În urma anunţului de participare publicat în data de 30.04.2026, în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul tineret, în condiţiile Legii nr. 350/2005, cu termen limită de depunere 02 iunie 2026 – orele 14.00, s-au înscris următoarele asociaţii şi/sau fundaţii constituite conform legii:
- Asociația Socială Culturală și Educațională pentru Prosperitate din Rm. Sărat Jud. Buzău – cerere nr. 9708/02.06.2026, ora 08.40;
- Asociația Clubul Sportiv Criss Ryu Buzău – cerere nr. 9713/02.06.2026, ora 09.09;
- Asociația Folclorică Tradiția din Buzău – cerere nr. 9740/02.06.2026, ora 11.31;
- Asociația de Tineret, Cultură și Educație ”Speranța Râmniceană” – Rm. Sărat, Jud. Buzău – cerere nr. 9763/02.06.2026, ora 11.45.
Selecţia si evaluarea proiectelor în vederea finanțării nerambursabile se va face în conformitate cu prevederile Metodologiei de acordare, de către comisia de selecție și evaluare aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Buzău nr. 95/2025, în perioada 03 – 05 iunie 2026.
Județul Buzău prin Consiliul Județean Buzău invită persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociații ori fundații constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună oferta în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul TINERET.
Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul tineret, pe anul 2026 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și de Metodologia de finanțare nerambursabilă pentru activități de tineret și pentru tineret alocate de la bugetul Județului Buzău aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Buzău nr. 41/28.02.2023 – Anexa nr. 2.
Data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 02.06.2026, ora 14.00 iar durata proiectelor poate fi până la 15.12.2026.
Propunerile de proiect pot fi depuse în două variante:
Varianta I – personal, la Registratura din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48, municipiul Buzău, conform Cap. II. 3 și II. 4 din Metodologia aplicabilă:
- Anexa nr. 1 (Word) / Anexa nr.1 (PDF) – Cerere de finanțare;
- Anexa nr. 2 (Word) / Anexa nr.2 (PDF) – Bugetul proiectului;
- Anexa nr. 3 (Word) / Anexa nr.3 (PDF) – Declarație pe propria răspundere;
- Anexa nr. 4 (Word) / Anexa nr.4 (PDF) – Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Anexa nr. 5 (Word) / Anexa nr.5 (PDF) – Declarație de imparțialitate;
- Anexa nr. 6 (Word) / Anexa nr.6 (PDF) – Curriculum Vitae.
Varianta a II-a – completate și încărcate în portalul web https://portal.cjbuzau.ro; pentru logarea în portal, este necesar crearea unui cont de utilizator.
Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se va face de către comisia de selecție și evaluare în perioada 03.06. – 05.06.2026.
Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 79 din data de 30.04.2026.