Concurs de proiecte de management Biblioteca județeană „Vasile Voiculescu”

Consiliul judeţean Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, bld. Nicolae Bălcescu, nr. 48, județul Buzău organizează concurs de proiecte de management pentru Biblioteca judeţeană „Vasile Voiculescu” Buzău.
Concursul de proiecte de management pentru Biblioteca judeţeană „V. Voiculescu” Buzău, instituţie publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului judeţean Buzău, se organizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, aprobat prin Ordinul nr. 2799/2015 al Ministerului Culturii și ale Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru ocuparea postului de Manager al Bibliotecii judeţene „V. Voiculescu” Buzău, aprobat prin Hotărârea nr.184 din 2026 a Consiliului judeţean Buzău.

Condiţiile de participare la concurs şi conţinutul dosarului de concurs:

Poate ocupa funcția de manager persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  1. are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
  2. are capacitate deplină de exerciţiu;
  3. studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă:
  • în domeniul fundamental științe umaniste și arte, ramura de ştiinţe filologie, domeniul de licență limbă și literatură;
  • în domeniul fundamental științe sociale, în ramura științe ale comunicării, domeniul de licență științe ale comunicării/ în ramura științe administrative, domeniul de licență științe administrative;
  1. experienţă în specialitatea studiilor menționate la lit. c) de minimum 3 ani;
  2. experiență în domeniul activității manageriale de minimum 2 ani dovedită prin adeverință sau specializări în domeniul managementului;
  3. nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. nu a fost lucrător al securității sau colaborator al acestei, în sensul art. 2 lit. a) – b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității;
  6. nu a suferit condamnări penale pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  7. cunoaște limba română, scris și vorbit.

Calendarul concursului:

  • 01.09.2026 – data limită pentru aducerea la cunoştinţa publică, a condiţiilor de participare la concurs, caietului de obiective, bibliografiei, regulamentului, precum şi a datelor de depunere a dosarelor de concurs, a proiectelor de management şi desfăşurarea etapelor concursului;
  • 22.09.2026 – data limită pentru depunerea proiectelor de management de către candidaţi;
  • 23 – 24.09.2026 – selecţia dosarelor;
  • 25.09.2026 – 09.10.2026 – analiza proiectelor de management şi comunicarea rezultatelor – prima etapă;
  • 12 – 16.10.2026 – perioada de depunere a contestaţiilor;
  • 19–20.10.2026– perioada de soluţionare a contestaţiilor;
  • 21.10.2026 – susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului înregistrat audio – a doua etapă;
  • 22.10.2026 – afişarea rezultatului concursului;
  • 23 – 29.10.2026 – perioada de depunere a contestaţiilor;
  • 30.10.2026-03.11.2026–perioada de soluţionare a contestaţiilor;
  • 04.11.2026 – afişarea rezultatului final al concursului.

În vederea participării la concurs, candidaţii depun la sediul autorităţii, respectiv Serviciul resurse umane şi salarizare din cadrul Direcției economice, proiectele de management, în scris şi în format electronic, în trei exemplare, precum şi dosarele de concurs.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul resurse umane şi salarizare, Direcția economică, persoane de contact: Ionescu Alexandru-Sebastian, şef serviciu, tel. 0238/713697; 0238/414112 – int. 134, e-mail ionescu.sebastian@cjbuzau.ro sau Manolache Maria, consilier, tel. 0238/414112 – int. 102, e-mail manolache.maria@cjbuzau.ro.

ANUNȚ CONCURS

DOCUMENTE CONCURS

MODEL DECLARAȚIE

MODEL CERERE ÎNSCRIERE

DECLARAȚIE CONFIDENȚIALITATE