocare Consiliul Județean Buzău în ședința ordinară a lunii februarie 2021 în data de 25 februarie 2021

41. Decontarea cheltuielilor aferente transportului din comuna Cochirleanca la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru d-na Ion Andreea Luiza, student voluntar pe perioada stării de alertă

40. Trecerea la gradația 2 a dnei Căprăruș Adriana, consilier, grad I A, gradația 1 la Compartiment sisteme de gestionare a deșpeurilor-DAPI și stabilirea salariului de bază lunar

39. Revocarea Dispoziției nr. 34/2021 privind aprobarea procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public rutier județean de persoane prin curse regulate pe traseul cod 030-Buzău Autogara Marghiloman- Robeasca

38. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui Ușurelu Robert Alexandru

37. Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul „Lucrări de deviere și relocare rețea telefonie pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 203k, km 38+000 -75+000, Mărăcineni- Podu Muncii, județul Buzău”

36. Aprobarea casării unor mijloace fixe și licențe aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” Buzău

34. Aprobarea procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public rutier județean de persoane prin curse regulate pe traseul județul cod 030- Buzău Autogară

33. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară, joi 11 februarie 2021

32. Aprobarea casării unor obiecte de inventar aflate în patrimoniul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău

31. Trecerea la gradația 4 a d-lui Brătucu Constantin Marius, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3, la Compartimentul administrativ domeniu public și privat DAPI și stabilirea salariului de bază lunar brut

30. Desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Buzău pentru monitorizarea, derulării contractului de prestări servicii nr. 15183/157/2020 perfectat pentru realizarea responsabilităților autorității publice județene privind protecția datelor cu caracter personal

29. Numirea d-nei Iordache Alina-Elena în funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass-media și stabilirea salariului de bază

28. Numirea d-lui Blaga Costel-Laurențiu în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 5 la Biroul de transport public DAPI, și stabilirea salariului de bază lunar

27. Transmiterea din patrimoniul județului Buzău a unor bunuri mobile achiziționate în cadrul proiectului „Implementare soluții de e-guvernare la nivelul județului Buzău, pentru eficientizarea serviciilor publice oferite către cetățeni” implementat de către Consiliul Județean Buzău

26. Transmiterea din patrimoniul Județului Buzău a unor bunuri mobile achiziționate în cadrul proiectului „ Crearea infrastructurii necesare pentru gestiunea electronică a registrului agricol și a altor activități specifice în județul Buzău  ” implementat de către Consiliul Județean Buzău

25. Completarea Anexei nr.2a a formei inițiale a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021

24. Desemnarea împuterniciților cu semnătură „pentru desemnarea Consiliului Județean Buzău” în condițiile în care acesta se află în situații de absență motivată precum și pentru utilizarea semnăturii electronice a Președintelui Consiliului Județean Buzău

23. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii ianuarie 2021

22. Delegarea unor atribuții ale Președintelui Consiliului Județean Buzău, domnului Rache Aurelian-Felix

21. Delegarea unor atribuții ale Președintelui Consiliului Județean Buzău, domnului Vicepreședinte Petre Adrian-Robert

20. Delegarea calității de ordonator principal de credite a Președintelui Consiliului Județean Buzău

19. Desemnarea reprezentanților comunității locale în componența Autorității de Ordine Publică a județului Buzău

18. Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul „Reabilitare clădire strada Transilvaniei nr. 403- desființare corpuri C3 și C4- Strada Transilvaniei, nr. 403 Municipiul Buzău”

17. Stabilirea imputerniciților Președintelui Consiliului Județean Buzău pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice

16. Organizarea procedurii de licitație deschisă pentru achiziționarea serv. de dezvoltare și implementare al unui sistem informatic integrat cu infrastructura IT hardware și software aferentă și servicii de retrodigitalizare documentației din arhivă pentru Consiliul Județean Buzău în cadrul proiectului „Planificare strategică- servicii pentru cetățeni- Cod SIPOCA 794”

15. Menținerea indemnizației lunare brute a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, domnul Rache Aurelian Felix, la nivelul aferent lunii decembrie 2020

14. Menținerea indemnizației lunare brute a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, domnul Petre Adrian Robert, la nivelul aferent lunii decembrie 2020

13.  Menținerea indemnizației lunare brute a Președintelui Consiliului Județean Buzău, domnul Neagu Petre Emanoil, la nivelul aferent lunii decembrie 2020

12. Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului „Execuție lucrări pentru asigurarea utilităților necesare clădirii Dermato Venerice Compartiment al Spitalului Județean de Urgență Buzău- instalație gaze naturale”

11. Numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul „Modernizare DJ 203A, km 55+900- 60+000, Amara-Stăvărăști- limita Județ Brăila, județul Buzău”

9. Angajarea d-lui Badea Sebastian cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consilieri Președinte

8. Aprobarea continuării activității d-nei Miftode Mirela Ortansa, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5 la Compartimentul relații internaționale, DDR din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău

7. Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Necula Cristina- Cătalina, consilier, clasa I, grad profesional debutant, gradația 2 la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unități subordonate, pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani

6. Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Pîrvu Mihaela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la compartimentul Unitatea județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu, pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

5. Angajarea d-rei Marinescu Mălina Andreea cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte

4. Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată, luni 18 ianuarie 2021

3. Aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitului secțiunii de dezvoltare stabilit în anul 2020

2. Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Căliment Mădălin Narcis Andrei

1. Modificarea anexei 3 a HCJ Buzău nr. 173/19 iulie 2018 pentru aprobarea formei actualizate I a Programului de Achiziții Publice al proiectului „Eficientizare energetică a clădirii Dermato Venerice- compartiment al spitalului Județean de Urgență Buzău”

 

2020

382 Aprobarea efcetuării concediilor de odihnă pentru personalul din cadrul Consiliului Județean Buzău pe anul 2021
381 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Execuție lucrări suplimentare de consolidare aferente obiectivului de investiții „ Modernizare Dj204C km 60+000- 84+500, limita jud. Vrancea- Bisoca-Sărulești-Vintilă Vodă, jud Buzău”
380 Trecerea la gradația 3 a d-lui Grigore Iulian- Florentin consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la compartimientul achiziții directe și contracte , Serviciul achiziții publice și contracte și stabilirea salariului de bază brut
379 Trecerea la gradația 5 a d-lui Găzdaru Florin Ștefan consilier achiziții publice, clasa I, gradul profesional superior, gradația 4 la compartimentul Achiziții directe și contracte , Serviciul Achiziții Publice și Contracte și stabilirea salariului de bază
378 Trecerea la gradația 4 a d-nei Petre Gabriela Alina, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la compartimentul Unitatea Județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu- DAPI și relații publice și stabilirea salariului de bază brut
377 Trecerea la gradația 3 a dnei Ionescu Lăcrămioara Ionela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la Serviciul managementul documentelor și relații publice și stabilirea salariului de bază brut
375 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2020
374 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-lui Foca Petrică-Lucian, consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la compartimentul achiziții publice, Serviciul Achiziții Publice și contracte
373 Aprobarea continuării activității doamnei Popovici Maria, șef serviciu urbanism, autorizări și planificare teritorială, Direcția pentru amenajare teritorială și urbanism din cadrul aparatului de specilitate al Consiliului Județean Buzău
372 Reluarea activității d-lui Foca Petrică-Lucian în funcția publică de execuție de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul achiziții publice și contracte ca urmare a încetării suspendării raportului de serviciu
371 Aprobarea continuării activității domnului Mocanu Nicolae, auditor clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Biroul audit public intern din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
370 Modificarea raportului de serviciu al dlui Brătucu Constantin Marius, prin transfer în interes de serviciu de la UAT Pietrosele jud. Buzău, aparatul de specialitate al primarului, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3, la compartimentul administrație domeniului public și privat- Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
369 Prelungirea duratei Contractului de Management al d-lui Damian Claudiu-Constantin în funcția de Manager al Spitalului Județean de Urgență
368 Numirea d-lui Mocăniță Claudiu-Emilian în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradația 2 la serviciul promovare și dezvoltare a turismului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar
367 Numirea d-nei Bogdan Raluca- Adina în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradația 2 la Serviciul resurse umane și Managementul unității sanitare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar
366 Numirea d-nei Buga Anișoara în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradația profesional superior, gradația 5 la Biroul de transport public, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovare
365 Numirea d-nei Mihalache Cristina în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 3 la Serviciul Contabilitate, financiar, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar
364 Numirea d-nei Vrînceanu Simona-Daniela în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 2 la Serviciul Contabilitate-financiar, Direcția  economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin promovarea în grad profesional și stabilirea salariului de bază lunar
363 Aprobarea continuării activității d-nei Crăciun Maria, referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior, gradația 5 la compartimentul calitate, informații clasificate și protecția datelor cu caracter personal din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
362 Aprobarea formei inițiale a Programului de Achiziții Publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2021
361 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată, miercuri 23 decembrie 2020 ora 9:30
360 Completarea Anexei nr. 1 și Anexei nr.2 la Programul anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pe anul 2020
359 Aprobarea casării mijlocului fix „ATV LINHAI V TWIN EFI aflat în patrimoniul Consiliului Județean Buzău”
358 Completarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 190/14.07.2016 pentru stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău în mandatul 2016-2020, cu modificările ulterioare
357 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
356 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul „Intervenție de urgență pentru diminuarea efectelor produse de precipitațiile abundente din perioada 22-25 iulie 2017” lot2- DJ 102F, km 15-500
355 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul „Intervenție de urgență pentru diminuarea efectelor produse de precipitațiile abundente din perioada 22-25 iulie 2017” lot1- DJ 102F, km 16+800-16+920
354 Numirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor la obiectivul „Modernizare drum județean DJ 103P tronson km 3+900- 5+500, Chiojdu, jud. Buzău”
353 Numirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor la obiectivul „Restabilirea circulației pe DJ 102C, km 37+800, sat Buda-Crăciunești, comuna Cislău, jud. Buzău”
352 Constituirea echipei de lucru pentru implementarea și monitorizarea Proiectului „Înființare Sistem Inteligent de Distribuție Gaze naturale în comunele Smeeni-satele apărținătoare Albești, Bălaia, Călțuna, Moisica, Smeeni, Udați-Lucieni, Udați-Mânzu și Gherăseni- satele aparținătoare- Gheresăni și Sudiți, jud. Buzău”
351 Aprobarea continuării activității doamnei Pătrățanu Valerica, consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la compartimentul strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală, Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
350 Aprobarea continuării activității d-nei Oprea Camelia, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Buget, impozite, taxe evidențe patrimoniu și monit. unit. sub.- Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
349 Aprobarea continuării activității doamnei Lungu Aneta, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Serviciul resurse umane și managementul unități sanitare din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
348 Angajarea doamnei Gheorghe Daniela-Elena cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 3 la Cabinet consilieri vicepreședinte
347 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
346 Aprobarea Planului de audit public intern al Consiliului Județean Buzău pe anul 2021 și a planului multiannual de audit public intern pentru anii 2022-2024
345 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii decembrie 2020
344 Numirea comisiei de recepție finală la obiectivul „Refacere pod pe DJ 220, km 60+500, peste pârâul Câlnău” județul Buzău
343 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propria al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
342 Privind numirea reprezentantului Președintelui Consiliului Județean Buzău în consiliul Administrație al Spitalului Județean de Urgență Buzău
341 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui Ghinicel Ion
340 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui d-nei Tabară Constanța
339 Privind trecerea la gradația 5 a domnului Blagă Costel Laurențiu, consilier, clasa I, gradul profesional debutant, gradația 4, la Biroul de transport public DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază brut
338 Numirea Comisiei pentru recepția finală a lucrărilor la obiectivul de investiții „Restabilire circulație și refacere DJ204C, km 81+200, comuna Sărulești, județul Buzău
337 Angajarea d-lui Lupu Doru, cu contract individual de muncă pe durată determinate, în funcția contractuală de execuție de consilier, la Cabinet consiglieri vicepreședinte
 336  Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Dumitrache Ioana-Roxana, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 1 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal
335 Completarea Anexei nr. 2 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău
334 Reluarea procedurii de achiziție publică de dotări în cadrul proiectului “Dotarea Ambulatoriului de specialitate Integrat Spitalului de Urgență Buzău”
333 Respingerea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie și al prenumelui purtat de domnul Tăbleț Valentin
332 Stabilirea indemnizației lunare brute a Vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, în mandatul 2020-2024, domnul Rache Aurelian
331 Stabilirea indemnizației lunare brute a Vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, în mandatul 2020-2024, domnul Petre Adrian- Robert
330 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară în data de 3 decembrie 2020
329 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnișoara Ioniță Cătălina Mihaela
328 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Tomoiu Găinuse Gheorghe
327 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Olteanu Ionuț- Leonard
326 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
325 Completarea Anexei nr. 1 si a Anexei nr. 2 a Programului de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău
324 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
323 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul “Repoziționare gard pe limita de proprietate între punctele 15 și 16 din PAD- imobil Maternitate Nouă- Strada Victoriei nr. 18 Municipiul Buzău”
322 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui domnișoarei Andrei Aurica
321 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii noiembrie 2020
320 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pentru anul 2020
319 Aprobarea continuării activității doamnei Stoicescu Cornelia, consilier, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli personal din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
318 Completarea anexei nr. 2 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
317 Angajarea domnului Frățilă Razvan-Ionuț cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consiglieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău
316 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a funcționarilor publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate și constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor
315 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pentru anul 2020
314 Împuternicirea directorului executiv DGASPC Buzău pentru semnarea Contractului de finanțare a proiectului “Anticameră pentru viață ” promovat în cadrul POCU 2014- 2020- Axa prioritară 4- Incluziunea socială și combaterea sărăciei
313 Detașarea domnului Sârbu Cristinel-Victor, consilier, gradația 5 la Cabinet consilieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău, la Unitatea de management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării
312 Completarea Anexei nr.2 a Programului annual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
311 Numirea domnului Stoica Marcel Alexandru în funcția de Administrator public
310 Angajarea doamnei Suditu Alexandra, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2 la Cabinet consilieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău
309 Angajarea doamnei Dumitrache Daniela- Camelia, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 3 la Cabinet consilieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău
308 Suspendarea raportului de serviciu al doamnei Dumitrache Daniela-Camelia, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 3 la Serviciul Promovare si dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass-media la inițiativa funcț. public
307 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări “Lucrări de amenajare teren-curte interioară la centrul Militar, județul Buzău, strada Bistriței, nr. 45, municipiul Buzău” pentru obiectivul “Construcție modulară de tip container- Centrul Militar”
306 Trecerea la gradația 4 a domnului Mihalache Constantin Lazăr, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la compartimentul Administrarea Rețea IT și suport tehnic, Direcția Economică și stabilirea salariului de bază lunar
305 Numirea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Consolidare zonă alunecătoare  DJ 203M, km 11+520-11+680, comuna Topliceni, județul Buzău
304 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
303 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie a minorului Drezoliu Ana Maria
302 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie a minorului Drezoliu Nicolae Andrei
301 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui doamnei Nicu Florica
300 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
299 Angajarea domnului Sârbu Cristinel-Victor, cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 5 la Cabinet consilieri ai președintelui Consiliului Județean Buzău
298 Încetarea raportului de serviciu al domnului Stoica Marcel- Alexandru, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Compartimentul autorizații , avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră – DAPI cu acordul părților
297 Suspendarea contractului individual de muncă al doamnei Cojocaru Cătălina-Crenguța, inspector de specialitate, grad profesional I, gradația 3prin numirea la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, prin acordul părților
296 Aprobarea încadrării activelor fixe care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 276/2013 aflate în proprietatea Liceului Tehnologic Special pentru copii cu Deficiențe Auditive Buzău la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar
295 Aprobarea casării mijlocului fix “ATV Motorbike MBT KVF 750“ aflat în patrimoniul Consiliului Județean Buzău, în gestiunea ISU Buzău și a unor obiecte de inventor din gestiunea în afara bilanțului Consiliului Județean Buzău în custodia SC Domenii PREST SRV SRL
294 Stabilirea indemnizației lunare brute a Președintelui Consiliului Județean Buzău în mandatul 2020-2024, domnul Neagu Petre- Emanoil
293 Modificarea unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020
292 Delegare, pe durată determinată, a unor atribuții ale Președintelui Consiliului Județean Buzău către secretarul General al județului Buzău
291 Reluarea activității doamnei Dumitrache Daniela-Camelia consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 3 la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare internațională și mass media, ca urmare a încetării suspendării raportului de serviciu
290 Reluarea activității domnului Stoica Marcel Alexandru consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la Compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră-DAPI, ca urmare a încetării suspendării raportului de serviciu
289 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a domnului Stanciu Bogdan Florin, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 1 la Cabinet consilieri vicepreședinte
288 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a doamnei Suditu Georgiana-Alina, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2 la Cabinet consilieri vicepreședinte
287 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a domnului Lupu doru, în funcția contractuală de execuție de consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte
286 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a doamnei Gheorghe Daniela-Elena, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 3 la Cabinet consilieri vicepreședinte
285 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a doamnei Tescaru Daniela- Diana, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 4 la Cabinet consilieri președinte
284 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a doamnei, Suditu Alexandra, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2 la Cabinet consilieri președinte
283 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a domnului, Stoica Marcel- Alexandru, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2 la Cabinet consilieri președinte
282 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată a domnului, Sârbu Cristinel- Victor, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 5 la Cabinet consilieri președinte
281 Constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată al doamnei Dumitrache Daniela-Camelia în funcția contractuală de execuție de consilier I A, gradația 3 la Cabinet consilieri președinte.
280 Constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al domnului Stefan Luigi, auditor, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Biroul audit public, intern din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău prin deces
279 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului “Proiect Tehnic și Execuție de lucrări “Lotul 1- Refacere pod pe DJ 103P la km 4+35 Comuna Chiojdu, județul Buzău“,“ Lotul 2- Refacere pod pe DJ 103P la km. 5+000 Comuna Chiojdu“,“ Lotul 3- Refacere pod pe DJ 103P la km 5+500 Comuna Chiojdu , județul Buzău“
278 Încetarea detașării domnului Sârbu Cristinel-Victor, consilier, gradația 5 în cadrul Cabinetului consilieri președinte la Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitate- Ministerul Educației și Cercetării.
277 Modificarea anexei nr. 1 și completarea anexei nr.2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
276 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pentru anul 2020
275 Desemnarea împuterniciților cu verificarea existentei obligațiilor de plată aferente proiectelor din cadrul POIM, 2014-2020, Axa prioritară 9 “Protejarea sănătății populației în contextual pandemiei cauzate de COVID 19, ob. specific 9.1 Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19“
274 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale
273 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului “Furnizare Energie Electrică și Gaze Naturale“
272 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Haralambie Elena, consilier, grad professional principal, gradația 3 la Serviciul managementul documentelor și relații publice- DJAPL
271 Modificarea Programului de achiziții Publice al proiectului “Eficientizare energetică a clădirii Dermato Venerice- compartiment al Spitalului Județean de Urgență Buzău“
270 Modificarea și completarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr.2 a Programului anual de achiziții publice ale Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
269 Numirea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectul Eliminare apă în exces din corpul drumului pentru “Modernizare DJ220, km 87+400- 93+700, Valea Salciei- Sărulești, județul Buzău.
268 Convocare Consiliul Județean Buzău în ședința ordinară
267 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pentru anul 2020
266 Desemnarea unor funcționari publici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în organisme electorale pentru desfăsurarea alegerilor parlamentare în anul 2020.
265 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(a doua evaluare) a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău
264 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(a 2 a evaluare) a managementului la teatrul “George Ciprian“ Buzău
263 Aprobarea rezultatului evaluării anuale(prima evaluare) a managementului la Biblioteca Județeană “Vasile Voiculescu” Buzău
262 Aprobarea rezultatului evaluării anuale (a 2 a evaluare) a managementului la Muzeul Județean Buzău
261 Completarea Dispoziției Președintelui Consililiului Județean Buzău nr.190/2016 pentru stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău în mandatul 2016-2020, cu modificările ulterioare
260 Aprobarea Programului Anual de Achiziții publice al proiectului „ Asigurarea de echipamente și materiale de protecție pentru Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19- Cod SMIS 2014+138373
259 Aprobarea Programului Anual de Achiziții publice al proiectului „ Asigurarea de echipamente și materiale de protecție pentru personalul și beneficiarii serviciilor publice de asistență socială furnizate de DGASPC Buzău pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19- Cod SMIS 2014+139506
258 Trecerea la gradația 4 a doamnei Mitran carmen Adriana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3la Serviciul Contabilitate financiar, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază lunar
257 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău.
256 Modificarea raportului de serviciu al doamnei Grigore Cristinela- Mirela, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice DJAPL
255 Modificarea raportului de serviciu al doamnei Iuga Alina, consilier clasa I, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul documentelor și relații publice, DJAPL
254 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2020
253 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru achiziționarea serviciului de furnizare a infrastructurii IT, pe loturi, în cadrul proiectului “Planificare strategică, simplificare administrativă și optimizare a unor servicii pentru cetățeni la nivelul județului Buzău” cod SIPOCA 794, COD MYSMIS 2014+136038
252 Constituirea Comisiei centrale și a subcomisiilor de inventariere a bunurilor materiale și bănești aflate în patrimoniul Consiliului Județean Buzău
250 Acordarea unui ajutor de urgență (înmormântare) d-lui Banu Nicolae
249 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
248 Majorarea salariului de bază lunar al d-nei Chivulescu Gina, Manager gradul II, la teatrul “George Ciprian” Buzău, pentru nominalizarea în echipa de proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile începând cu luna septembrie 2020.
247 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Colț Corina Maria
246 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea Acordului cadru 2021-2024 și a Contractelor subsecvente de furnizare carburant-motorină și benzină, pe bază de carduri.
245 Preluarea prin detașare a d-lui Staicu Constantin de la societatea “Domenii Prest Serv” SRL Buzău, în funcția de șofer I, gradația 2 la Servicul administrativ și protocol- Direcția Economică.
244 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de “Furnizare de echipamente și materiale de protecție pentru personae și benificiarii serviciului public de asistență social ap. DGASPC din Buzău pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19”
243 Asumarea de Consiliul Județean Buzău a premiilor ce se vor acorda la Turneul de tenis de câmp – Tennis Europa
242 Modificarea Anexei nr.1 a Programului de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
241 Aprobarea scoaterei din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe aflate în patrimoniul DJEP Buzău.
240 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Caraman Mioara
239 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al doamnei Braun Alexandra Gianina.
238 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorei Braun Adelina-Yasmina.
237 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în patrimoniul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.
236 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat al domnișoarei Ghiliftoiu Oana Maria.
235 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Aurică Bogdan.
234 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2020.
233 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința Ordinară a lunii septembrie 2020
232 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
231 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări „Eficientizarea energetică a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Buzău- municipiul Buzău, strada Horticolei, nr 56, Jud Buzău”.
230 Completarea anexei nr. 2a a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
229 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Întreținere curentă a drumurilor și podurilor județene pe timp de iarnă, prevenirea și combaterea poleiului și a înzăpezirii, perioada 2020-2022, zona Șețu.
228 Numirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor care fac obiectul contractului nr. 6/1356/2020- “Lucrări de covoare asfaltice pe drumuri județene din județul Buzău ”
227 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
226 Aprobarea continuării activității d-nei Pană Gabriela, consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială DATU
225 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2020.
224 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
223 Trecerea la gradația I a domnului Croitoru Claudiu Florinel, inspector, clasa I, gradul profesional asistent, la Biroul de Transport public, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea saliului de bază lunar.
222 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de Panaite Mirel Cosmin
221 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de d-na Panaite Lucica.
220 Completarea anexei nr. 1 și a anexei nr. 2 la Programul de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
219 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată, vineri, 28 august 2020.
217 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința extraordinară de îndată, în data de 20 august 2020.
216 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău, aprobat pe anul 2020
215 Completarea  Anexei nr.1 și modificarea și completarea Anexei nr.2a la Programul anual de achiziții publice  al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
214 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii pentru organizare cursuri de instruire pentru grupul țintă în cadrul proiectului  ” Planificare strategică, simplificare administrativă și optimizare a unor servicii pentru cetățeni la nivelul județului Buzău, în cadrul POCA/661/2/1, CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate”.
213 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău, aprobat pe anul 2020
212 Completarea Dispoziției Președintelui Consililiului Județean Buzău nr.190/2016 pentru stabilirea unor norme privind execuția bugetară a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean Buzău în mandatul 2016-2020
211 Acordarea unui ajutor de înmormântare d-nei Nițulescu Mihaela Carmen
210 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău, aprobat pe anul 2020
209 Aprobarea delegării atribuțiilor de manager al Bibliotecii Județene „ Vasile Voiculescu” Buzău pentru o perioadă determinată
208 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul„ Refacere pod pe DJ 102F, la km. 24+500, comuna Chiliile, județul Buzău”
207 Transmiterea din patrimonial Județului buzău a unor bunuri mobile achiziționate în cadrul proiectului
” Reabilitare Muzeul Județean Buzău” implementat de Consiliul Județean Buzău, către beneficiarul direct al acestora,  Muzeul Județean Buzău
206 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de „ Furnizare de echipamente și material de protecție pentru personalul și beneficiarii serviciilor de asistență social aparținând DGASPC pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19
205 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Corneciu Leocardia
204 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Dumitrache Violeta
203 Modificarea raportului de serviciu al d-nei Șulă Steliana, consilier, cls I, grad professional superior gradația 3 la Compartimentul informații publice și secretariat ATOP- Biroul de coordonare și colaborare instituții și servicii publice – DJAPL
202 Convocarea  Consiliului Județean Buzău ședință extraordinară în data de 058.08.2020
201 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor  pentru Lucrări suplimentare  pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului de investiții  „ Construcție modulară de tip container cu funcțiunea de Centrul Militar Județean”- Municipiul Buzău, strada Bistriței, nr.45
200 Numirea comisiei pentru recepția  finală la obiectivul „ Intervenție de urgență pentru diminuarea efectelor produse de alunecarea de teren ce a afectat platforma drumului DJ 203L, km.34+260- Bozioru, județul Buzău”
199 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău, aprobat pe anul 2020
198 Numirea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul „ Reabilitre DJ 203A, km 15+000-22+000, Batogu-Murgești-Livada, județul Buzău”
197 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Sandu iuliana, consilier, clsI, grad professional superior, gradația 3 la Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice- DJAPL
196 Completarea  Anexei nr.1 la Programul anual de achiziții publice  al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020 actualizat prin HCJ nr.102/2020
195 Numirea Comisiei de recepție finală la obiectivul „ Reabilitre DJ 203H, km 0+000-16+000, Rm. Sărat- Buda, județul Buzău”
194 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări deviere și relocare rețele telefonice pentru obiectivul“Modernizare Dj 203K, km 38+000- 75+000 Mărăcineni- Podu Muncii, jud. Buzău”.
193 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor  „ proiectare și execuție lucrări pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului de investiții  „ Construcție modulară de tip container cu funcțiunea de Centrul Militar Județean”- Municipiul Buzău, strada Bistriței, nr.45
192 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de construire la obiectivul „ Construcție modulară de tip container cu funcțiunea de Centrul Militar Județean”- Municipiul Buzău, strada Bistriței, nr.45
191 Completarea  Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice  al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
190 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Furnizare autovehicul electric hibrid de tip monovolum
189 Constituirea Grupului de lucru pentru elaborarea documentațiilor și organizarea procedurilor de achiziții publice necesare implementării Master Plan- Dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor natural din județul Buzău, în baza împuternicirii ADI „ PROGAZ BUZĂU 2020”
188 Reluarea activității, după încetarea suspendării raportului de serviciu al doamnei Vrînceanu Simona – Daniela, consilier, clasa I, gradul professional principal, gradația 2 la Serviciul contabilitate financiar,  din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău Direcția Economică, pentru creștere copil până la 2 ani
187 Aprobarea casării mijlocului fix ” Dacia SR DHE4 Duster” aflat în patrimoniul Consiliului Județean Buzău
186 Modificarea și completarea Anexei nr.1 și completarea  Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice  al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
185 Aprobarea scoaterii din funcțiune/folosință, casarea unor mijloace fixe și obiecte de inventor aflate în patrimonial Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău
184 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale d-nei Lungu Elena – Rodica
183 Nominalizarea membrilor echipei de management și implementare a proiectului ”Eficientizare energetică a clădirii administrative C3 din incinta imobilului situate în B-dul N. Bălcescu nr.48 în cadrul POR 2014-2020, POR/2020/3/3.1/b/2/NE,SE, SM Axa prioritară de investiții 3.1, Op.B- Clădiri publice
182 Modificarea Dispoziției nr.117 privind organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrări pentru „refacere a protecției pilelor podurilor de la Vadu Pasii, com. Vadu Pasii” la ob. “Refacere pod peste râul Buzău, sat Vadu Pașii, com. Vadu Pașii ” jud. Buzău.
181 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Buzău 2021-2027 pentru un nou orizont de timp și pentru elaborarea Planului Strategic Instituțional 2021-2022 în cadrul proiectului  ” Planificare strategică, simplificare administrativă și optimizare a unor servicii pentru cetățeni la nivelul județului Buzău, în cadrul POCA/661/2/1, CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate”.
180 Completare Anexei nr.1 și a Anexei nr.2a a Programului anual de achiziții publice  al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020
179 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău, aprobat pe anul 2020
178 Convocarea  Consiliului Județean Buzău ședință ordinară a lunii iulie 2020
177 Detașarea d-lui Sârbu Cristinel-Victor, consilier președinte  din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău la Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării
176 Reducerea programului de lucru al doamnei Dumitrache Ioana-Roxana, consilier, clasa I, gradul profesional asistent gradația 1 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
175 Angajare d-lui Sârbu Cristinel-Victor, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 5, la Cabinet consilieri Președinte
174 Organizarea procedurii de achiziție publică de dotări în cadrul proiectului ” Dotare Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău”
173 Aprobarea scoaterii din funcționare/ folosință, casarea unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Teatrului “George Ciprian ” Buzău.
172 Numirea Comisiei de recepție a produselor furnizate conform contractelor de furnizare a echipamentelor și dotărilor medicale aferente obiectivului “Reabilitare structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău- etapa I- Modernizare și extindere bloc operator”.
171 Trecerea la gradația 4 a d-lui Sava Ion-Dan consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la serviciul Juridic-contencios-DJAPL și stabilirea salariului de bază lunar.
170 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii privind expertiza tehnică, actualizare DALI și proiect tehnic pentru obiectivul de investiții: Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Dj 203K (Vintilă Vodă-Plaiul Nucului), Jud. Buzău.
169 Trecerea la gradația 4 a d-nei Șulă Steliana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul informații publice și secretariat ATOP-DJAPL și stabilirea salariului de bază lunar.
168 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de întreținere curentă a drumurilor și podurilor județene pe timp de iarnă prevenirea și combaterea poleiului și a înzăpezirii, perioada 2020-2022.
167 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Lucrări de deviere și relocare rețea telefonie pentru obiectivul de investiții “Modernizare Dj 203K, km 38+000- 75+000 Mărăcineni- Podu Muncii, jud. Buzău”.
166 Modificarea Programului de Achiziții Publice al proiectului “Planificare Strategică, simplificare administrativă și optimizare a unor servicii pentru cetățeni, la nivelul județului Buzău”.
165 Prelungirea duratei contractului individual de muncă al d-lui Lupu Doru în funcția contractuală de consilier la Cabinet consilieri vicepreședinte.
164 Prelungirea duratei contractului individual de muncă al d-nei Suditu Georgiana Alina în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2 la Cabinet consilieri vicepreședinte.
163 Prelungirea contractului individual de muncă al d-nei Gheorghe Daniela-Elena în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 3 la Cabinet consilieri vicepreședinte.
162 Prelungirea duratei contractului individual de muncă al d-nei Tescaru Daniela-Diana în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 4 la Cabinet consilieri președinte.
161 Prelungirea duratei contractului individual de muncă al d-nei Dumitrache Daniela Camelia în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 3 la Consilieri cabinet președinte.
160 Prelungirea duratei contractului individual de muncă al d-lui Stoica Marcel Alexandru în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 2 la Cabinet consilieri președinte.
159 Prelungirea suspendării raportului de serviciu al d-nei Dumitrache Daniela Camelia, consilier clasa I, grad profesional asistent, gradația 3 la Serviciul promovare și dezvoltare a turismului , a imaginii județului, cooperare internațională și mass-media.
158 Prelungirea suspendării raportului de serviciu al d-lui Stoica Marcel Alexandru, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la compartimentul autorizații, avize, documentații și bază de date în infrastructura rutieră- DAPI, la inițiativa funcționarului.
157 Constituirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor de desființare construcții parazitare la obiectivul “Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în mun. Buzău, Bd-ul N. Bălcescu nr. 40, în vederea înființari centrului muzeal I.C Brătianu”.
156 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
155 Convocare Consiliul Județean Buzău în ședința ordinară a lunii Iunie 2020.
154 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii”Expertiză tehnică și DALI pentru consolidare terasamente și refacere DJ220, km 88+950-92+853, comuna Sărulești, jud. Buzău”.
153 Constituirea UIP “Asigurarea de echipamente medicale și materiale de protecție pentru Spitalul Județean de Urgență Buzău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neron Lupașcu pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19 în vederea aplicării în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020”.
152 Constituirea UIP “Asigurarea de echipamente și materiale de protecție pentru personalul DGASPC pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19 în vederea aplicării în cadrul Programului Op. Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 9: Protejarea Sănătății populației în contextual pandemiei de COVID-19”
151 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui Silivestru Sebastian Adrian.
150 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui purtat de minorul Cîrstea Daniel-Mihăiță-Valerică.
149 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pentru anul 2020.
148 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări”Eficientizarea energetică a centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Buzău- municipiul Buzău, strada Horticolei nr. 56”.
147 Nomenclatorul arhivistic pentru actele Consiliului Județean Buzău- forma actualizată.
146 Aprobarea pe cale administrativă a numelui de familie al d-lui Căcărează-Gheorghișor Marius-Catalin.
145 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
144 Angajarea d-lui Stanciu Bogdan-Florin, cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 1 la cabinet consilieri Vicepreședinte.
143 Aprobarea scoaterii din funcțiune/ folonsință, casarea unor mijloace fixe aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene “Vasile Voiculescu” Buzău.
142 Completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru 2020.
141 Aprobarea Regulamentului privind acordarea voucherilor de vacanță în format electronic în anul 2020 personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
140 Nominalizarea membrilor comisiei de selecție a ofertelor depuse în cadrul procedurii pentru achiziționarea serviciului de informare și publicitate și a achiziției publice de materiale consumabile pentru echipa de management a proiectului “Planificare strategică, simplificare administrativă și optimizare a unor servicii pentru cetățeni- SIPOCA 794”.
139 Constituirea Unității de implementare a Proiectului “Dotarea Spitalului jud. De Urgență pentru gestionarea crizei COVID-19 la nivelul județului Buzău” în vederea aplicării în cadrul Programului Operațional infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextual pandemiei COVID-19.
138 Aprobarea continuării activității d-lui Radulescu Marian, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Compartimentul administrare și investiții în infrastructura rutieră DAPI.
137 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Barbu Alina.
136 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale.
135 Trecerea la gradația 5 a d-lui Preda Tudor Vali consilier, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul managementul proiectelor, DDR și stabilirea salariului de bază lunar.
134 Numirea d-nei Dumitrașcu Aurelia-Adina în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal.
133 Numirea d-nei Pană Gabriela în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la Serviciul Urbanism, autorizări și planificare teritorială- DATU.
132 Numirea d-nei Moise Valentina în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Compartimentul Strategii programe, prognoze și dezvoltare rurală-DDR.
131 Numirea d-nei Petre Gabriela Alina în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Compartimentul Unitatea Județeană de monitorizare a serviciilor publice de mediu- DAPI.
130 Numirea d-nei Ion Diana-Theodora în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior , gradația 3 la compartimentul administrare domeniu public și privat, Direcția pentru administrarea patrimoniului și investiții.
129 Numirea d-nei Mihalache Tanța în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul contabilitate-financiar, Direcția economică.
128 Numirea d-nei Andrei Marilena în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 la serviciul contabilitate-financiar, Direcția economică.
127 Numirea d-nei Șulă-Steliana în funcția publică de execuție consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la compartimentul Informații publice și secretariat ATOP, Biroul coordonare și colaborare instituții și servicii publice, DJAPL.
126 Majorarea prevederilor veniturilor și cheltuielilor aferente derulării proiectelor cu finanțare externă nerambusabilă.
125 Aprobarea Programului de Achiziții Publice al Proiectului “Planificare strategică, simplificare administrative și optimizarea unor servicii pentru cetățeni, la nivelul Județului Buzău”.
124 Încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată al d-lui Sava George în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 4 la cabinet consilieri vicepreședinte din cadrul aparatului de specialitate al Cons. Jud. Buzău.
123 Aprobarea continuării activității d-nei Rădulescu Florica, șef serviciu, gradul II la Serviciul Resurse Umane și management unități sanitare.
122 Organizarea procedurii de achiziție publică, pentru atribuirea contractului de Lucrări de devieri/relocări conducte de apă pentru obiectivul de investiții “Modernizare Dj203K, km. 38+000- 75+000, Mărăcineni Podu Muncii, Jud. Buzău”
121 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința lunii mai, în data de 28 mai 2020.
120 Modificarea și completarea Anexei nr. 1 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
119 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
118 Reglementarea unor măsuri la nivelul Consiliului Județean Buzău pe perioada stării de alertă instituită la nivel național.
117 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrări pentru „refacere a protecției pilelor podurilor de la Vadu Pasii, com. Vadu Pasii” la ob. “Refacere pod peste râul Buzău, sat Vadu Pașii, com. Vadu Pașii ” jud. Buzău.
116 Aprobarea cumpărării directe de produse alimentare pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu în zona carantinată a satului Râmnicelu, com. Râmnicelu, jud. Buzău.
115 Acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru motive medicale domnișoarei Daniela Florentina Șerban.
114 Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al județului Buzău aprobat pe anul 2020.
113 Numirea Comisiei pentru recepția finală la obiectivul „Amenajare spații utile în clădirea Bibliotecii Județene Vasile Voiculescu Buzău prin proiectul- Program de investiții integrate pentru somaj- certitudinea unui viitor durabil  POSDRUM/125/5.1/S/126033, cod SMIS 51369”
112 Acordarea unui ajutor financiar de înmormântare d-lui Anton Badea Daniel.
111 Acordarea unui ajutor financiar domnului Mihai Laurențiu Gavrilă.
110 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui d-lui Coman Cristinel.
109 Actualizarea componenței echipei de implementare și monitorizare a proiectului “Planificare strategică, simplificare administrativă și optimizare a unor servicii pentru cetățeni la nivelul județului Buzău, în cadrul POCA/661/2/1, CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate”.
108 Modificarea anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
106 Acordarea unui ajutor financiar domnului Badea Valentin.
105 Stabilirea salariului de bază lunar al domnului Costache Bolocan Daniel, Manager, gradul II, la muzeul Județean Buzău.
104 Constituirea grupului de lucru pentru pregătirea și încheierea contractelor de serviciu publice de transport persoane la nivel județean în județul Buzău.
103 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău pe anul 2020.
102 Acordarea unui ajutor de înmormântare d-lui Cristea Adrian.
101 Reluarea activității după încetarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Mihalache Cristina, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 3 la Serviciul contabilitate-financiar, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an.
100 Acordarea unui ajutor de urgență domnului Popescu Romeo.
99 Aprobarea sporului de 15% doamnei Călin Nicoleta-Georgiana, consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 4, la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unității subordonate- Direcția  economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău pentru persoanele încadrate cu grad de handicap.
98 Încetarea majorării cu 10% a salariului de bază lunar al doamnei Călin Nicoleta-Georgiana, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, la Serviciul buget, impozite, taxe, evidență patrimoniu și monitorizare unității subordonate- Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, urmare a încetării exercitării controlului financiar-preventiv.
97 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Bunică Silvia.
96 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui purtat de domnul Mănoiu Gheorghe- Marian.
95 Modificarea articolului 4 din Dispoziția nr. 248/2019 privind organizarea și funcționarea controlului financiar preventiv propriu la autoritatea administrației publice județene.
94 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul “Reabilitare drum județean DJ203L, km 17+200- 29+400 Jud. Buzău”-extravilan și intravilan, comunele Pârscov și Cozieni.
93 Aprobarea sumei de 26.000 de lei de la bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2020 în vederea marcării sărbatorilor tradiționale de Paște.
92 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii aprilie 2020.
91 Suplimentarea sumei alocată prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 69/2020 și validată prin HCJ Buzău nr. 52/2020 din fondul de rezervă al bugetului județului Buzău în scopul continuării achiziției de produse necesare în prevenirea și combaterea COVID-19 în județul Buzău.
90 Trecerea la gradația 3 a domnului Radu Viorel, consilier, grad profesional I A, gradația 2 la Compartimentul sisteme de gestionare a deșeurilor- DAPI și stabilirea salariului de bază lunar.
89 Trecerea la gradația 5 a doamnei Radu Ioana, consilier juridic, grad profesional superior, gradația 4 la Serviciul juridic-contencios- DJAPL și stabilirea salariului de bază lunar.
88 Modificarea pe trimestre a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugata pentru echilibrarea bugetelor locale și a unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri- cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anu 2020.
87 Stabilirea serviciilor și lucrărilor care se vor realiza cu SC Domenii Prest Serv SRL Buzău.
86 Stabilirea împuterniciților Președintelui Consiliului Județean Buzău pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Legii nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale.
85 Organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării în grad profesional a funcționarilor publici de execuție din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău și constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor.
84 Aprobarea continuării activității domnului Bănaru Ion, consilier clasa I, gradul profesional superior, gradația 5 la Serviciul Urbanism, autorizări și planificări teritoriale, direcția pentru amenaj. teritoriale și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
83 Aprobare plan anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici în anul 2020 și a Planului de măsuri privind pregatirea profesională a funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
82 Completarea anexei nr.1 a Programului anual de achiziții publice a Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
81 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a prenumelui domnișoarei Oprea Giorgiana- Madona.
80 Angajarea domnului Bonciu Daniil, prin concurs cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția contractuală de conducere de șef de birou, gradul II la Biroul Gestiuni și aprovizionare, Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
79 Încetarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al domnului Bonciu Daniil, inspector de specialitate, gradul I A, gradația 5 la Biroul gestiuni și aprovizionări- Direcția economică din cadrul de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
78 Aprobarea acordării de subvenții pentru activități de asistență socială de la bugetul Județului Buzău în anul 2020 conform Legii nr. 34/1998.
77 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de Lucrări de deviere/relocări conducte apă pentru obiectivul de investiții “Modernizare DJ 203k, km 38+000- 75+000, Mărăcineni -Podul Muncii, Județul Buzău”.
76 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului << Elaborare documentație tehnico economice faza Proiect tehnic și executare lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții “Extindere și dotare Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău”, strada Stadionului nr. 7>>
75 Aprobarea achiziționării directe de servicii hoteliere pentru personalul medical și după caz nemedical implicat direct în combaterea pandemiei de COVID-19.
74 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capital ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
73 Completarea Dispoziției nr. 60/2020 pentru aprobarea alocării unor sume destinate finanțării activității cluburilor sportive de drept public și privat înființate pe raza UAT- Județul Buzău în anul 2020.
72 Stabilirea unor măsuri de urgență privind transportul de persoane prin servicii regulate la nivelul Județului Buzău.
71 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
70 Completarea Anexei nr. 1 și modificarea și completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
69 Aprobarea utilizării unei sume din fondul de rezervă al bugetului Județului Buzău 2020 pentru unele achiziții de obiecte și materiale necesare în prevenirea răspândirii COVID-19 în Județul Buzău.
68 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Mihai Lavinia-Narcisa.
67 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de domnul Mihai Vasile- Ionuț.
66 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie purtat de doamna Mihai Norica.
65 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii martie 2020.
64 Modificarea pe timestre a prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
63 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
62 Reglementarea unor măsuri la nivelul Consiliului Județean Buzău în contextul declarării stării de urgență prin Decret.
61 Respingerea solicitării formulate de Clubul Sportiv “Palatul Copiilor” Buzău pentru repartizarea sumelor necesare finanțării activităților sportive de șah.
60 Aprobarea alocării unor sume destinate finanțării activității cluburilor sportive de drept public și privat înființate pe raza unității Administrativ teritoriale a Județului Buzău în anul 2020.
59 Modificarea prevederilor unor aliniate în cadrul aceluiași titlu și capitol ale bugetului de venituri și cheltuieli proprii ale Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
58 Aprobarea unor măsuri organizatorice referitoare la activitatea personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, pentru combaterea răspândirii noului coronavirus(COVID-19)
57 Numirea Comisiei pentru recepția documentațiilor tehnice pentru obiectivele de investiții aflate în derulare, din compentența Direcției pentru administrarea patrimonului și investiții.
56 Constituirea Comisiei de soluționare a avertizorilor de integritate la nivelul Consiliului Județean Buzău.
55 Completarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău nr. 30/2019 pentru modificarea și completarea Programului de Achiziții Publice al proiectului “Restaurarea, conservarea și modernizarea imobilului situat în municipiul Buzău, bd-ul Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înființării centrului muzeal I.C. Brătianu”.
54 Constituirea Grupului de lucru pentru asigurarea suportului tehnic și logistic necesar desfașurării activităților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Progaz Buzău 2020.
53 Completarea Anexei nr. 2 a Programului anual de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pentru anul 2020.
52 Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.
51 Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la teatrul  ” George Ciprian” Buzău.
50 Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului la Biblioteca Județeană “Vasile Voiculescu” Buzău.
49 Numirea comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a secretariatului acestora pentru evaluarea anuală a managementului Muzeul Județean Buzău.
48 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al minorului Gal Sebastian- Alexandru.
47 Numirea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul “Modernizare DJ 203A Km 13+300-15+000, Mărgăritești-Batogu, județul Buzău”.
46 Desemnarea d-nei Bogdan Raluca- Adina, consilier, clasa I, grad profesional asistent, gradația 2 la SRUS-consilier de etică în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, potrivit prevederilor Cadrului Admininstrativ.
45 Trecerea la gradația 1 a d-lui Ioniță  Valentin, inspector, clasa I, grad profesional asistent la Biroul disiciplină în construcții – DATU și stabilirea salariului de bază lunar.
44 Trecerea la gradația 4 a d-nei Iuga Alina, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3, la Serviciul managementul documentelor și relații publice DJAPL și stabilirea salariului de bază lunar.
43 Trecerea la gradația 3 a d-nei Voicu Lucica Cristina, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Serviciul managementul proiectelor, Direcția de Dezvoltare Regională și stabilirea salariului de bază lunar.
42 Acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru motive medicale și sociale deosebite.
41 Modificarea prevederilor unor alineate în cadrul aceleiași titlu și capitol al bugetului de venituri și cheltuieli propriu al Județului Buzău aprobat pe anul 2020.
40 Modificarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 2 la programul de achiziții publice al Consiliului Județean Buzău pe anul 2020.
39 Organizarea și desfăsurarea concursului de recrutare în vederea ocupării postului contractual de conducere de Șef birou, gradul II- Biroul gestiuni și aprovizionare Direcția Economică și constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor.
38 Angajarea d-nei Dumitrache Daniela- Camelia, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier I A, gradația 3 la Cabinet consilieri președinte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
37 Suspendarea raportului de serviciu al d-nei Dumitrache Daniela Camelia, consilier clasa I, grad profesional asistent, gradația 3 la Serviciul promovare si dezvoltare a turismului, a imaginii județului, cooperare inter-instituțională si mass-media, la inițiativa funcționarului public.
36 Alocarea de la bugetul propriu al Județului Buzău pentru anul 2020 a unei sume aferente organizării de activități dedicate zilelor de 1-8 Martie.
35 Completarea Disp. Nr. 302/2018 privind stabilirea unor măsuri de organizare a controlului respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții.
34 Reluarea activității, după încetarea suspendării contractului individual de muncă al d-nei Rădulescu Mădălina, inspector de specialitate, gr. I A gradația 2 la Compartimentul Unitatea Județeană de monitorizare a serviciilor publice și de mediu.
33 Aprobarea suspendării raportului de serviciu al d-nei Păduraru Teodora-Elena, consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 2 la Serviciul salarizare, monitorizare cheltuieli de personal- Consiliul Județean Buzău.
32 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședința ordinară a lunii februarie 2020.
31 Actualizarea componenței Comisiei de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării Sistemului de control managerial intern la nivelul Consiliului Județean Buzău.
30 Numirea comisiei pentru recepția finală a lucrărilor pentru obiectivul ”Sistem de alimentare cu apă a comunelor de pe Valea Slănicului, județul Buzău- comunele Săpoca și Mărăcineni.
29 Trecerea la gradația 3 a d-nei Gîrboiu Andreea, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 2 la compartimentul relații internaționale- DDR.
28 Trecerea la gradația 2 a d-lui Blejeru Laurențiu consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 1 la compartimentul strategii, programe, prognoze si dezvoltare rurală- DDR.
27 Trecerea la gradația 4 a d-lui Toader Gabriel, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 la Biroul administrație publică, Direcția juridică și administrație publică locală.
26 Încetarea desemnării d-nei Lungu Aneta în calitatea de consilier de etică la nivelul Consiliului Județean Buzău.
25 Angajarea d-nei Tescaru Daniela-Diana, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 4 la Cabinet consilieri președinte, aparat propriu al Consiliului Județean Buzău.
24 Modificarea raportului de serviciu al d-lui Croitoru Claudiu-Florinel, inspector, clasa I, grad profesional asistent la compartimentul control, birou de transport public, DAPI din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
23 Valorificarea masei lemnoase pe picior, de pe aliniamentele: DJ 203A-km. 52+000- 60+000, Ghergheasa-Amara-Stăvărești, DJ 216- km. 0+000- 7+900, DN22, Lunca-Măcrina, DJ203H- km. 10+000- 25+500 Topliceni- Buda- Alexandru Odobescu, DJ 203P- km. 0+000- 2+800, Rubla-Rîmnicelu.
22 Stabilirea salariului de bază lunar a d-nei Rusen Cristina, Director financiar-contabil interimar la Spitalul Județean de Urgență.
21 Menținerea indemnizației lunare a d-lui Petre Adrian-Robert, Vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău la nivelul anului 2019.
20 Menținerea indemnizației lunare a d-lui Lungu Romeo-Daniel, Vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău la nivelul anului 2019.
19 Menținerea indemnizației lunare a d-lui Neagu Petre- Emanoil, Președinte al Consiliului Județean Buzău la nivelul anului 2019.
18 Angajarea d-lui Sava George, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în funcția contractuală de execuție de consilier, gradația 4 la Cabinet consilieri vicepreședinte din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău.
17 Constituirea echipei de implementare și monitorizare a proiectului în vederea aplicării în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă POCA/661/2/1, CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate.
16 Convocarea Consiliului Județan în ședința ordinară a lunii ianuarie 2020.
15 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului Achiziția de produse-dotare cu echipamente medicale pentru investiția ”Reabilitare structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău- etaj I- Modernizare si extindere bloc operator”, strada Stadionului, nr.7, Județul Buzău.
14 Reluarea activității, după încetarea suspendării contractului individual de muncă al d-nei Ardeleanu Andreea- Liliana, inspector de specialitate, grad I A, gradația 2 la Serviciul managementul documentelor și relații publice- DJAPL.
13 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Ciobanu Adrian, numit temporar în funcția de conducere de Director adjunct, grad II la Centrul Județean de Cultură si Artă Buzău.
12 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Oancea Ion- Cosma, Manager, gradul II la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.
11 Stabilirea salariului de bază lunar al d-lui Burlacu Sorin, Manager, gradul II, la Biblioteca Județeană ”V. Voiculescu” Buzău.
10 Convocarea Consiliului Județean Buzău în ședință extraordinară în data de 21 Ianuarie 2020.
9 Completarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă precum și condițiile de acordare a acestuia, pentru personalul din cadrul Teatrului ”George Ciprian” Buzău- funcții specifice familiei ocupaționale ”Administrație” precum și pentru Managerul instituției ei.
8 Organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări ”Eficientizarea energetică a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Buzău, municipiul Buzău, strada Horticolei

nr. 56.

7 Trecerea la gradația 2 a d-nei Giurgea Ioana, inspector de specialitate, gradul profesional I A, gradația 1 la Serviciul managementul proiectelor- Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău si stabilirea salariului de bază lunar.
6 Trecerea la gradația 5 a d-nei Ungureanu Adriana-Monica, consilier gradul profesional superior, gradația 4, la Serviciul buget- Direcția economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău și stabilirea salariului de bază lunar.
5 Trasmiterea din patrimoniul Județului Buzău a unor bunuri mobile achiziționate în cadrul unor proiecte implementate de către Consiliul Județean Buzău.
4 Aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitului secțiunii de dezvoltare stabilit în anul 2019.
3 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Leu Ana-Maria.
2 Aprobarea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie al d-nei Piron Petruța.
1 Constituirea comisiei de evaluare și selecție și a comisiei de soluționare contestații, a dosarelor participanților la procedura de selecție partener în vederea aplicării în Programul Operațional Capacitate Administrativă POCA/661/2/1, CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate.