Vulcanii Noroioși

 

Scurtă descriere

În partea centrală a Subcarpatilor de Curbură, pe teritoriul comunelor Berca și Scorțoasa, natura a înzestrat dealurile buzoiene cu un fenomen aparte, cunoscut sub numele de Vulcanii Noroioși.

Frumusețea acestui peisaj natural este fascinantă, prezența pământurilor fără viață („badland-uri”) și a conurilor vulcanice care aduc la suprafață „lava” rece și neagră este de multe ori asemuită unor locuri de pe alte planete sau corpuri cerești.

Dar cum ia naștere acest fenomen? Emanațiile de gaze din adâncul pământului împing apele subterane la suprafață iar acestea înmagazinează argilă din rocile pe care le întâlnesc în cale. Astfel se creează noroi care generează erupții permanente și care, în final, formează conuri și cratere de mici dimensiuni.

Peisajul este întregit de „șănțulețe și viroage adânci, plăci poligonale de noroi uscat și eflorescențe de sare, dar și de o vegetație variată, instalată mai puțin pe pământurile rele și mai mult pe versanții platourilor” (prof. Mihai Mîncu).

Vulcanii Noroioși sunt grupați în patru areale: „La Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.

Fierbătorile sunt situate în nordul localității Berca și reprezintă craterele cu o formă aproape circulară, care conțin noroi lichid. Gazele care ies la suprafață agită noroiul fiind dată impresia că acesta fierbe.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari se află în partea centrală a depresiunii Berca pe un platou arid, de formă circulară, unde există numeroase aparate active de 2-3 m și fosile de 6-8 m, dezvoltate pe o suprafață de 22 ha. Aici predomină vulcanii care degajă noroi vâscos, care prezintă urme de petrol.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici sunt ceva mai reduși ca înălțime și număr, excepție făcând partea centrală a platoului, unde se află un con proeminent, înalt, care are în partea superioară două cratere active de mari dimensiuni.

La Beciu, vulcanii sunt situați pe o suprafață restrânsă, în apropierea drumului Beciu-Arbanași, activitatea acestora constând mai mult în fierbători.

 

Indicații de orientare:

Pentru a ajunge la Vulcanii Noroioși, trebuie să mergeți pe DN 10 (Buzău-Brașov), să ajungeți în localitatea Sătuc (comuna Berca), iar de aici să mai parcurgeți încă 20 de km.

 

Informații utile:

  • Rezervația Vulcanii Noroioși este deschisă zilnic pentru vizitare și are următorul program: 08:00-20:00 în sezonul estival, respectiv 08:00-16:00 în sezonul hibernal.
  • Vă rugăm să luați în considerare faptul că rezervația naturală Vulcanii Noroioși este închisă și nu se poate vizita în zilele ploioase.
  • Tariful de vizitare este 4 lei pentru adulți, 2 lei pentru studenți și 1 leu pentru elevi.
  • Accesul animalelor de companie în rezervație este interzis.
  • Intrarea în rezervație este prevăzută cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități.
  • Pentru informații suplimentare, îl puteți contacta pe domnul Dumitru Roșu, custodele ariei naturale protejate Vulcanii Noroioși, la numărul de telefon: 0722 623 021.

 

Știați că…

  • Vulcanii noroioși sunt cei mai reprezentativi vulcani de acest tip din țară prin activitatea și formele lor și au fost declarați monument al naturii în anul 1924?
  • O legendă locală relatează cum s-au format Vulcanii Noroioși? Conform acesteia, eroul Arbănaș pornește la luptă împotriva unui Balaur care făcea prăpăd în ținut. Înspăimântat de curajul eroului și rănit în timpul luptei cu acesta, Balaurul se retrage în ascunzătoarea lui de la Berca și rămâne acolo pentru veșnicie. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu Arbănaș, dar se spune că pământul uscat şi crăpat ar fi pielea Balaurului, iar prin ochiurile care fierb necontenit ar ieși la suprafață sângele fiarei.
  • Peisajul Vulcanilor Noroioși este într-o continuă schimbare datorită cantității de noroi care ajunge la suprafață și a locului unde se petrec erupțiile?
  • Vulcanii Noroioși de la Berca sunt pe locul II în Europa ca dimensiuni, după cei din Peninsula Apseron-Baku din Rusia?
  • Gărdurarița (Nitraria Shoberi) este o plantă rară, monument al naturii, care se întâlnește doar în zona Vulcanilor Noroioși, Siberia și Australia? Astfel, localitatea Berca este punctul cel mai vestic al arealului său mondial.

 

Galerie foto:

Foto credit: @Sterian Ciprian și @Stătescu Daniel

 

Galerie video: