Anunț public

În contextul actual, în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, facem precizarea că la nivelul Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului se prelungește suspendarea activității de acordare a audiențelor până la data de 16 aprilie 2020, urmând ca, după această dată, să se ia noi decizii, în funcție de evoluția situației.
Pe această cale dorim să facem cunoscut cetățenilor faptul că au posibilitatea de a solicita în continuare sprijinul instituției Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Ploiești (care are în competență județele Prahova, Buzău și Dâmbovița) telefonic, la numărul 0244 593 227, prin poștă, pe adresa Municipiul Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155, etaj 1, județul Prahova sau prin e-mail, pe adresa avpprahova@avp.ro.

COMUNICAT