Situri cu trovanți

Situri cu trovanți din județul Buzău

 

Scurtă descriere

Printre cele mai importante areale cu trovanți din județul Buzău sunt: Trovanții de la Ulmet (cei mai mari și cunoscuți), „Ciupercile” de la Odăile și Trovanții de la Chiojdu.

Acum aproximativ 14 milioane de ani, materia care astăzi formează trovanții era nisipul fin al unor plaje și bancuri de nisip preistorice. Mult mai recent, probabil în ultimele sute de mii de ani, o parte dintre aceste nisipuri s-au întărit pe căi naturale. Totul, sub efectul apelor minerale care s-au infiltrat în nisip și au depus un ciment mineral.

Astăzi, vântul și ploaia curăță nisipul moale, scoțând la iveală sfere, cilindri, spirale și alte forme cimentate. Sunt ”pietrele vii”, pe care îi numim trovanți.

Au apărut tot felul de legende pe seama trovanților, poveștile tradiționale spunând că sunt gazdele unor spirite buclucașe sau „trecători spre lumea de dincolo”.

Cei mai reprezentativi, cunoscuți și ușor accesibili trovanți din județul Buzău sunt Trovanții sau „Babele” de la Ulmet. Aici, trovanții au forme dintre cele mai variate și spectaculoase (sfere, ovoide) care pot fi asociate cu forme zoomorfe (reptile, păsări, melci) sau antropomorfe (rachete, farfurii, tobogane, coloane etc) și pot atinge înălțimi de câțiva metri.

Un alt sit cu trovanți se află în comuna Chiojdu. La aproximativ o oră de mers pe jos din satul Bâsca Chiojdului, veți descoperi impunătorii Trovanți din Chiojdu. Aceștia se remarcă prin masivitatea lor şi prin formele aproximativ sferice sau eliptice, ce pot atinge înălțimi de până la doi metri.

De curând, în partea nord-estică a comunei Odăile, într-o pădure de conifere, a fost descoperită o aglomerare de trovanți, fixaţi în nisipul sarmatic. Aici trovanții au forme variate, cele mai multe dintre ele având aspect de ciuperci; de aici provenind și numele „Ciupercile” de la Odăile.

Farmecul siturilor cu trovanți este completat de panorama pitoreasă asupra întregii zone și peisajele naturale fascinante.

Trovanții de la Ulmet și „Ciupercile” de la Odăile fac parte din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, recunoscut ca sit UNESCO în anul 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural de importanță mondială.

 

Indicații de orientare:

Spre Trovanții de la Ulmet:

Din satul Ulmet (com. Bozioru) mergeți cu mașina până la parcarea amenajată în apropierea trovanților, apoi parcurgeți pe jos aproximativ 500 metri urmând drumul până la o mică poiană, iar în continuare urmați o potecă săpată în trepte, printr-o pădurice de arini, până la „Babele” de la Ulmet.

Spre „Ciupercile de la Odăile”:

În 2024, în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, a fost inaugurat un traseu către geositul cu trovanți “Ciupercile de Piatră” de la Odăile (sat Odăile). Traseul este marcat și amenajat cu puncte de belvedere.

Spre Trovanții de la Chiojdu:

Din satul Bâsca Chiojdului, treceţi puntea metalică peste râul Bâsca și apoi urmați traseul marcat până la trovanți. Traseul are o dificultate ușoară spre medie, iar durata de parcurgere este cuprinsă între 60-90 minute.

 

Informații utile:

  • Pentru vizitarea Trovanților de la Ulmet se percepe o taxă în valoare de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii/elevi/studenți/pensionari.
  • Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați site-ul  https://tinutulbuzaului.org/ sau să contactați Centrul de Informare Turistică Bozioru la numărul de telefon:  0763 575 822.
  • La Bozioru poate fi vizitată Colecția vizitabilă ”Muzeul Formelor”, locul unde vizitatorii pot descifra tainele formării trovanților cu ajutorul realității augmentate.

Pentru vizitarea colecției vizitabile „Muzeul Formelor” din comuna Bozioru (satul Bozioru) vă rugăm să anunțați telefonic sosirea dumneavoastră la numărul de telefon:  0763 575 822. Tariful de vizitare al colecției vizitabile este 5 lei pentru adulți, respectiv 3 lei pentru copii/elevi/studenți/pensionari.

  • Vizitarea siturilor de trovanți ”Ciupercile de la Odăile” și Trovanții de la Chiojdu este gratuită.

 

Galerie foto: