Dezbatere publică

Consiliul Judeţean Buzău, în calitate de autoritate responsabilă cu elaborarea Planului de Menţinere a Calităţii Aerului, conform prevederilor art. 21, alin (2), lit a) din Legea 104/2011 privind calitatea aerului şi, în baza art. 34 alin. (3) și (4) din Hotărârea 257/2015 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a planurilor de acțiune pe termen scurt și a planurilor de menținere a calității aerului, anunţă deschiderea procesului de dezbatere publică privind elaborarea  Planului judeţean de menținere a calității aerului pentru indicatorii pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5), benzen (C6H6), dioxid de sulf (SO2), monoxid de carbon (CO), plumb (Pb), arsen (As), cadmiu (Cd), nichel (Ni) și dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx)” pentru perioada 2024-2028.

Publicul are dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor privind planul menţionat.

Propunerea de Plan poate fi consultată la următoarele adrese de internet: www.cjbuzau.ro, www.institutiaprefectului.ro, www.apmbz.anpm.ro.

Comentariile, întrebările şi propunerile dvs. pot fi formulate în scris şi transmise pe adresa Consiliului Judeţean Buzău sau utilizând mijloace electronice pe adresa cjbuzau@cjbuzau.ro sau consjudbuzau@gmail.com, precum și la sediul autorității publice județene, municipiul Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 48, Județul Buzău – Serviciul judeţeană de monitorizare a serviciilor publice si de mediu.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus consultării publice se pot depune până la data de 14.03.2024:

  • ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail a autorității publice cjbuzau@cjbuzau.ro;
  • prin poștă pe adresa: Consiliul Județean Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 48, municipiul Buzău, județul Buzău;
  • la sediul autorității publice judeţene, între orele 8:00-16:30 – de luni până joi și 8:00-14:00 – vineri.

Propunerile trimise vor purta mențiunea: “Propuneri privind dezbaterea publică a proiectului Plan judeţean de menținere a calității aerului pentru indicatorii pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5), benzen (C6H6), dioxid de sulf (SO2), monoxid de carbon (CO), plumb (Pb), arsen (As), cadmiu (Cd), nichel (Ni) și dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx)” pentru perioada 2024-2028.”

Dezbaterea publică va avea loc la sediul Consiliului judeţean Buzău în data de 14.03.2024 ora 16:30, sala Delegaţiei permanente.