Consultare publică

În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, se supune consultării publice:

Proiectul de regulament, formă actualizată, privind circulația pe drumurile publice județene a vehiculelor rutiere cu greutăți şi/sau dimensiuni de gabarit care depășesc limitele maxime prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi exercitarea controlului, constatarea contravențiilor şi aplicarea sancțiunilor de către împuterniciții Consiliului Județean Buzău

Proiectul poate fi consultat la sediul Consiliului Județean Buzău – Biroul de transport public sau pe website-ul Consiliului Județean Buzău.

Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare, cu privire la acest proiect de regulament, se pot depune în scris la sediul Consiliului Județean Buzău sau prin poștă la adresa: b-dul N. Bălcescu nr.48, Buzău, jud. Buzău sau prin intermediul poștei electronice la adresa cjbuzau@cjbuzau.ro până la data de 21.03.2019.